Noutăți

În căutarea dublurii noastre… Există cu adevărat undeva în lume cineva care seamănă perfect cu noi? Care sunt șansele?

Se spune că undeva în lume fiecare dintre noi are o sosie, un geamăn aproape identic, pe cineva care arată exact ca noi. Dar care sunt șansele, din punct de vedere științific, de a ne și întâlni cu o asemenea persoană? Potrivit cercetării, existența unui geamăn identic este mai puțin probabilă decât credeți. Un studiu din 2015 efectuat de cercetători din Australia a scos la iveală faptul că șansele de a mai găsi o persoană care să fie, din punct de vedere facial, exact ca noi, este de una la un trilion. Cu toate acestea, figuri foarte asemănătoare cu a noastră am putea găsi cu siguranță, dacă am reuși să investigăm toate fețele de pe pământ. O dovadă stă în fotografiile de mai jos…

Conform celor de la sciencealert.com, Teghan Lucas, biolog la Universitatea din Adelaide, Australia, împreună cu echipa sa, a examinat 4.000 de feţe diferite din baza de date americană US Anthropometric Survey (ANSUR), o bază de date antropometrice create de armata americană pentru a ţine evidenţa măsurilor corpului soldaţilor.

Cercetătorii au analizat şi comparat cele mai importante opt trasături ale feței fiecărui soldat înregistrat în baza de date. Experimentul a dus la concluzia că, din punct de vedere matematic, există o singură șansă la un trilion să existe undeva pe Pământ o dublură absolut identică. 

Cea mai bună modalitate de a lua în considerare improbabilitatea uluitoare de a găsi un adevărat frate geamăn prefect. dar neînrudit, este să vă imaginați cantitatea de variabile genetice care ar fi aliniate doar pentru ca cineva să existe. Deci, de ce spun oamenii că au văzut pe cineva care arată “la fel ca tine” dacă este atât de puțin probabil din punct de vedere statistic? Pentru că, deși chiar și chipurile asemănătoare au multe diferențe, în momentul în care privim pe cineva, luăm în considerare imaginea de ansamblu şi nu fiecare caracteristică în parte. De aceea, cei mai mulţi dintre noi consideră că gemenii neînrudiți sunt foarte aproape de noi, deşi între aceștia există de fapt foarte multe diferenţe.

În concluzie, deși un geamăn perfect este, teoretic, imposibil să găsești, e foarte probabil că și tu ai o SOSIE, un om care seamănă izbitor cu tine la trăsături. Cu toate acestea, dacă nu ești un star cunoscut de toată lumea, trebuie să ai un noroc chior să o descoperi…

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

sosie 1

sosie 2

sosie 3

sosie 4

sosie 5

sosie 6

sosie 7

sosie 8


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii