Noutăți

Dr. Pavel Chirilă, sfaturi pentru o viață sănătoasă – Despre alimentele și factorii care generează cancerul…

Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale. Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel Chirilă, e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos!

„Abuzul de proteine de origine animală e factor oncogen”

– Domnule doctor, Fundaţia „Sfânta Irina” se îngrijeşte de bolnavii de cancer. Ne puteţi da câteva sfaturi referitor la stilul de viaţă al pacientului oncologic, dar şi al oamenilor care vor să prevină îmbolnăvirea?

– „Centrul Medical Sanogenetic Fundaţia Sfânta Irina” a tipărit şi un pliant cu zece reguli de aur pentru a evita cancerul. Pe primul loc se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini. De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante! Apoi, abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează instalarea sau răspândirea cancerului în organism. De aceea, e bine să consumaţi doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi altele e şi mai bine. Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon). Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!

Despre zahăr ce ne puteţi spune?

– Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen. Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!

Apoi, hormonii luaţi abuziv cresc incidenţa cancerului în sfera genitală la femei (sân, col uterin, ovar, uter). De aceea trebuie să evitaţi administrarea pilulelor contraceptive, a pilulei de a doua zi, dar şi a hormonilor de substituţie la menopauză ori a tratamentelor hormonale prelungite! Nu vă expuneţi abuziv la radiaţiile UV şi electromagnetice! Deci nu numai hrana ne îmbolnăveşte, ci şi poluarea electromagnetică, abuzul de telefoane mobile, de wireless, de staţii radar, antenele de la televiziuni, microundele sau aparatele de laborator. Deci există o poluare electromagnetică foarte mare în văzduh, care n-a existat niciodată în istoria omenirii. Şi e lucru dovedit prin studii că poate da cancer. De asemenea, prevenţia se face şi prin renunţarea la fumat.

– Din păcate, deşi ştiu acest lucru, puţini fumători renunţă la acest viciu.

– Da, fiindcă fumatul cauzează dependenţă. Dar acest obicei poate duce şi la instalarea cancerului de plămân. De altfel, 85% dintre bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. În plus, printre cele zece reguli de aur ale prevenţiei este trecut şi postul. Postitorii fac foarte rar cancer, aşa că e bine să postiţi periodic! Apoi, e benefic să faceţi zilnic mişcare: plimbare, înot, gimnastică, în funcţie de preferinţe! Stările conflictuale agravează efectele devastatoare ale stresului de orice natură. De aceea, trăiţi în pace cu toată lumea!

Citește interviul complet aici: Taifasuri.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*