Noutăți

În căutarea valului perfect. Record stabilit de un val înalt cât un bloc de șase etaje produs în Atlanticul de Nord

Conform unui raport dat publicității de către cei de la Organizația Mondială de Metereologie, cel mai mare val înregistrat vreodată s-a produs în data de 4 februarie 2013 în Hebridelor Exterioare, un arhipelag de insule aflate în nord-vestul Scoţiei. Valul gigant din Atlanticul de Nord a avut o înălțime de 19 metri și s-a produs datorită unui front atmosferic extrem de rece insoțit de curenți de aer care au atins viteze de circa 80 de km/h (43,8 noduri). Potrivit OMM, precedentul record mondial era de 18,2 metri şi fusese stabilit în decembrie 2007 tot de un val prous în Atlanticul de Nord.

“Aceasta este prima dată când am măsurat un val atât de mare. Este un record remarcabil, Este extrem de important să observăm din punt de vedere meteorologic aceste zone, mai ales că acestea fac parte din traseele maritime frecventate de către transportatori. Un asemenea val ar putea deveni catastrofal dacă ar întâlni în calea sa un vas “, a declarat Wenjian Zhang, asistentul secretarului general al OMM, pentru livescience.com

Cele mai înalte valuri se produc de obicei în Atlanticul de Nord, datorită curenților de aer și a presiunii atmosferice scăzute. În timpul iernii, circulaţia vânturilor şi presiunea atmosferică pot să ducă la apariţia unor furtuni extratropicale. Cea mai afectată regiune de pe planetă de asemenea valuri sunt coasta canadiană, sudul Islandei și vestul Marii Britanii.

Oceanele acoperă circa 70 la sută din suprafața Pământului. Valurile de vânt se formează în urma acțiunii intermitente a vântului asupra stratului de apă de la suprafața mării aflată în stare de repaus. Această acțiune constă într-o apăsare, concomitent cu frecarea maselor de aer în mișcare de particulele de apă, care sunt scoase din poziția de echilibru și determinate să execute o mișcare de oscilație.

sursa: sciencealert.com

sursa: livescience.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii