Noutăți

De ce să nu utilizați telefoanele și tabletele înainte de culcare

Cu siguranță, pentru mulți dintre noi, ecranul telefonului este primul și ultimul lucru la care ne uităm în fiecare zi când ne trezim și inainte de culcare! Privitul ecranului de telefon, chiar înainte de somn, se dovedește a fi mult mai rău decât se credea anterior. Dr. Dan Siegel, profesor de psihiatrie la Școala de Medicină UCLA (SUA), stabilește în cercetările sale, toate efectele negative asupra creierului si corpului pe care le poate produce vizionarea ecranului inainte de culcare.
Noi cercetări sprijină concluziile din studiile mai vechi, care au constatat, de asemenea, că timpul petrecut în fața ecranului de telefon, sau tabletei, înainte de somn pot fi dăunătoare. Oboseala afectează nu numai ochii, dar și inima, circulația sângelui, creierul, la care se adaugă și radiațiile provenite din bateriile acestor telefoane sau tablete. Inutil de spus că somnul are oricum propriile sale avantaje înnăscute, așa ca tăierea orelor de somn nu este o idee bună.
desktop-1434401549„Dacă nu doriți să vă simtiti ca un zombie în timpul zilei următoare, concluziile sunt clare: citește o carte reală, tipărită pe hârtie, dacă trebuie să stimulezi mintea înainte de culcare, și evită ecranele … pentru că viața ta depinde de acest lucru.” a declarat Dr. Anne-Marie Chang (neurolog asociat în Divizia BWH de somn și de tulburări circadiene) 
Cercetările au ajuns la concluzia că, de exemplu, cititorii iPad-urilor au nevoie de mai mult timp pentru a adormi, în comparație cu cititorii de carte. Cititorii de iPad-uri secretă mai puțină melatonină, substanță care ajută la reglarea somnului. Ei au fost, de asemenea, mai obosiți decât cititorii de carte în ziua următoare, chiar dacă au dormit opt ore.
Efectele reale ar putea fi chiar mai rele decât ceea ce au observat cercetătorii de-a lungul studiului lor. Creșterea tendinței de a sta treaz cât mai târziu și diminuarea orelor de somn, au consecințe grave asupra comportamentului normal în societate.

traducere și adaptare: Mădălina Corina Diaconu

Surse: businessinsider.com, huffingtonpost.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*