Noutăți

De excepție: Cristina Neagu a devenit, de aseară, CEA MAI BUNĂ MARCATOARE DIN ISTORIA Campionatelor Europene de Handbal

România a făcut o partidă impresionantă contra Germaniei, pe care a învins-o categoric, 29-24, în al doilea meci de la Campionatul European de Handbal din Franța. În urma victoriei, “tricolorele” și-au asigurat calificat în Grupa 2 principală, notează Gazeta Sporturilor. Jucătoarele lui Ambros Martin au fost în permanență la conducerea partidei, iar nemțoaicele, care învinseseră Norvegia în primul meci din grupă, nu au condus nici măcar o dată în meci.

CJucătoarea româncă a făcut o primă repriză de excepție, reușind să înscrie de cinci ori. Goluri care au transformat-o în cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene. Cristina Neagu a acumulat 206 goluri, devansând-o pe unguroaica Agnes Farkas, retrasă din activitate, care avea 205 goluri. Pe locul 3 în acest top se află nemțoaica Grit Jurack, la rândul său retrasă din handbal, cu 194 de goluri.

E încununarea unei cariere de vis pentru Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai bună jucătoar a lumii, în 2010, 2015 și 2016.  Cel mai bun rezultat obținut de Cristina Neagu la un European a fost la turneul final din Danemarca și Norvegia din 2010, competiție la care România a obținut bronzul. Atunci, Cristina Neagu a fost golgeterul Europeanului, cu nu mai puțin de 53 de goluri înscrise. (Sursa: GSP.ro)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii