Cunoaste lumea

Noutăți

„Elita” celor cu note mici şi mijlocii care conduce România. Media notelor pentru studiile parlamentarilor români este 6!!! Află mai multe:

  •  
  •  
  •  

Cotidianul.ro: Traian Băsescu nu e un prost, dar n-a absolvit şcoala superioară de marină comercială cu note mari. Media sa generală a fost sub 7 (şapte). Florian Coldea, la fel. Sub şapte. Colegul său de promoţie cel mai bine notat de profesori a fost arestat de SRI – DNA după ce ajunsese subalternul cel mai eficient al lui Coldea. Kovesi a absolvit şcoala superioară de Drept cu media generală 6,41. Alina Bica a absolvit Dreptul cu o medie peste 9. Nota 6 (şase) a arestat, mai târziu, nota 9 (nouă). Nu vorbim despre caractere aici, ci despre calificare.

Cine vrea să facă o cercetare mai amplă va afla că azi, aici, în România, notele 5, sau 6, sau 7 conduc, peste tot, notele 8, sau 9, sau 10 şi în viaţa politică, şi în structurile administrative, şi în sistemele autorităţii judecătoreşti.

În lumea absolvenţilor de drept, lucrurile stau aşa: cei cu note mari se fac, de regulă, avocaţi, cei cu note mijlocii se fac, de regulă, judecători, iar cei cu 5 şi cu 6 se fac, de regulă, procurori.

Media generală a Parlamentului, din acest punct de vedere al mediilor şcolare, care să fie? Dinamica acestei medii a evoluat aşa: 1990-1992, în jur de 8 (opt); 1992-1996, în jur de 7 (şapte); 1996-2004, în jur de 6,5 (şase şi jumătate); după 2004, în jur de 6 (şase).

Veţi întreba: cine a făcut aceste cercetări? Răspuns: Direcţia de apărare a Constituţiei din cadrul SRI, prin Departamentul său de resurse umane.

Alte asemenea statistici:

– media generală a liderilor politici după 1990: 7,4;
– media generală a liderilor sindicali: 8,3;
– media generală a moderatorilor de televiziune: 8,1;
– media generală a redactorilor-şefi din presă: 7,8;
– media generală a şefilor de inspectorate de poliţie: 7,2;
– media generală a şefilor judeţeni ai SRI: 7,1.

Asemenea statistici nu au relevanţă prin ceea ce arată direct, ci prin ceea ce arată indirect: o contraselecţie generalizată de competenţe în societatea românească actuală. Altfel spus: o selecţie care nu face loc stratului superior al calităţii resurselor umane. O să spuneţi: acest strat se îndreaptă spre firmele private. Ceea ce este adevărat. Dar nu este o cauză, ci un efect al contraselecţiei generalizate din societate. Din păcate, nici firmele private (cum sunt televiziunile) nu lucrează cu acest strat mai bine şcolit.

Sursa: Ioan Buduca, Cotidianul


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on „Elita” celor cu note mici şi mijlocii care conduce România. Media notelor pentru studiile parlamentarilor români este 6!!! Află mai multe:

  1. cetățeanul tulburat // 28 ianuarie 2018 at 17:19 // Răspunde

    Din păcate sunt premianți la trădare, șmecherie, slugărnicie, șpagă, minciună…dar cum nimic nu durează la infinit, timpul lor se apropie de sfârșit. Uraganul se va dezlănțui pe toată planeta… niciunul nu va scăpa.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii