Noutăți

Grecia acuză: 500.000 de afgani aflați în Turcia ar putea pătrunde pe teritoriul Greciei și apoi în Europa

Evz.ro: Guvernul grec se plânge Comisiei Europene că Turcia își neglijează angajamentele luate de a păzi frontiera de pe râul Maritsa. Ca urmare a acestei neglijențe deliberate, un număr din ce în ce mai mare de imigranți încearcă în ultimele luni să pătrundă în țară. „Este o presiune foarte mare la granița de pe Maritsa, în același timp a fost oprit contactul direct dintre autoritățile din Grecia și Turcia, ceea ce face ca problema să fie și mai mare”, a declarat unul dintre reprezentanții executivului de la Atena.

Disperarea autorităților elene este cu atât mai mare, cu cât au date că un număr de aproximativ 500 000 de afgani, care au intrat recent în Turcia prin Iran și Irak, s-ar putea îndrepta spre Grecia, cel mai apropiat punct de intrare în Uniunea Europeană.

Oare care este adevărata miză a „neglijenței deliberate” de care dau dovadă autoritățile turce? În primul rând, ar putea fi vorba de o încercare a lui Erdogan de a obține o renegociere a acordului încheiat cu Uniunea Europeană în 2016.

Confruntat cu mari probleme economice, sultanul de la Ankara ar putea dori mai mulți bani de la Uniunea Europeană sau concesii economice care să-l ajute să redreseze situația. Nu ar fi o premieră, dat fiind că Marocul a reușit să forțeze mâna europenilor.

Dar ar mai fi o posibilă explicație, dat fiind caracterul impuksiv și belicos al lui Erdogan- că vrea să pedepsească Europa pentru faptul că nu-i acordă ajutor și își permite să-i critice regimul autoritar.(Citește mai mult: Evz.ro)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii