Noutăți

Gregor Mendel, călugărul care a pus bazele geneticii

Gregor Mendel, născut la 22 iulie 1822 în Heinzendorf, în fostul Imperiu Austriac (actualmente Hyncice, în Cehia), este adeseori numit „părintele geneticii”. A fost călugăr augustinian, profesor și om de știință.

Mendel a perseverat în circumstanțe vitrege și, în parte datorită cunoștințelor de matematică, a făcut una dintre cele mai importante descoperiri din lumea științei.

Cu toate acestea, opera sa a fost apreciată abia la 30 de ani de la publicare, când termenul „genă” nu era nici pe departe atât de familiar cum este azi.

Mendel a folosit un sistem simplu pentru a dezvolta un experiment devenit celebru, prin care a explicat cum evoluează trăsăturile în toate ființele vii: studiul plantei de mazăre.

Pentru realizarea acestui studiu, Mendel a utilizat între 1856 și 1863 aproximativ 30.000 de plante. Întrucât mazărea avea numeroase soiuri și se reproducea ușor și rapid, Mendel a decis să o folosească în experimentele sale.

A încrucișat două plante: un soi care produce semințe galbene cu unul care produce semințe verzi; aceste plante formau așa-numita „generație parentală”. Rezultatul acestei prime încrucișări a fost mazărea galbenă.

Apoi, a repetat experimentul prin încrucișarea diferitelor plante de mazăre cu alte soiuri, rezultatul fiind același: o caracteristică din cele două era reprodusă în generația filială.

Citește mai mult: Incredibilia


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Gregor Mendel, călugărul care a pus bazele geneticii

  1. Nicolette Orghidan // 25 iulie 2020 at 8:34 // Răspunde

    Interesant material! Amănunte pe care nu le cunoșteam despre încrucișarea anumitor soiuri de plante.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii