Cunoaste lumea

Noutăți

Demonstrație antimusulmană uriașă în Polonia, ignorată de presa europeană!!! Galerie foto

  •  
  •  
  •  

Peste 50.000 de oameni (organizatorii vorbesc despre 100.000) au demonstrat pe 11 noiembrie la Varșovia, Polonia, de Ziua Independenței, împotriva invaziei musulmane încurajate de Germania și alte state europene. Cu toate că demonstrația anti-imigrație a fost una uriașă, presa europeană, dar și presa centrală din România, s-a prefăcut că nu s-a întîmplat nimic, ignorând evenimentul. Asta poate să vă spună cu claritate cât de liberă este presa europeană, dar și cea românească, și câtă democrație există în UE. (Vezi și Cotidianul sau Napoca News)

Deși UE trâmbițează permanent refrene despre democrație, vocea popoarelor europene nu se aude și la Bruxelles unde o gașcă de birocrați este hotărâtă să își urmeze agenda proprie, sfidând națiunile bătrânului continent, manipulându-le în numele numai ei știu cui!

Oare nici măcar atentatele de la Paris nu le dau de gândit acestora? După părerea mea, politica de încurajare a imigrației va continua după ce se vor liniști lucrurile. Și atunci va trebui să ne întrebăm dacă nu cumva se dorește destabilizarea Europei, pentru ca liderii ei să se folosească de acest pretext și să ne restrângă libertățile, să ne introducă legile Big Brother chiar la cererea mulțimii. Deloc întâmplător, ultimele sondaje din Franța arată că 84% dintre francezi ar accepta o restrângere a libertăților pentru mai multă securitate!!! Așadar, unde este principalul inamic al popoarelor europene? În Orientul Apropiat sau la Bruxelles?

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Sursa foto și a informațiilor despre demonstrație: http://www.polskieradio.pl/5/3/Artykul/1543373,Marsz-Niepodleglosci-krolowaly-antyimigranckie-hasla-ale-obylo-sie-bez-powaznych-incydentow

protest polonia 1

Protest Polonia 2

Protest Polonia 4

Protest Polonia 3

steag ue

 

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

36 Comments on Demonstrație antimusulmană uriașă în Polonia, ignorată de presa europeană!!! Galerie foto

  1. nu mai dezinformati lumea. A fost sarbatorita Ziua Poloniei, fara nici o legatura cu musulmanii. Daca va uitati la poze se vad doar steaguri, nu pancarde anti-islamice!

    • Ia intrati pe articolul in poloneza si o sa „vedeti” ca aveti ochelari de cal! Evenimentul s-a concentrat in special pe mesaje antiimigratie si pe acuze la adresa Germaniei care a incurajat valul de imigranti. Articolul in limba poloneza o spune clar! Ca manifestatia a avut loc de Ziua Independentei, am precizat in articol… Incercati macar un Google Translate

    • Partea cu anti-imigratia a fost lansata de extremistii nationalisti polonezi, chiar in timpul marsului zilei nationale. De aici si confuzia, au fost doua grupuri care s-au amestecat. Presa nu avea de ce sa relateze un eveniment in cadrul altui eveniment… dar in setea de rating jurnalistii deformeaza realitatea cum vor.

    • Ziua Poloniei e e 3 Mai… parerea mea!

  2. Trebuie sa fi Neamt sau Romin pentru ca sa nu vezi, sau sa nu vrei sa vezi ce se intimpla in Europa la ora actuala cu invazia de migranti.

    • Ala ori e arabete,ori are creierul spalat!Daniel,nu ar fi pus un titlu,asa ca sa se afle in treaba!Musulmanii,nu au ce cauta aici!

  3. Are dreptate Daniel Roxin.
    Apoi luaţi aminte: nu se vede niciun steag al Uniunii Europene.
    Îs supăraţi rău polonezii.

  4. Stati linistiti ca va veni vremea ca nu numai polonezii dar si noi romanii sa iesim in strada sa protestam impotriva islamizarii propriilor tari. Politicienii nostrii dar si gasca de idioti de la Bruxelles care invita musulmanii din orient sa invadeze Europa, vor starni mania popoarelor atunci cand numarul acestora va fi suficient de mare incat sa-si impuna religia si obiceiurile.

  5. nicolae tintea // 20 noiembrie 2015 at 11:55 // Răspunde

    „Nie islamska, nie laicka, tylko Polska katolicka”. asta spune totul : ” Nu islam, Nu stat laic, vrem o Poline catolica” ! 🙂

  6. Am vazut cu ceva saptamani in urma un video din anul 2013 undeva la Bruxel, vorbea un om politic cred englez,funny ca acest video nu a fost promovat pe fb.acest om politic a vorbit deschis cat de murdara este politica europeana,cat suntem de manipulati,ce fac cu taxele si impozitele,cum le folosesc in scopuri murdare,spunea ca atunci cand europeni se vor deschide la minte ii vor spanzura pe acesti politicieni care se joaca cu vietile noastre,cat suntem de manipulati pe toate fronturile. Ci ca statul este cea mai murdara insitutie civila.Amuzant ca acest video nu a fost pe niciun post tv.Da suntem manipualti pe toate fronturile.

  7. Ma intreb cata viata o sa mai aiba si publicatiile de pe internet ca a Dv, sau documentarele de pe youtube unde sunt demascate masinatiile celor intunecati ce ne vor cu lantul de gat si cu cipu bagat pe undeva… E clar ca tot ce se intampla gen ”atentat” e orchestrat. Chiar si genocidul de la +Colectiv.

    • cornel mircea leahu // 20 noiembrie 2015 at 13:59 // Răspunde

      dacopatu….scuuuuze,dar esti plecat rau de-acasa ,iar din Dacia cu siguranta! Te rog sa citesti ,pt. informare,Coranul ca sa poti vorbii in cunostinta de cauza …daca vrei iti dau cateva citate din Coran sau viziteaza-mi profilul de pe FB ,ca e public. a sustine ca la clubul Colectiv a fost un genocid …ai mari probleme cu proprietatea cuvintelor din lb. romana ….pt. a fii genocid trebuie sa fi fost intentie ,in primul rand ….”genocid” din prostie,neglijenta si panica etc etc nu este genocid ….genocid este ce fac musulmanii prin Africa sau ce au facut turcii ,in 1915 cu cei 1,5 milioane de crestini armeni ,ucisi cu sange rece doar pt. ca erau crestini….si-ti mai pot da si alte exemple facute de rusi cu romanii din Basarabia …etc etc

  8. cultura si cultele crestine sunt intradevar in mare pericol in u e . pentru europenii crestini , esenta o regasim in cuvintele Mantuitorului : PACE VOUA ! . am ajuns ca atunci cand un musulman sa zica alah acbar , sa auzim apoi si bomba detonand , sau rafale de kalasnicov . asta nu este democratie , este demonocratie ! cineva comenta mai sus ca la demonstratia din polonia , nu au folosit drapele u e . pai acestea au acum cer si stele – deci e noapte . la inceput aveau soare si cruce , dar aceasta a fost candva . libertatea a apus de mult . mi-e dor de patria mea !.

  9. Atata ignoram pana cand…nu vom fi ignorati, iar in ceeace priveste data ? Sa vedem ce va fi si la noi pe 1 decembrie…

  10. Uniunea europeana a devenit o problema la fel de mare ca statul islamic.

  11. Sa ii raspund domnului 007,mi am intrebat o amica care este poloneza 100%,daca este adevarat cu ce a fost in Polonia de ziua independentei.,mi a raspuns asa;(tin sa adaug ca a mea amica are un sot de prin partile musulmane,asa ca sa intelegeti ca ei sunt pro refugiati))).,aa zis ca au fost cateva grupuri de nationalisti care sunt contra refugiatilor.asta a fost raspunsul doamnei poloneze.
    Dar cum ii cunosc eu pe polonezi nu prea le plac asa mult cei de culoare.,pe noi ne fac numai zigani.,asa ca eu cred ca majoritatea sunt contra refugiatilor.

  12. In Polonia este deja o traditie ca la demonstratiile de ziua nationala sa iasa scandal. De ziua nationala ies multi oameni, dar in general sunt aia „pro-catolici” care devin violenti – sunt oameni care nu vor un stat laic si separarea statului de biserica.

    Articol din 2014: http://www.ctvnews.ca/world/violent-polish-independence-day-protests-lead-to-220-arrests-23-police-injured-1.2097350

    Articol din 2012: http://www.reuters.com/article/2012/11/11/us-poland-marches-idUSBRE8AA09E20121111#dZAMkDRvQk4vvLQI.97

    Articol din 2011: http://www.bbc.com/news/world-europe-15703316

  13. Şi în Polonia sunt extremişti, naţionalişti şi fascişti. Stai calm, că ăia te ucid şi pe tine, că nu eşti catolic, ca ei…

  14. Cea ce as vrea sa spun ca nu este de vina omul de rind ,,,de vina este Acela care a inceput razboiale cu aceste tari din Arabia ,,,nimeni nu poate sa civilizeze arabi ,,asa ca trebuiesc lasati in pace ,,nimeni nu poate sa ajute aceste natiuni sa ne uitam la cum se imbraca cum se poarta indieni unii dintre ei ,,au fuste si turbane uitete la fostul presedinte al Afganistanului caciula de oaie si in timpul veri pe undeva in tarile africane cultura lor lasa de droit se impusca in fiecare zi As dori sa spun ca toate sint datorita petrolului,,,,avem oameni dastepti in lumea aceasta care a descoperit masina sa mearga cu hydrogen si asta nu de ieri dar datorita acestor mari company de petrol nu sa putut sa fie dezvoltata aceasta ..Sa inventat chiar si medicamentul care vindeca cancerul la pancreas dar uite ca nu sint medicamentele la farmacii dece deoarece industria farmaceutica plateste multi bani doar sa isi vinda gunoaiele lor…Asa ca daca nu ne amestecam in treburile interne ale altor tari o sa fie bine ,,,cind vedem ca o tara are problem cu terorismul parerea mea este sa o ocolim si toti ar trebuii sa nu o bage in seama

  15. https://youtu.be/Hakb6S0IpgY Uite aici, clar Ziua independentei pentru polonezi se manifesta prin unitatea lor, clar Amenintata in mod direct de unitatea islamului radical.. Un protest antiislamic definit prin unitatea polonezilor, manifestata de ziua lor nationala si istoric independenta!

  16. Haideți să nu ne mai dăm cu părerea într-o chestiune extrem de complexă, care are soluții pe termen lung. Globalizarea s-a putut aplica parțial, în principal țărilor majoritar creștine. Lumea musulmană, fiind puternic ancorată în tradiționalismul religios, este extrem de refractară acestui fenomen. Criza actuală are cauze multiple si soluțiile nu trebuie să fie radicale. Dacă nu înțelegem si nu acceptăm asta, ne ia dracu’ pe toți si pierim cu dreptatea în brațe!

  17. Presa internationala ignora multe in ce se intampla in Europa , citesc in fiecare zi presa online din Romania si Germania – nu am vazut nici un reportaj despre demonstratiile de la noi (Republica Ceha ) , despre oamenii arestati numai pentru ca isi spun parerea !Nimic despre nemtii care dau foc/distrug locurile de cazare pentru refugiati ! Nimic despre casele confiscate de la proprietari pentru diverse motive in scopul folosirii lor ca loc de cazare pentru imigranti! Nimic despre dedesubturile noii „legi” care prevede ca cei cu datorii isi pot da casa bancii la care are datorie si scapa , indiferent de sume datorata …cine credeti ca va locui in acele case ?

  18. Marșul a fost făcut de ziua independenței, nu de ziua națională. Și într-adevăr, o parte dintre manifestanți au protestat împotriva musulmanilor. Cunosc studenți ce sunt refugiați și în acea zi au stat în ambasadă, de teamă. Iar de atunci, au mai fost proteste.

  19. Și e stupid să comentați în felul ăsta și despre catolici. Nici ortodocși nu sunt mai presus. Sunt catolică și până la 19 ani am locuit în România. Toți colegii mei de clasă aproape fiind ortodocși. Am fost mereu marginalizată, privită ciudat, uneori jignită. Dacă ajungem să ne purtăm așa între noi, creștinii, cum putem aștepta ca musulmanii să ne respecte?!

  20. Un lucru e clar. Musulmanii nu au ce cauta in Europa si in Romania nici atat. Sunt atatea tari musulmane. Sa se duca in Emirate. Aia n-au ce face cu banii. Fac masini de aur si cladiri de km inaltime. De ce nu-i ajuta pe fratii si surorile lor in ale religiei?
    Este impotriva firii, naturii, a esentei noastre sa fie construita cea mai mare moschee din Europa in Romania. Este o aberatie, o anomalie. E ca si cum ai vrea sa constuiesti la Mecca o catedrala ortodoxa. Nici nu poate sa-ti treaca prin cap asa ceva. N-o fi Bucurestiul Mecca crestinatatii, dar suntem in majoritate covarsitoare ortodocsi.

  21. Wooooow romanii Treziți-vă dacă vreți sa vedeți ce înseamnă musulmanii mergeți in USA in orașul Dearborn acolo sa vezi moschee si rugăciunii sfinte de ale lor dacă ai casa in zona o lași si fugii când încep ei se trag unii pe alți azi vine unul mâine vin 100 Doamne ai mila

  22. Tamaris Lucian // 1 martie 2017 at 11:03 // Răspunde

    si in Germania au fost cu ani in urma proteste impotriva turcilor . Se striga Türken raus (Turci afara) si turcii care majoritatea lucrau in minele de carbuni , au iesit afara si au trebuit sa inchida minele ca nu mai aveau muncitori in mina.Chestia asta cu musulmanii e gindita de niste escroci mondiali.Eu cred ca tot rtaul vine din America. Poate e gresit dar eu cred asta.Cit despre Romania ;Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.
    Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii