Noutăți

Germania șocată: 1.000 de arabi i-au agresat pe cei care sărbătoreau Anul Nou în Köln. Se încearcă mușamalizarea evenimentului

Aproximativ o mie de bărbaţi de origine arabă şi africană au atacat în noaptea de Revelion oamenii care sărbătoreau intrarea în Noul An în centrul oraşului german Köln, zeci de femei fiind agresate sexual şi jefuite, relatează presa germană – conform Adevarul.ro
***

Acesta este viitorul pe care îl pregătesc europenilor cei ca Angela Merkel, marea poftitoare de emigranți arabi! Desigur, nu o putem suspecta pe Angela Merkel de faptul că nu își dă seama care pot fi consecințele pe termen lung ale colonizării arabe a Europei: conflicte interetnice și religioase. Dar cum să introduci legile Big Brother dacă nu creezi un teren conflictual pentru ca acestea să se justifice? De aceea, cred că este vorba de reacredință, de faptul că Angela Merkel și ceilalți papagali care o susțin urmează o agendă ascunsă care vizează metisarea populației europene, amestecarea culturală pentru a slăbi identitățile popoarelor europene. Totul, pentru a satisface nevoile celor care vor să clădească o Nouă Ordine Mondială uniformizată și să pregătească instalarea unui Guvern Unic.

***

Ziarul Adevărul ne mai relatează:
Şeful Poliţiei din Köln, Wolfgang Albers, a declarat luni după-amiază că a fost vorba de „un număr mare de agresiuni sexuale”, adăugând că a existat un caz de viol. „Infracţiunile au fost comise de un grup de persoane care păreau să fie din Africa de Nord şi lumea arabă“, a declarat Albers într-o conferinţă de presă, în contextul în care pe reţelele de socializare creştea numărul de postări prin care Poliţia şi presa centrală erau acuzate că încearcă să muşamalizeze cazul.
 
În acest timp, multe persoane au acuzat prin mesaje postate pe reţelele de socializare faptul că presa centrală a încercat să muşamalizeze cazul din cauza originii infractorilor, invocând faptul că a fost nevoie de câteva zile pentru ca detalii cu privire la cele petrecute să ajungă în atenţia tuturor. O persoană a scris că „este fascinant că evenimentul din noaptea de Anul Nou a reuşit să treacă de cenzura media”.
***În acest context, eu mă întreb: cum este posibil ca într-o țară pretins democratică și care vrea să le dea peste nas cu democrația tuturor celorlalți, să treacă câteva zile până când un eveniment de o asemenea gravitate să ajungă în dezbaterea națională și internațională? Până la urmă, cui îi slujește Angela Merkel? Că Germaniei sau Europei este limpede că nu!

***

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

9 Comments on Germania șocată: 1.000 de arabi i-au agresat pe cei care sărbătoreau Anul Nou în Köln. Se încearcă mușamalizarea evenimentului

  1. …da , este adevărat ceea ce se spune in acest articol. Am răsfoit on line presa germană și lucrurile într-adevăr au scăpat de sub control. Chiar seful poliției din Köln susține că din spusele agenților si din filmări atacatorii sunt persoane nord-africane, arabe cu vârste cuprinse intre 18 – 25 de ani, cam la fel ca cei cărora Merkel le dădea bun venit prin luna septembrie.

  2. Noii veniti au aflat de la altii ca de revelion umbla pe strada multe d-re cu sticle de sampanie in mana, intr-un soi de ritual de inoire. Ori arabii nu beau alcool…

    • Peste 2000de arabi Au fost pe scärile Domului Care Au agresat femeile! Nu se stie ce va fi de Carnaval ! Multe Femei Au fost agresate sexual si jefuite de arabi . Än orice caz bine nu va fi . Vai de nemti ! Vai de Europa!

    • Arabii nu beau alcool in tara lor,cum au trecut peste granita cum dau iama in sticlele cu bauturi alcoolice.

  3. pai sa se aplice prealaudata sharia/ ai violat, ti-au taiat-o/ si gata

  4. Se vede ca este de evitat chiar si in tari presupus sigure,iesirea la astfel de evenimente neinsotita sau in grup mic(ca femeie ma refer) strategia lor este sa se apropie incet cate unu si iesi din incercuirea lor cel Putin hartuita sexual.

  5. Poate asa o sa invete si nemtii, pe propria piele, inteleapta zicala romaneasca: “Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”.

  6. nica fara frica ! // 7 ianuarie 2016 at 23:42 // Răspunde

    cancerul s-o manance pe javra de merkel !!!….distruge europa si cultura europeana , nu mai spun de calitatatea vietii in europa !!!

  7. Eu[nu conteaza cine sunt eu] cand am spus ca Hrabii sunt draci asa e!,acum lasa sa l-e dea la Nemti sa le treaca ei ne considera draci pe noi romanii bagandu-ne in aceiasi oala cu tiganii si ne limitau la granita iar pe astia i-a primit cu bratele deschise si ochii inchisi ,dar Hrabii sunt mai rai decat tiganii[stim asta].Lasa sa vada si ei cum sta treaba ca nu e chiar asa de roz cum cred ei!!,iar ,,Balul„ e mai mascat decat li se pare lor!!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*