Noutăți

Dezvăluiri stupefiante: După Brexit, Germania și Franța pregătesc DICTATURA în Europa

După votul la referendum-ul britanic, care este o palmă dată celor care conduc Uniunea Europeană, parcă te-ai aștepta la o analiză în care să se identifice cauzele unei astfel de decizii. Nici vorbă de așa ceva! Merkel, Hollande și toată gașca de birocrați inutili de la Bruxelles nu-și asumă nimic – nici islamizarea forțată a Europei, nici tentativa de distrugere a statelor naționale, nici imixtiunea grosolană în treburile interne ale acestora și nici alte abuzuri… Este supefiant să vezi aroganța cu care aceste creaturi toxice consideră că doar ceilalți sunt de vină!

Dar lucrurile nu se termină aici. Contrar unei logici elementare, în loc de o temperare a acțiunilor abuzive ale liderilor UE față de țările care o compun, decizia de ultimă oră a Germaniei și Franței prevede, nici mai mult, nici mai puțin decât transformarea Uniunii Europene într-un super-stat în care, țineți-vă bine:

  • țările membre n-o să mai aibă dreptul la armată și servicii speciale;
  • codurile penal și fiscal vor fi unice, fără variabile naționale;
  • moneda unică devine obligatorie, statele membre urmând să își desființeze băncile naționale;
  • se va introduce același sistem de vize;
  • politica externă a tuturor va fi condusă direct de la Bruxelles;
  • politica de imigrație se stabilește la Bruxelles – cote obligatorii de refugiați pentru toate țările componente;
  • se va reduce rolul NATO în Europa și se va crea un sistem propriu de securitate! (conform TVP.INFO)

Oameni buni, toate astea înseamnă DICTATURĂ!

Pornită de la o uniune economică în anii 50 ai secolului trecut, UE a devenit în timp un instrument de distrugere a statelor naționale, iar în acest moment reprezentanții țărilor care fac jocul în această toxică comunitate și-au dat arama pe față. Vor dragoste cu forța, vor să ne violeze, vor să fie “peștii” noștri, iar noi să acceptăm să ne prostituăm pentru ei.

Dezvăluirile au fost făcute de televiziunea națională poloneză TVP. Ieri, la Praga, Ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a prezentat reprezentaților țărilor Grupului de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) un document semnat și de ministrul de externe francez în care li se prezintă acestor țări planul de transformare a Europei într-un super-stat în care țările membre își pierd orice autonomie și libertate.

Vedeți aici documentul integral publicat de televiziunea națională poloneză: TVP.INFO

Fără îndoială că statele europene ar trebui să fie împreună, să colaboraze pe toate planurile, să aibă scopuri comune. Dar nu într-o dictatură, nu cu prețul islamizării Europei, nu cu prețul anulării identităților naționale. Așa că, nu noi trebuie să facem ce vor toxicii Merkel și Hollande, ci aceste viclene creaturi trebuie scoase pe făraș din politica europeană!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

documant polonia

Vezi restul paginilor din document pe TVP.INFO

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

11 Comments on Dezvăluiri stupefiante: După Brexit, Germania și Franța pregătesc DICTATURA în Europa

  1. Daca e asa atunci si celelalte tari o sa iasa din UE!

  2. Silvia Ionescu // 28 iunie 2016 at 11:33 // Răspunde

    Doi adolescenti si-au privit ambii parinti cum lupta cu cancerul, au trecut prin momente foarte grele, frica ca pot ramane singuri pe lume si teama ca pot sa-si piarda ambii parinti a fost cumplita pentru ei. Din pacate pe tatal lor l-au pierdut anul trecut, mama insa a invins. In ciuda tuturor greutatilor au terminat anul scolar cu medii peste 9. Sunt doi copii care merita si au nevoie de ajutor!
    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.780760655382959.1073741831.731897533602605&type=3

  3. Comentariu la articolul original de pe tvp.info (google translate): “The document is certainly original, but its translation and interpretation is completely bogus. There’s nothing beyond the pursuit of a common international policy against the major crises of the present world, but rather is commendable. Other points are simply fabricated by propagandists PiS, which is now an open visor unless seeks to Polexitu.”

  4. Planul acesta n-are nici o sansa de realizare intr-o Europa dominata inca puternic de sentimente nationaliste,pt ca mai toate tarile au dat jertfa lor de sange pt constituire lor ca natiuni, iar acum, acest statut greu obtinut in decursul a sute de ani, sa fie sters cu buretele ditr-odata de conducatorii birocrati si lipsiti de carisma ai UE. Asa ca aceasta sandrama nenorocita, numita UE si creata dupa planurile CIA, va imploda prin parasirea succesiva a tarilor componente, mai putin a Germaniei(statul suzeran in UE) si a Romaniei(statul cu cei mai slugarnici,hoti si tradatori conducatori).
    Asa ca, vorba Victoriei Nuland(adjunctul secretarului de stat american), surprinsa intr-o convorbire telefonica neoficiala:”Fuck the EU”!

  5. cetățeanul tulburat // 28 iunie 2016 at 15:50 // Răspunde

    Viața pe planetă e o mare păcăleală,iar lumea nu vrea să vadă…Cu cuțitul la os, încă mai crede în spiriduși și moș gerilă!

  6. carianopol // 29 iunie 2016 at 5:48 // Răspunde

    Unde-i dictatura? Normal ca o Uniune nu poate fi condusa din cinspe locuri deodata. Conteaza un singur lucru, cum va fi luata decizia ce va fi impusa tuturor, asa cum e si firesc. Iar daca dupa ce s-a intamplat cu britanicii s-ar gandi Germania si Franta sa dicteze ele, atunci ori au luat-o razna de tot, caci nici nu ar mai fi de acceptat asa ceva si exemplul UK ar fi imitat foarte rapid si de altii, ori asta e doar un articol sperietoare, ceea ce cred ca si este.

  7. Doamne ce prostii mai puteți scrie!Așa e în Statele Unite.Asta înseamnă că acolo e dictatură?

  8. Da, in Statele Unite e dictatura poleita cu democratie.
    In SUA pentru orice abatere, cat de mica, esti filmat, inchis, pus la plata, daca vrei sa iti cresti copiii in valorile tale copiii iti sunt luati, ti se baga pe gat mancare otravita pentruca agricultura a fost arestata de un concern care se joaca de-a Dumnezeul cu genele plantelor si ale animalelor, in final daca zici ceva, esti atacat, ridiculizat, denigrat de catre intreaga mass media care lovesc cu aviditate in orice om integru, in timp ce promoveaza ca pe mari eroi pe cei mai viciosi oameni, curvele si talharii, ori pe unii care… dau cu piciorul in minge(!), sau exponenti ai Hollywood-ului. de altfel astfel de media avem si noi – cand a fost ultima data cand ati mai vazut promovat in media un om integru, cu adevarat exemplu de urmat?

    • Din pacate, odata cu venirea la putere a sceleratului GW Bush, SUA au parasit valorile democratice si de libertate. Incercarea disperata de a-si mentine hegemonia a dus la incalcarea grava a tuturor principiilor clamate ani de zile de SUA. SUA nu realizeaza ca dupa incheierea razboiului rece care a divizat Europa, SUA ar fi trebuit sa “restituie” Europei valorile de civilizatie pe care le-a aparat temporar. In loc de asta, SUA au devenit principalul dusman al Europei, pe care au incercat in permanenta s-o mentina ca vasal(UK fiind un pion important in demersul asta), o Europa ce-i poate ameninta suprematia intr-o lume multipolara. Incapabili sa-si accepte declinul ca singura putere mondiala, americanii se zvarcolesc declansand razboaie, inventand dusmani de care tot ei pretind ca apara lumea, uneltind si corupand guverne etc.
      Important este cum se va prabusi imperiul american, lucru inevitabil,in liniste sau printr-un dezastru global.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii