Noutăți

Dispariţia albinelor duce la o creștere a mortalității în rândul oamenilor cu 3%. Dar de ce dispar aceste micuțe creaturi?

Dispariția albinelor va duce la o creștere a mortalității la nivel mondial cu aproape 3% în următorul deceniu. Anunțul sec a fost făcut în această săptămână de specialiștii americani. Aceștia vor să mai tragă încă un semnal de alarmă cu privire la efectele nocive pe care omul le generează în mediul înconjurător și la consecințele grave ale acțiunilor sale.

Potrivit studiului realizat și publicat în revista “The Lancet”, dispariţia polenizatorilor ar duce la scăderea vitaminei A şi a acidului folic, fapt care duce la apariţia unor boli şi la scăderea imunităţii oamenilor. Aceste vitamine sunt esenţiale pentru copii sau femeile însărcinate, iar lipsa lor pot cauza malformaţii ale sistemului nervos sau orbire.

albine3

În cazul unui scenariu sumbru, dacă toţi polenizatorii ar dispărea, 2,2 miliarde de oameni ar putea suferi grav de pe urma deficitului de vitamina A. Ca să nu mai vorbim despre faptul că agricultura ar avea enorm de suferit iar plantele modificate genetic ar lua locul celor naturale, cu consecințe dezastruoase pentru sănătatea oamenilor.

Einstein prevestea: “Dacă albinele ar dispărea de pe Pământ, omenirea ar mai supraviețui încă patru ani”. În ultimii ani, din cauza poluarii, a pesticidelor și a neglijenței se înregistrează o rată a dispariției albinelor fără precedent.

0004478 Marla Spivak

Potrivit Marla Spivak, cercetătoare ce și-a dedicat toată viața studiului acestor micuțe creaturi, numai în SUA, numărul albinilor este la jumătate față de 1945. În prezent se estimează că ar fi circa 2 milioane de stupi. Motivul declinului? După al doilea Război Mondial, ne-am schimbat practicile în agricultură. Nu am mai plantat recolte de acoperire. Nu am mai plantat trifoi şi lucernă, care sunt fertilizatori naturali fixatori de azot în pământ, şi am început să folosim fertilizanţi chimici. Trifoiul şi lucerna au mare valoare nutritivă pentru albine. Am început să folosim ierbicide ca să distrugem buruienile de pe plantaţii. Multe dintre ele sunt plante cu floride de care albinele au nevoie pentru supravieţuire. Am plantat din ce în ce mai multe monoculturi. Acum vorbim despre hipermarketuri alimentare, la intrarea în orașe, și nu de ferme care puteau oferi hrană albinelor. Am eliminat în mod sistematic multe plante cu flori de care albinele depind pentru a supraviețui. Albinele au început să moară în ultimii 50 de ani, iar noi plantăm tot mai multe culturi care au nevoie de ele. S-a înregistrat o creştere de 300% a producției agricole care necesită polenizarea de către albine dar albinele sunt tot mai puține…

 

 

sursa: https://www.yahoo.com/health/earths-degradation-threatens-major-health-gains-124204503917.html

sursa: https://www.ted.com/speakers/marla_spivak


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii