Cunoaste lumea

Noutăți

Hypatia, roca spațială descoperită pe Pământ care este mai veche decât Sistemul Solar

  •  
  •  
  •  

În 1996, într-o zonă a deșertului Sahara, arheologii au descoperit o piatră extrem de ciudată pe care au poreclit-o Hypatia. Această piatră unică conține compuși micro-minerali care nu au fost văzuți niciodată pe Pământ, și nici măcar pe vreo altă rocă spațială care a căzut pe Terra, sau pe care astronomii au avut șansa să o analizeze prin observație. În ciuda faptului că a fost descoperită cu mai mult de 20 de ani în urmă, cercetătorii de la Universitatea din Johannesburg din Africa de Sud au confirmat că piatra are origine extraterestră, relativ recent, după studii foarte amănunțite.

Aceștia au ajuns la această concluzie după ce au examinat matricea carbonică și au descoperit că roca spațială nu are nicio urmă de silicat, care se găsește de obicei în obiecte spațiale care se mișcă în interiorul sistemului nostru solar. Cercetătorul principal, Jan Kramers, a subliniat că această piatră schimbă modul în care privim Universul.

„În meteoriții chondriți ne așteptăm să vedem o cantitate mică de carbon și o cantitate bună de siliciu. Dar matricea Hypatia are o cantitate masivă de carbon și o cantitate aproape de zero de siliciu. Și mai neobișnuit, matricea conține o cantitate mare de compuși de carbon, numiți hidrocarburi policaromatice (HAP), o componentă majoră a prafului interstelar, care a existat chiar înainte de formarea sistemului nostru solar”, a adăugat Kramers.

De asemenea, cercetătorii au ținut să mai puncteze faptul că piatra s-a format într-un mediu rece. Prin urmare, cel mai recent studiu privind compoziția chimică a pietrei i-ar putea determina pe oamenii de știință să reconsidere modul în care s-ar fi format Universul.

extraterrest-1-1515623369

sursa: http://www.popularmechanics.com/science/a15050414/incredible-hypatia-stone-contains-compounds-not-found-in-the-solar-system/

sursa: https://www.ancient-code.com/a-stone-found-in-egypt-contains-alien-minerals-never-before-seen-on-earth-or-in-space/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii