Noutăți

Dropia – specie considerată dispărută – cuibărește din nou în România! Dovada, obținută după 13 ani de monitorizări (Foto-video)

După mai multe decenii, avem, în sfârșit, dovada faptului că dropia cuibărește în România! Ne-au trebuit 13 ani de muncă pe teren și, poate, puțin noroc, ca să primim această confirmare”, anunță într-un comunicat Asociația Grupul Milvus, o organizație pentru protecția păsărilor și a naturii cu sediul la Târgu Mureș.

Organizația transmite o fotografie cu un cuib de dropie în care sunt trei ouă, o fotografie realizată la Salonta de un student la medicină veterinară, Ioan Matiu jr., care a descoperit cuibul întâmplător, în timpul unor munci agricole.

Este primul cuib de dropie care fost consemnat nu doar la Salonta, dar și în întreaga Românie din ultimele decenii.

După 1990, s-a considerat că dropia este o specie dispărută din România…

„Pentru noi, Asociația Grupul Milvus, această fotografie (vezi mai jos) are o însemnătate istorică. Ea dovedește cuibăritul unei specii considerate cândva dispărute în România și, în același timp, ne arată importanța muncii pe tern, implicarea localnicilor și a administrațiilor locale în conservarea naturii, dar și necesitatea eficientizării programelor de agro-mediu, care să ofere plăți compensatorii atractive pentru fermierii prietenoși cu dropiile”, arată ONG-ul.

Citește mai mult:Digi 24


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Dropia – specie considerată dispărută – cuibărește din nou în România! Dovada, obținută după 13 ani de monitorizări (Foto-video)

  1. Nu ar trebui protejat/pazit, cuibul?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii