Noutăți

SURPRIZĂ: Fotbal în cetatea lui Menumorut!!! Autoritățile s-au sesizat. Ce urmează?

În iunie 2015 publicam un articol incendiar în care reclamam lucrurile impardonabile care se petrec în cetățile lui Gelu și Menumorut, ducii care stăpâneau părți importante din Transilavania la venirea ungurilor aici. Astfel, dacă în cetatea lui Gelu se cultivă porumb, în cetatea lui Menumorut e amenajat un teren de fotbal, ambele cetăți nefiind semnalizate, neexistând vreun indicator care să le spună eventualilor turiști ce anume găsim aici. Constat că acel articol, devenit viral atunci (a fost citit de aproape 40.000 de oameni), și-a îndeplinit rolul! Citiți articolul din iunie aici: http://www.cunoastelumea.ro/se-petrec-lucruri-incredibile-in-cetatile-medievale-ale-lui-gelu-si-menumorut/

Între timp am aflat, la atenționarea unui cititor, căruia îi mulțumesc pentru link, că Digi 24 Oradea a făcut ulterior o investigație pe același subiect, intervievând și autoritățile politice și științifice ale județului în legătură cu situația cetății lui Menumorut. În condițiile în care chiar arheologii spun că cetatea lui Menumorut poate fi comparată ca valoare istorică cu Troia, existând nu mai puțin de 26 de straturi de locuire (nivele arheologice) în acel loc, faptul că ea nu este valorificată istoric și turistic este cu atât mai grav. Dar să urmărim reportajul făcut de Digi 24 Oradea…

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Reportaj Digi 24:

Specialiştii spun că în cetatea lui Menumorut au fost descoperite în ultimii 100 de ani obiecte străvechi de o valoare uriaşă.

“Este unul dintre cele mai importante situri arheologice din România; dacă vreţi putem să îl comparăm cu Troia – are 26 de niveluri arheologice”, spune arheologul Florin Sfrengeu.

Autorităţile promit să rezolve problema indicatoarelor. Cât despre terenul de sport din vechea cetate, cei de la Cultură spun că fortăreaţa nu are de suferit atât timp cât nu se fac săpături.

“Vom semnaliza corespunzător acest monument şi vom amplasa şi nişte panouri cu date informative despre această cetate. Am şi sugerat de altfel că dacă se doreşte un teren de fotbal modern să caute un alt amplasament”, promite Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Bihor.

“Trebuie o informare mai bună şi bineînţeles,  în viitor, cu finantarea unui proiect care ar costa sute de mii sau chiar milioane de euro, ar putea chiar fi pusă în evidenţă”, susţine arheologul Florin Sfrengeu.

Localnicii nu ştiu prea multe despre cetatea lui Menumorut.

“- Care e importanţa cetăţii, povestea ei?
– Păi… e o cetate!
– A cui a fost cetatea?
– A turcilor.”

“-De cetatea lui Menumorut sau cetatea Biharia cum mai este cunoscută, nu ştiţi nimic?
– Nu.”

În schimb, toţi ştiu că pe locul fortificaţiilor din vechime se organizează în timpurile moderne serbări şi meciuri de fotbal.

“- Acolo se face fotbal şi ce ştiu eu ce.
– Deci se joacă fotbal?
– Da, da.
– Şi zilele comunei tot acolo se ţin?
– Da, da, acolo.”

Sursa: Digi 24 Oradea

 Urmărește aici interviul cu directorul Direcției Județene de Cultură Bihor, Lucian Silaghi:


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on SURPRIZĂ: Fotbal în cetatea lui Menumorut!!! Autoritățile s-au sesizat. Ce urmează?

  1. Nicolette Orghidan // 10 ianuarie 2016 at 9:30 // Răspunde

    Păcat, mare păcat! Ajungem să pierdem vestigii importante, parcă intenționat se crează situații d eacest gen ca istoria să ne fugă printre degete, relieful să se transforme în praf, nisip, iar cultura, …fum! Am fost? Da, AM FOST. NU se știe dacă și VOM MAI FI!

  2. Unii se degenereaza Genetic iar noi ne degeneram.. istoric.. si “spiritual”.. pacat.

    Cat de mult conteaza sa-ti cunosti limba si istoria.

    E bine cu matematica si ingineri, dar pana copilul creste si-si alege o meserie, cred ca ar fi frumos sa stie cine este EL, sau macar cine au fost bunicii lui.

    E greu sa inveti gramatica si istorie la 30+ ani.. dar nu imposibil.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii