Noutăți

Descoperire extraordinară, la marea piramidă Kukulkan, construită de către mayași. Ascunde încă două piramide, în interior!

Piramida Kukulkan se află în partea de răsărit a Mexicului și a fost construită de către mayași. După ce a fost studiată decenii la rând, puțini se așteptau ca străvechiul monument aflat în complexul arheologic mayaș de la Chichen Itza, în statul Yucatan, să mai ofere vreo surpriză.

Vestita piramidă Kukulkan ascunde alte două piramide în interiorul său. Acest lucru a fost observat, cu mare uimire, de către arheologi. Se știa, până acum, despre cea de-a doua piramidă ascunsă în interiorul mărețului monument, dar decoperirea celei de-a treia piramide i-a luat prin surprindere pe oamenii de știință.

O piramidă de 10 metri înălțime a fost identificată în interiorul alteia de 20 de metri aflată, la rândul său, înăuntrul piramidei celei mari, adică monumentul exterior și cel mai nou, înalt de 30 de metri. Piramida cea mai mică a fost clădită între anii 550-800 e.n., cea mijlocie între 800 și 1000, în vreme ce piramida vizibilă a fost isprăvită între 1050 și 1300. Piramida mijlocie a fost descoperită în anii ′30 ai secolului precedent.

Autor: Tomi Tohăneanu

Sursă: www.theguardian.com

Imagine: kids.stradun.net


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii