Noutăți

Dezvăluiri: În 1989, Lucian Boia a fost ales Secretar cu Propaganda pe Facultatea de Istorie, având ca principală sarcină realegerea lui Nicolae Ceaușescu

ActiveNews.ro: Lucian Boia este unul dintre autorii favoriți ai editurii Humanitas, dar și ai constelației de publicații și intelectuali care gravitează în jurul lui Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Acest lucru este demonstrat de publicarea, fără încetare din 1997 și până azi, a tuturor volumelor scrise de către fostul profesor de istorie.

În acest context, lui Boia i-a fost creată o aură de devalizator al „miturilor național-comuniste”, „ceaușiste”, fiind exponentul numărul 1 al curentului care promovează „proiectul european”, care prevede desființarea statelor naționale.

„România Liberă” a aflat însă că în 1989, Lucian Boia promova, cu aceeași asiduitate de azi, temele favorite ale puterii de atunci. Dacă azi este globalismul, ieri era „național-comunismul” promovat de PCR. Zelul lui Boia a fost răsplătit de către conducerea Partidului, afirmă istoricul Ioan Scurtu. Boia trebuia să contribuie la realizarea obiectivului, respectiv realegerea lui Nicolae Ceaușescu la al XIV-lea Congres, din noiembrie 1989.

„Încă din anii ’70, L. Boia călătorea an de an în străinătate, mai ales în Franța, evident cu avizul Securității. La vremea respectivă nu se putea face măcar o excursie până la Ruse (Bulgaria), fără aprobarea Securității. În același timp, el era unul dintre cei mai conștiincioși membri ai PCR, drept care a fost ales și reales în Biroul Organizației de Partid de la Facultatea de Istorie. Cu titlu de exemplu menționez că la Adunarea Generală P.C.R. din 26 septembrie 1989, L. Boia a fost reales în BOP, iar după prima ședință a acestuia a devenit Secretar cu Propaganda. Atunci, principalul obiectiv al muncii de propagandă, în realizarea căruia s-a angajat L. Boia, era realegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general la Congresul al XIV-lea al P.C.R. în noiembrie 1989″, a afirmat Ioan Scurtu, citat de RL.

Doar în anii 80, cei mai crunți ai regimului Ceaușescu,  Boia s-a deplasat fără probleme în Germania,  Franța, Marea Britanie și Italia. Asta în condițiile în care plecările din țară, inclusiv în zona țărilor comuniste, era strict limitată de către regim. Dar Lucian Boia era vicepreședintele Comitetului Internațional de Științe Istorice, un organism foarte important pentru regimul comunist. Din păcate, aceste informații nu-și vor găsi locul în revista 22, sau alte „organe” proclamat anti-comuniste. (Citește mai mult: ActiveNews.ro)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Dezvăluiri: În 1989, Lucian Boia a fost ales Secretar cu Propaganda pe Facultatea de Istorie, având ca principală sarcină realegerea lui Nicolae Ceaușescu

  1. securistii si comunistii fostului regim sunt vip-urile de astazi.

  2. As putea pentru ca sa spun ca am auzit niste guri rele, care ziceau ca lui Noica i s-ar fi permis sa stea linistit la Paltinis doar daca este de acord sa primeasca pe niste studenti… sa mai stea pe la el in vacante, asa, sa vorbeasca, sa discute, chestii d-astea, sa studieze, sa scrie jurnale… acolo la Paltinis… si sa fie frumos.

    A’ma. Nici nu stiu. Sa ma indoiesc?…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii