Noutăți

Există locuri blestemate? Sau blestemele n-au nicio putere? O poveste care îl are în centrul ei pe celebrul Camus, scriitor laureat al Premiului Nobel

Cu aproape un secol în urmă, relatează Robert Charroux în „Istoria Secretă a Omenirii”, ntre zidurile neîngrijite ale unui castel străvechi, își încropise sălașul o ceată de nomazi. Pentru ca lucrurile să fie clare încă de la început, precizăm că zidurile respective aparțineau castelului Lourmarin, din Franța. Acesta se numără printre primele castele construite în Provence în stil renascentist. Se pare că, la un moment dat, locuitorilor nu le mai convenea prezența grupului de rătăcitori în zonă. Motivele nu se mai știu, dar cert este că grupul de nomazi a fost în cele din urmă izgonit.

lour-1

Pesemne că – lucru neobișnuit pentru ei, hoinarii se atașaseră destul de mult de locul acela, înconjurat de ziduri pe jumătate părăginite, de vreme ce s-au mâniat atât de tare, încât mai înainte de-a se urni la drum în căruțele cu coviltir, spre a se așeza altundeva, au lăsat un urma lor un înspăimântător „cadou”. Un cumplit blestem!

Se arată, în cartea lui Charroux, că blestemul era menit să cadă asupra tuturor celor care s-ar mai fi stabilit acolo, pe locul ocupat de castelul Lourmarin. Și pe toți cei care ar fi încercat să restaureze edificiul, aflat într-o stare deplorabilă. Dacă blestemele, în genere, au sau n-au putere asupra celor cărora le sunt adresate, e o chestiune în care părerile abundă; abundă inclusiv opiniile prin care aceste practici primitive sunt ridiculizate. Printre cei care n-au dat doi bani pe legenda privind blestemul nomazilor s-a numărat și celebrul Albert Camus.

lourmarin

Într-o zi de iarnă, la începutul anului 1960, pe drumul care unea Pon sur Yonne de capitala Franței avea să se încheie, fulgerător, viața marelui scriitor, filosof și jurnalist, promotor al existențialismului. În paranteză fie spus, dar cu oarece relevanță asupra celor de mai sus, printre principiile gândirii existențialiste se numără: fragilitatea ființei umane, nesiguranța vieții și certitudinea morții, precum și neputința rațiunii, în explicarea tainelor existenței.

Camus, autor al romanului „Ciuma” și laureat al premiului Nobel (1957), tocmai se întorcea din vacanța de iarnă. În buzunarul său s-a găsit un bilet de tren. Victima accidentului a renunțat să călătorească cu trenul, așa cum a călătorit restul familiei sale, în ultimul moment. De parcă o forță misterioasă l-ar fi împins de la spate, spre tragedie.

camus

Automobilul și-a încheiat traiectoria în trunchiul unui copac de pe marginea șoselei, la kilometrul 88,4. După cum relatează Charroux, Camus avea să fie cel de-al treisprezecelea locuitor al castelului (restaurat) care pierise ori pe neașteptate, ori din cauze mai puțin firești… în decursul a doar 35 de ani. Așa s-a petrecut sfârșitul vieții lui Camus, cel care clasa povestirile despre blesteme la categoria povești de adormit copiii.

Cu ani în urmă, în același loc și printr-un violent impact cu același arbore, mai fusese un accident mortal. Victima? Tot un cetățean care locuise în castelul Lourmarin, aflat, de altfel, la 600 de kilometri de locul grozăviei. Statistica, instrument esențial al validării științifice, arată că e aproape imposibil să se petreacă așa ceva! Și totuși…

qst

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse imagini: www.provenceguide.co.uk, www.minkeos.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii