Noutăți

Importante descoperiri astronomice realizate de către amatori. Ce planete, comete și fenomene astronomice au fost descoperite de aceștia?

Astronomii profesioniști reușesc în fiecare lună să descopere lucruri noi și uimitoare despre Univers. Însă nici astronomii amatori, cu posibilitățile lor mai reduse, dar mânați de o pasiune puternică, nu stau degeaba. De-a lungul anilor, ei au făcut descoperiri dintre cele mai interesante. Inclusiv descoperiri de maximă importanță. În cele ce urmează, vom inventaria câteva dintre descoperirile astronomice făcute de către amatori.

O planetă și patru sori! Planeta PH1b, descoperită de către amatori, orbitează în jurul a două stele. Și tot observatorii amatori au constatat că, aceste două stele orbitează, la rândul lor, în jurul altor două stele.

b

Pe Neptun a avut loc o furtună având o formă… geometrică! În vreme ce procesa imaginile planetei Neptun preluate de către naveta Voyager 2, astronomul amator Rolf Wahl Olsen a descoperit o furtună de formă neobișnuită. Furtuna avusese o formă de hexagon. De fapt, fenomenul n-a fost singular, în sistemul solar. Curenții de gaz au format un hexagon și în apropiere de polul nordic al planetei Saturn.

h

Cea mai rapidă rotație a unui corp ceresc în jurul propriei axe! În urmă cu nouă ani, astronomul amator Richard Miles a descoperit un obiect care, la vremea aceea, a fost considerat cel mai rapid din sistemul nostru solar, în mișcarea sa de rotație. Asteroidul 2008HJ efectuează o mișcare de rotație în jurul propriei axe de doar 42,7 secunde. Aceste corpuri cerești sunt numite „rotatori super-rapizi”. Actualmente, corpul ceresc ce se rotește cel mai iute în jurul propriei axe este considerat a fi o planetă pitică, pe nume Haumea – existentă în centura Kuiper. N-ar fi exclus să fie descoperit un nou corp ceresc, ce se învârtește și încă mai rapid… tot de către un amator.

ha

Pete albe pe Saturn! În 1933, Will Hay, astronom amator, a descoperit o pată albă pe planeta Saturn. Studiul lui Hay a dobândit o mare notorietate, la vremea sa. Odinioară, se credea că aceste pete albe ar fi semne ale unor coliziuni cu alte corpuri cerești, însă astăzi se știe că ele constituie modificări atmosferice, știut fiind că vântul poate atinge, pe Saturn, viteze de 1800 km/h.

Criovulcani pe o cometă! Sub numele de criovulcani sunt cunoscute acele formațiuni vulcanice care prezintă erupții de apă sau amoniac, în loc de lavă. Astfel de formațiuni sunt prezente pe Enceladus – unul dintre sateliții lui Saturn. În 2015, au fost descoperiți criovulcani și pe Cometa 29P/Schwassmann-Wachmann, tot de către astronomii amatori.

b

O „cometă enigmatică”, ce se învârtește în jurul jurul Soarelui! În 1779, astronomul amator Wiliam Herschel a folosit un telescop – creație proprie, pentru a cerceta ceea ce el considera a fi o stea cu un comportament ciudat. Mai târziu a ajuns la concluzia că ar fi doar o cometă. Însă, după ce a construit un telescop mai puternic, Herschel și-a dat seama că a descoperit o nouă planetă a sistemului solar. Și anume Uranus! Încă din Antichitate nu mai fusese descoperită vreo nouă planetă, în sistemul nostru solar.

d

a

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursă: mentalfloss.com, nasa.gov

Imagini: wikipedia.org, www.dailycamera.com, mentalfloss.com, www.slate.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii