Noutăți

De ce vor „multiculturaliștii” din România și din Occident capul patriotului Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române?

DanTomozei.ro: A trecut doar o săptămână de la alegerea în funcția de Președinte al Academiei Române, mai sunt alte șapte zile până la preluarea oficială a funcției, însă eruditul Ioan-Aurel Pop (foto) este conturat, în presa „occidentală cu orice preț”, un pericol ce trebuie oprit! Un pericol pentru care sunt inventate acuzații la modă, care prind la publicul naiv, bolnav de senzațional, ahtiat să demoleze, necum să pună o cărămidă la zidirea țării … sau măcar la cea proprie.

Nerușinarea celor de la „Revista 22” este specifică Grupului de Dialog Social (GDS), o grupare de intelectuali recunoscuți pentru dubla măsură utilizată în raport cu normalitatea: cu marjă de eroare în cazul prietenilor, cu fățărnicie și dispreț în cazul celor care au făcut o datorie de onoare din a vorbi apăsat, cu mândrie, despre români și România. Aceasta nu are cum să placă promotorilor urii, dezbinării, imoralității, defăimării, uzurpării și trădării României.

Academicianul Ioan-Aurel Pop este un pericol pentru promotorii convingerilor multi-naționaliste, pentru cei care au pervertit adevărul, esența, valoarea, sensul, rostul românesc, motiv pentru care trebuie mânjit și spurcat. Pentru asta, delatorii de la Revista 22 folosesc metode neosecuriste, inventând realități, folosind capete de jumătăți de adevăr, fără legătură cu acuzațiile, livrând public o mizerie care murdărește nu doar personalitatea celui vizat, ci odată cu aceasta Academia Română și România!

Academicianul Ioan-Aurel Pop, poate cea mai lucidă personalitate din România ultimilor ani, reprezintă un pericol pentru că vine să aducă limpezime, decență, forță și argument, acolo unde predomină impostura și prăbușirea morală. Un astfel de om în fruntea celei mai importante instituții de cultură din România este un pericol pentru cei care au terfelit, până la anulare, sensul și valoarea bunei cuviințe, adevărului, modestiei, măsurii.

Pentru că, în toate, trebuie să existe o măsură. Chiar și pentru cei care s-au îngrijit să se autoproclame noua elită a României, formatoare de false valori, modelate permanent după necesități: când băsiste, când iohanniste, când euro-multinaționaliste, însă niciodată românești și pentru români.

Cu modestia și decența care l-au evidențiat în spațiul public, Academicianul Ioan-Aurel Pop a explicat, stupefiat, pentru PSNews, care este realitatea pe care GDS și Revista 22 o ignoră. Însă, o minciună este aproape impsibil de contracarat cu un adevăr. Ori tocmai pe această situație mizează detractorii de profesie. Detractori care au făcut carieră în luarea la țintă a profesorului Pop. Vezi delirul filozofului Liiceanu.

În mod firesc, Academicianul Ioan-Aurel Pop nu are nevoie să fie apărat  de unul ca mine, însă în fața hidoasei imagini și campanii anti-româniste este necesar să ne ridicăm cu toții.

Pentru că Ioan-Aurel Pop, mai ales din postura de lider al Academiei Române, trebuie apărat în fața imposturii. Pentru că Ioan-Aurel Pop, de la înălțimea funcției sale, este o voce rarisimă în România vremurilor globaliste, o voce care oferă certitudinile obligatorii, pietrele de temelie necesare conștiinței naționale, decente!

Pentru a înțelege șansa pe care România o are prin alegerea profesorului Ioan-Aurel Pop în funcția de Președinte al Academiei Române, cei neobișnuiți cu lectura ar trebui să facă măcar efortul de a percurge prezentarea intitulată „Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia” (Acad. Ioan-Aurel Pop, 2013). Apoi, cu siguranță vor fi stârniți să afle mai mult despre sine și despre omul care are, între multe alte misiuni, obligația de a impune decența în România. Cel puțin pentru a promova la nivelul conștiinței publice „Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!„, al cărui inițiator este.

Sursa: DanTomozei.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

6 Comments on De ce vor „multiculturaliștii” din România și din Occident capul patriotului Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române?

  1. Un atac la fel de virulent al neobolsevicilor sorosisti de la GDS si ‘revista 22’ s-a vazut cand M Munteanu a vrut sa candideze la primaria orasului Bucuresti si iata de ce, ne explica chiar A. Pora:

    https://www.nasul.tv/andreea-pora-efectul-munteanu-asupra-partidului-molusca/

    „Omul crede sincer și de mult timp în valorile tradiționale și fondatoare ale civilizației românești: familie, biserică, sat, armată, școală, limbă, crede în „reperele spirituale, culturale și istorice“. Nu doar în Proclamația Aliantei Noastre, ci și în toate talk-show-urile de până acum, Munteanu vorbește de capitalul românesc, „singurul cu adevărat interesat să pună în centrul oricăror strategii de dezvoltare spațiul național“, de „oprirea înstrăinării proprietăților agricole, a resurselor solului și subsolului“. Altfel spus, o repunere în discuție a celebrului „nu ne vindem țara“, plus o mitizare a românismului, care duce nu doar la Zelea Codreanu, ci și la ceaușism. Sunt concepte dragi multor români ….”

  2. Camelian Propinatiu // 15 aprilie 2018 at 22:38 // Răspunde

    Suspansul: vine sau nu şi o scrisoare deschisă moralizatoare cu semnaturi? Problema e că, la Centenar, lumea gândeste numai Istorie, alte soluţii de perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată evaluate putând fi: acad. Răzvan Theodorescu, Lucian Boia, Oliver Jens Schmitt… Oricum, şmecherii si mai ales euroatlanticii nu vor respecta Academia decât când i se va tripla finanţarea şi va fi membru permanent în CSAT.

  3. Păi cum să nu-l atace când editura HUMANITAS acaparată de Liiceanu după 1990 a fost principul vector de propagandă antiromânească prin care s-a manifestat demitizatorul marxist Boia şi acoliţii lui? Iar prof. Aurel Pop le-a demitizat demitizarea cu o consecvenţă rarisimă. Punct cu punct, analiza pe documente, totul ştiinţific şi riguros….

  4. Toti cei ce au acces la media si il sustin pe Domnul Ioan Aurel Pop , trebuie sa se manifeste in sensul acesta.
    Noi suntem mici si limitati in exprimarea opiniei sau exercitarea sustinerii.
    Deci faceti pasul in fata cu totii!

  5. Exact,nu sunt un robot care”gândește”prin „valorile”criminale,vezi Răzvan Teodorescu și mineriada din 13-15 06 1990,aciuate în ceea ce era cândva fala intelectualității românești, Academia Română,că apoi să devină cuib de promovare al inculturii , oportunismului și neocomunismului mascat .

  6. cetățeanul tulburat // 17 aprilie 2018 at 8:30 // Răspunde

    Dacă într-adevăr i se dorește capul, atunci poporul trebuie să i se alăture să nu se stea cu mâinile în sân… Academia poate face schimbarea regimului politic!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*