Noutăți

Experiment: Ochiul uman este capabil să detecteze chiar și un singur foton

Ochii noștri ar putea fi mult mai interesanți decât am crede. Deși nu ne considerăm a avea o vedere foarte bună în comparație cu unele animale, un experiment a reușit să demonstreze în premieră, faptul că ochiul uman poate detecta fotonii și asta în condiții de întuneric total. Asta înseamnă că ochii noștri sunt capabili de a sesiza cei mai mici fasciculi de lumină, ceea ce este extrem de interesant mai ales că în prezent folosim echipamente high-tech pentru acest lucru.

Celulele din ochiul nostru care detectează lumina sunt numite celule tija, iar acestea se știe că devin mai sensibile la întuneric. Există aproximativ 120 de milioane de astfel ce celule în ochii noștri, asta în timp ce avem doar 6 milioane de celule cu conuri, recunoscute ca fiind responsabile de detectarea culorilor.

Cu alte cuvinte, ochii noștri au potențialul de a fi extrem de sensibili la lumină însă nu prea au fost puși laîncercare, pentru a le testa limitele. Spre exemplu, în anii ’40 cercetătorii au arătat că subiecții umani ai căror ochi au devenit obișnuiți cu întunericul, au putut detecta flash-uri de cinci până la șapte fotoni la un moment dat, lucru extrem de uimitor.

În cel mai recent studiu, echipa de experți de la Universitatea Rockefeller, împreună cu colegii lor de la Universitatea din Viena, au reușit să construiască un dispozitiv care poate transmite câte un foton pe rând și nu în flash-uri, ca în precedentul experiment. Trei voluntari au fost supuși la peste 30.000 de mii de lansări ai fotonului într-o cameră întunecată complet. În urma rezultatelor testului, s-a ajuns la concluzia că subiecții au detectat în mod corect apariția fotonului în 51.6 % din timp.

Cercetările continuă, echipa dorind să testeze modul în care sistemul nostru vizual răspunde la fotonii aflați în diferite stări cuantice.

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii