Noutăți

Iepurele de Angora, cel mai mare și pufos iepure din lume (galerie foto)

Această minge pufoasă este de fapt un iepure. Angora este una dintre cele mai vechi specii de iepure domestic. Deșii francezii au revendicat specia în Enciclopedia din anul 1765, ulterior s-a demonstrat faptul că aceasta provine de fapt din Turcia. Fiind adusă în Europa de către marinari, lâna acestor iepuri de Angora a fost și este extrem de apreciată în întreaga lume.

Astăzi există 4 subspecii mari ale iepurelui de Angora. Cei din rasa englezească sunt crescuți ca și animale de companie datorită aspectului lor pufos și a cumințeniei. Pe de altă parte, cei crescuți în Franța sunt utilizați pentru lâna care poate fi toarsă manual. Mai există rasa de satin, apreciată pentru luciu şi culoarea bogată a lânii, şi rasa germană. În funcție de rasă, Angoras cântăresc între 6 și 12 kilograme. Au o varietate de culori, iar uneori au anumite puncte de culoare pe urechi, nas, şi picioare.

Ca și în cazul altor iepuri se hrănesc cu fân sau trifoi. Puii se nasc lipsiți de par. La 4-5 zile după naștere, părul începe să crească pe cap, pentru ca la vârsta de 18-20 zile corpul sa fie în întregime acoperit cu păr. Ochii se deschid la vârsta de 10-12 zile. Trăiesc în medie 5-6 ani.

iepure1 iepure3 ieure4 ieure5 ieure6 iperut8 iwure7

sursa:amusingplanet.com

traducere și adaptere: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*