Noutăți

Descoperire : Păsările pot dormi în timp ce zboară

Oamenii de știință au reușit să observe pentru prima dată în istorie modul prin care păsărilor pot adormi în timpul zborului, un lucru pe care-l suspectau de foarte mult timp, însă nimeni nu reușise să demonstreze acestă abilitate uimitoare până acum. Prin măsurarea activităților creierului păsările marine, cunoscute pentru zborurilor lor neîntrerupte lungi și de câteva săptămâni sau chiar luni deasupra mărilor și oceanelor, cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Ornitologie din Germania au descoperit că Fregatele pot zbura folosind doar o singură emisferă a creierului deschisă; și chiar și aceasta fiind mai mult în stare de veghe latentă. Totuși, în comparație cu somnul de pe uscat, păsările dorm foarte puțin în aer, aproximativ o oră pe zi.

Pentru a realiza această descoperire oamenii de știință au dezvoltat un mic dispozitiv de măsurare a activității cerebrale a păsărilor pe care l-au atașat pe 15 exemplare adulte. Echipa a monitorizat activitatea creierului Fregatelor timp de 10 zile, pe o distanță de peste 3.000 de kilometri în zbor. Înregistrările EEG au mai arătat că ambele emisfere ale creierului pot fi închise pentru perioade scurte de timp, în medie sub un minut, timp în care păsările sunt capabile să își mențină capacitatea de control asupra zborului, a planării.

„Am observat cu păsărilor pot dormi păstrând un ochi deschis pentru a preveni ciocnirile unele de altele sau pentru a evita alte pericole ce pot apărea. De ce dorm atât de puțin în zbor, chiar și pe timpul nopții, rămâne neclar pentru noi”, a declarat cercetătorul Niels Rattenborg.

Fregatele trăiesc în regiunile marine tropicale și subtropicale, fiind adaptate la zborul rapid și de durată lungă. Ele pot fi recunoscute datorită existenței unui sac de piele de culoare roșie aflat în regiunea laringelui, care poate fi umflat de masculi în perioada reproducerii.

sursa: sciencealert.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Descoperire : Păsările pot dormi în timp ce zboară

  1. Ar putea fi comparabil cu ,,somnul la volan”.Vezi tot ce se intimpla dar nu faci nimic…..Pasarile isi inhiba creierul partial,oricum se stie ca pilotii se pot simti unul pe celalalt dupa un antrenament indelungat(ei nu dorm ,stati linistiti!).Ele ,,vad si simt obstacolele” chiar in aceasta stare.Ar putea sa faca ceea ce noi nu facem cind ,,dormim”la volan.Stop sau evita!

  2. …desi ma gindesc ca numai 15% pot face acest lucru.N-am vazut atite pene in viata mea!Nu ,nu cred ca articolul este de vina…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*