Cunoaste lumea

Noutăți

Gemenii imposibili… sunt posibili!

  •  
  •  
  •  

Te-ai gândit vreodată că undeva, într-un colț de lume, există o persoană care poate arăta la fel ca tine?

Niamh Geaney, prezentatoare TV, în vârstă de 26 din Irlanda, a demarat proiectulTwin Strangers” – Gemenii străini, împreună cu doi prieteni ai săi. Nu a trecut mult și Niamh a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, în luna aprilie 2015, după ce a constatat că are o… geamănă străină: Karen Branigan în vârsta de 29 de ani, tot din Irlanda.

După prima lor întâlnire Niamh a spus: Am fost ridicol de nervoasă. Nu știam cum voi reacționa la întâlnirea unei persoane care arată ca mine. Pe întreaga durată a întâlnirii noastre, m-am uitat tot timpul la ea. Nu-mi venea să cred că arată la fel.

2796130E00000578-3039487-image-a-2_1429089646240Karen (dreapta) și Niamh (stânga)

Niamh nu este singura care și-a găsit geamănă străină. Au fost descoperite trei alte cazuri în Marea Britanie: o jurnalistă cu sediul la Londra, care și-a găsit geamănă străină în Birmingham, alți doi studenți de la universitatea din Londra, și doi bărbați pensionari din Essex.

Și în SUA există astfel de perechi de gemeni străini! Jennifer în vârstă de 33 de ani din Spring, Texas, a fost uimită de asemănarea ei cu Ambra, 23 de ani din Fayetteville, Carolina de Nord. Cele două gemene străine s-au „găsit” la doar câteva minute după ce și-au creat un cont pe site-ul Twin Strangers, care ajută oamenii să-și găsească perechile identice, oriunde în lume.

Ambra, care a zburat din Carolina de Nord spre Texas, a exclamat când s-a întâlnit cu Jennifer: „Chiar are fața mea!

2BDA15AF00000578-3217194-Almost_family_Jennifer_right_33_from_Spring_Texas_found_her_real-m-3_1441041929243Jennifer (dreapta) și Amber (stânga)

traducere și adaptare: Mădălina Corina Diaconu

sursa: dailymail, twinstrangers

 

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii