Noutăți

Emoţionant! Un pit bull contribuie la însănătoşirea unui tânăr

Joey Granados din Los Angeles a fost diagnosticat cu sindromul Asperger (o tulburare comportamentală gravă care ţine de autism şi care afectează între 0,2-0,4% din tinerii de vârstă şcolară din întreaga lume) pe când avea doar 7 ani. Din cauza acestei boli, tânărul care are acum 14 ani nu putea să-şi exprime afecţiunea nici faţă de mama sa şi nu suporta niciun fel de contact fizic. Însă situaţia lui s-a îmbunătăţit considerabil după ce familia sa a adoptat-o de la un adăpost pentru câinii abandonaţi pe Roxy, o femelă din rasa American Pit Bull Terrier. La doar o lună de la adoptarea căţelei, Joez a reuşit să îşi sărute mama pe obraz pentru prima dată în viaţă.

Amanda Granados, mama lui Joey, le-a declarat reporterilor că înainte de adoptarea căţelei, fiul ei prefera să stea tot timpul singur şi nu arăta pentru nimeni niciun fel de semn de dragoste sau prietenie. Însă Roxy prin firea ei veselă şi exuberantă a făcut adevărate miracole.

„După ce a început să se joace cu Roxy, Joey a început să mă ţină de mână când ieşeam afară. Apoi situaţia a progresat incredibil, iar recent fiul meu a reuşit să mă îmbrăţişeze şi să mă sărute pe obraz. Pentru majoritatea părinţilor, astfel de lucruri par banale, dar numai părinţii care au un copil cu sindromul Asperger înţeleg prin ce trec. Căţeaua îl iubeşte necondiţionat aşa cum numai câinii pot să o facă şi caută mereu să-l înveselească cu firea ei energică şi poznaşă. În plus, contrar reputaţiei rasei din care face parte, Roxy este foarte blândă”, a mai declarat mama lui Joey.

Sursa: Huffington Post

pit pit2

 

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii