Noutăți

Gral. (r) Dr. Mircea CHELARU: România moluscă și noul bolșevism

Spre deosebire de stereotipia discursulor publice deghizate, mai cu seamă faţă de cele care se manifestă în prezent, personal accept cu prudenţă judecăţile de valoare – verdict asupra Revoluţiei Române.

Schimbările din Europa de Est, cu mici excepţii de simulacru, n-au recurs la utilizarea violenţei distructive şi asasinatului, producându-se cu acceptul silit sau tacit al acelora care abandonau premeditat puterea totalitară, cu gândul, la fel de premeditat, de a o recupera ulterior, sub forma democraţilor originale.

Cioclii vechiului regim, deghizaţi în salvatori de ocazie

Spre deosebire de celelalte ţări europene, „prietene” care au cuibărit experimentul comunismului, în România schilodită de bolşevism şi dictatură, schimbarea s-a declanşat printr-o revoltă populară catalizată, bruscă şi violentă, care a avut toate aparenţele unei revoluţii.

Din nefericire, ca de altfel şi în alte momente istorice asemănătoare, revoluţia decembristă a suferit de aceeaşi boală a eroismului parţial, s-a autoimprovizat pe minute, ore şi zile, s-a mulat ca o prostituată lascivă pe voinţa piraţilor politici, care au canibalizat-o definitiv.

Ea nu s-a bazat pe o doctrină pregătită anterior, ci s-a alimentat doar din frustrările şi nemulţumirile celor mai mulţi împotriva conducerii dictatoriale a cuplului Ceauşescu.

„Minunatul nostru popor” a dorit să scape doar de El – Tiranul, mai întâi în favoarea unui „comunism cu faţă umană” iar mai apoi pentru exersarea unei libertăţi oarbe, instinctuale şi necontrolate, ajunsă la marginea anarhiei.

Când s-a decretat abolirea vechilor ierarhii de partid şi de stat am văzut cum apăreau, în succesiuni planificate, cioclii vechiului regim, deghizaţi în salvatori de ocazie, înscrişi prin niscaiva fronturi, nimeni alţii decât veleitarii oportunişti despre care am făcut vorbire, avizi de a prelua şi confisca puterea la care avuseseră interdicţie până atunci.

Lângă ei, dar în aceeaşi orchestră a ipocriziei, şi-au făcut apariţia răpitorii pleşuvi ai altor vremi şi mai demult apuse, răcnindu-şi poftele de a produce o nedreptate de tip restitutio in integrum.

„Restitutio” a ce? Nu despre bunurile lor era vorba, ci despre întreaga agoniseală a unui popor împilat de neosclavagismul comunist. Avari, rapace, imorali, netrebnici cu patentă…

Formatori de opinie, sau agenţi de influenţă?

Aceste tendinţe bine conturate şi deloc întâmplătoare, încurajate şi de naivitatea încrezătoare a mulţimii care vedea în abolirea comunismului accesul automat la o prosperitate neţărmurită de tip capitalist cinematografic (că pe cel real îl ştim bine cum arată!), au fost iniţiate, întreţinute şi dirijate – în bună parte – de acele oficioase străine, dominate de oculta financiară internaţională care, agitând din plin captivanta teorie a „drepturilor omului”- devenită slogan anticomunist – , avea să invalideze curând capacităţile economice ale Naţiunii Române, smulgându-i pieţele de desfacere în favoarea lor şi aducându-o la aservire economică şi supunere politică, cu toate consecinţele ce au decurs din acest ticluit scenariu.

Ele s-au folosit, în acest scop, de unii politicieni venali ai zilei, atât din aparatul comunist sau structurile sale complementare, cât şi de unele personaje dinainte cultivate şi fabricate ca dizidente, ulterior susţinute să ajute la dezagregarea vechiului sistem, ca să ocupe poziţii-cheie în noul sistem cosmetizat.

Aceste persoane au lucrat continuu ca formatori de opinie, în fapt ca veritabili agenţi de influenţă, diseminând sloganuri din cele mai perfide, conform cărora întreaga societate socialistă, supusă brutalei, radicalei ideologii comuniste, ar fi fost o plagă imensă, o ruşine, o decadenţă, un obscurantism aservitor, iar conducătorii săi nişte criminali oribili care au ruinat economia ţării şi au prăbuşit nivelul de trai al populaţiei.

Demagogie şi producţie de minciună publică

Noi, românii, nedeprinşi istoric şi organic cu o democraţie reală, după secole de despotism feudal, autocratism regal sau dictatură bolşevică, am creditat o vreme această „eliberare”, plătind-o chiar prin jertfe de sânge.

Noii şefi, acreditaţi extern, în schimbul acestor teorii lansate cu parşivism profesionist, au fluctuat şi ei, de la un scop restrâns, la început (amintiţi-vă de ideaticul „comunism cu faţă umană”), la un altul lărgit (condamnarea comunismului).

Administraţiile care s-au succedat n-au mai avut nici o împotrivire serioasă la cursul „post-revoluţionar” ba, dimpotrivă, invocând calculat speranţa unor mari mutaţii radicale, au agravat această dependenţă nocivă, punând în mişcare şi complicităţi venale.

Aşa-zisa democraţie a devenit repede demagogie şi producţie de minciună publică, o destrăbălată goană spre profituri nemeritate, spre jecmănirea oricăror avuţii.

Pentru huzureala lor criminală, oficianţii României s-au lăsat ei înşişi antrenaţi în acaparări diverse, sub şantajul de a-şi pierde poziţiile ocupate, prin aceeaşi manipulare de sorginte globalistă, narcotizantă şi irezistibilă.

„Revoluţia română”, plecată dintr-o revoltă amplificată a maselor, a sacrificat în cele din urmă aceste mase şi a abandonat patosul lor înălţător, adică năzuinţa lor spre o viaţă trăită în demnitate, devorându-i în cele din urmă idealul.

Principalele „realizări revoluţionare” pe care le-a reuşit noua „nomenclatură”, suspect de insistent promovată, au fost dezagregarea structurilor economice, pierderea pieţelor, clătinarea instituţiilor şi, în consecinţă, lezarea spiritului de creaţie al Naţiunii şi primejduirea identităţii sale.

Tot în această perioadă decadentă apare aşa zisul curent intelectocultist, fratele vitreg al bastardului proletcultist, care vine dintr-o dată să nege tot. De peste 20 de ani, argumentele lor nu sunt altceva decât răcnete pseudoştiinţifice, deplorabil susţinute din şi în interiorul clanului de maimuţoi cu lornetă şi papion boţit!

Tot ceea ce nu convine spiritului de gaşcă mediocru şi semidoct, tot ce nu se prinde în chermeza beţivă a preţiozităţilor insipide este condamnat cu ifose solemne şi bătut în cuie pe gardul de făcut pipi naţional.

Ei, neuronii infailibili ai intelighenţiei autodeclarate, refuză în continuare, cu obstinaţie şi spaime greu de ascuns, să recunoască faptul că, în cumplita noapte roşie petrecută în gulagul bolşevic, unii chiar cu profundă şi voluptoasă dăruire autohtonă,

Dumnezeul Românilor a ocrotit plăpândele noastre stele polare, pe acei micuţi şi nobili luceferi care au zămislit şi au dat sens spiritualităţii româneşti, mai mereu bântuită de stafiile imposturii.

Apogeul oportunismului politic  

Am demonstrat unei lumi indiferente şi ipocrite că, oricât de vitregă ne-a fost soarta, am avut genă puternică şi am găsit resursa de a regenera şi a ne păstra identitatea de sine.

Astăzi avem certitudinea că acest lucru miraculos nu place şi nu convine. Pentru că este mai la îndemână să proliferezi ideile lâncede ale unei istorii deghizate,  decât să te expui unui risc aproape mortal, apărându-ţi identitatea.

Societatea românească de astăzi de acolo vine. Din acea lume a coşmarului de conştiinţă, din acea lume a delaţiunii şi fricii, din acea lume care ne-a amputat sufletele…

Perioada oportunismului politic este în apogeu. Ea se continuă într-o manieră perfidă şi plină de promiscuităţi. Oportunismul de astăzi este polivalent, concurenţial, rapace, abuziv, corupt şi fără prejudecăţi.

Oportuniştii de astăzi sunt pegra unei lumi care şi-a trimis ultimele stihii şi umbre de coşmar, ca un blestem de dincolo. Ei invocă poporul şi întoarcerea la popor dar de fiecare dată îl abandonează după ce se folosesc de el, ca de o bucată de hârtie igienică!

Oportuniştii, corciţi în uterul spurcat al trădării, nu au diferenţe specifice, ci doar gen proxim: doar binele lor. Ei nu sunt din partide diferite pentru că partidul lor a rămas pe mai departe Cel Unic!

Şi ca batjocura să fie deplină, astăzi vedem, cu amărâtă neputinţă, cum neobrăzaţii fii ai călăilor care au adus bolşevismul călare pe tancurile cominterniste ne aplică cinice corecţii morale.

Ei se dezic de crimele oribile ale tătucilor lor şi, ca harnice canalii ce sunt, scuipă pe conştiinţele civice autentice şi ne uzurpă identitatea naţională. Până când, oameni buni, până când!?

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii