Noutăți

Fenomen astronomic care nu s-a mai produs de 30 de ani: o super-lună însoțită de eclipsă parțială, la sfârșitul lui septembrie

La sfârșitul acestei luni vom avea parte de un fenomen astronomic foarte rar, care nu s-a mai produs de peste 30 de ani. În noaptea de 27-28 septembrie, vom putea admira atât fenomenul de super-lună, cât și o eclipsă parțială a satelitului natural.

SuperLuna reprezintă acel fenomen astronomic care constă în suprapunerea fazei de Lună plină sau Lună nouă cu poziția Lunii la perigeul traiectoriei sale circumterestre.

Atunci când ne referim doar la Luna plină, avem un maxim de luminozitate a Lunii, care se va vedea cu circa 12% mai mare decât în mod normal, iar strălucirea acestia va fi mai mare cu circă 16%.

De partea cealaltă, o eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului, intră în umbra acestuia. Aceasta se întâmplă când Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate suficient de bine (eclipsă parțială).

Fenomenul spectaculos din această toamnă nu se va mai produce decât peste aproape două decenii, în anul 2033. Acesta va fi vizibil în toată Europa, America de Nord și de Sud.

sursa: dailymail.co.uk

sursa: wikipedia.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Fenomen astronomic care nu s-a mai produs de 30 de ani: o super-lună însoțită de eclipsă parțială, la sfârșitul lui septembrie

  1. julian augustin // 5 septembrie 2015 at 18:22 // Răspunde

    deci sa ne pregatim telescoapele ?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii