Noutăți

De ce Angela Merkel vrea să transforme Germania în tabără pentru refugiaţi şi luptători ai Statului Islamic?

Invazia refugiaţilor musulmani din ultimele luni nu este întâmplătoare. Imigranţii vin chemaţi în Europa de către Germania, cu încălcarea flagrantă a legislaţiei frontierelor europene, a spaţiului Schengen şi a acordului de la Dublin, care prevedeau întoarcerea celor ce intră ilegal pe teritoriul Uniunii Europene.

Premierul ungar Viktor Orban are dreptate când spune speriat că asistăm la o invazie musulmană care pune în pericol identitatea creştină şi naţională a statelor europene, iar principalul vinovat pentru gravitatea situaţiei e Germania. Comisia europeană se face că nu vede, ca să nu supere Berlinul, care conduce de facto Europa.

Primirea milioanelor de refugiaţi musulmani încalcă toate tratatele europene privind siguranţa frontierelor şi a spaţiului Schengen. Asistăm de fapt la prăbuşirea Uniunii Europene aşa cum o ştim, lăsată moştenire de Schuman şi Monnet, în anii 50, ca o confederaţie de state naţionale.

Războiul din Siria durează de patru ani, criza irakiană este de peste 10 ani şi totuşi, acum, milioane de sirieni şi irakeni părăsesc taberele din Turcia, Liban şi Iordania ca să vină în Europa. Ei vin pentru că au fost chemaţi negru pe alb de cancelarul german Angela Merkel, care a declarat acum o lună de zile: Refugiaţi (sirieni) sunteţi bine veniţi! (Herzlich wilkommen Flüchtlinge). Mai mult, Berlinul a suspendat o controversată regulă europeană, permiţând mai multor azilanţi sirieni să stea în ţară. Asta, în condiţiile în care este huiduită acasă pentru atitudinea faţă de imigranţi.

Biroul Federal pentru Migratie si Refugiati (BAMF), care ţine de Ministerul german de Interne, a confirmat că aşa-zisa regulă Dublin, care impune ca azilanţilor să le fie procesate cererile în ţara UE în care ajung prima dată, altfel riscă deportarea, nu se mai aplică deocamdată pentru cetăţenii sirieni. Astfel se explică ţinta clară, evidentă a refugiaţilor musulmani care trec pe vechiul drum a lui Suleyman Magnificul spre Germania. Ei scandează în engleză: “Germany, Germany” sau “Merkel, te iubim!”

Refugiaţii dacă ar fi aşa disperaţi, obosiţi, sărăciţi şi înspăimântaţi de război ar accepta să rămână şi în ţări europene stabile, dar mai sărace decât Germania. Faţă de Iadul din Homs, viaţa într-un oraş românesc, bulgăresc, sârbesc sau unguresc poate fi raiul pe pământ. Dar sutele de mii de imigranţi spun Nu Europei Centrale şi de est şi vor doar Germania, pentru ajutoarele sociale substanţiale. Oare?

Printre femeile şi copiii nenorociţi de război, majoritatea adevărată a refugiaţilor sunt bărbaţi bine clădiţi, cu bani mulţi şi foarte violenţi. Chiar şi preşdintele PSD, Liviu Dragnea, a observat în gara Keleti din Budapesta alura atletică a imigranţilor, faptul că nu se lăsau filmaţi sau atitutinea lor predispusă la violenţă. Pentru astfel de bărbaţi musulmani, Germania a suspendat legislaţia europeană, spaţiul Schengen şi acordul de la Dublin. Se pune întrebarea firească: de ce? Numai anul acesta vor intra în Germania 800.000 de imigranţi musulmani, majoritatea tineri atletici.

În câţiva ani, Germania, dacă continuă invazia imigranţilor, ar deveni o ţară cu o minoritate musulmană care ar schimba echilibrul etnic şi politic în ţară. Nu cred că Germania va continua mult această politică flexibilă de primire a imigranţilor musulmani, opoziţia şi opinia publică germană protestează zilele acestea vehement. O face acum doar punctual, cu un interes bine definit, Angela Merkel, care i-a chemat pe refugiaţi.

imigranti germania1

Mă amuză unele analize din presa mainstream controlată de guvern şi serviciile secrete, care încearcă să pună toleranţa Berlinului faţă de imigranţii musulmani pe seama companiilor germane că au nevoie de braţe de muncă. Cine a fost în Germania, în oraşe, ştie că musulmanii lucrează doar în şaormerii, restaurante specifice arăbeşti, fac kebab, stau de pază la firme şi cam atât. Femeile musulmane stau doar acasă şi fac mulţi copii, circa patru, cinci pe familie. Deci logica economică cu musulmanii în fabricile BMW sau Zeiss nu ţine.

Între milioanele de tineri care ajung acum în Germania pot fi infiltraţi zeci de mii de luptători ai Statului Islamic, lucru care nicio responsabilitate de la Bruxelles nu o neagă. Germania, pe viitor, datorită politicii lui Angela Mekel se poate transforma în bază ideologică și de antrenament pentru Statul Islamic. Mai mult ca sigur, pentru că musulmani islamişti din ghetouri, integraţi în societatea occidentală e o pură utopie.

În realitate, Germania joacă zilele acestea o carte istorică mare în geopolitica Orientului Mijlociu. Prin chemarea imigranţilor şi primirea milioanelor de musulmani din Orientul Mijlociu, Germania vrea să câştige un ascendant moral în această parte geopolitică, foarte sensibilă, cu bogate resurse de petrol şi mai ales cu ciocniri de civilizaţii etnico – religioase milenare. Milioanele de sirieni şi irakeni numesc deja în mentalul lor colectiv Germania ca “mama noastră, a tuturor”, cum declară în faţa camerelor de luat vederi.

Este evident că după eşecul intervenţiei americane în Irak şi Siria s-a creat un vacuum politic în zonă. Se impune pacificarea zonei, iar graniţele retrasate. După primul război mondial, Franţa şi Anglia au trasat graniţele Siriei, Libanului, Irakului, Iordaniei sau chiar Iranului cu rigla, neţinând cont de triburi, religii sau popoare. Deşi kurzilor li s-a promis un stat nu li s-a dat.

Azi, după ani buni de războaie şi instabilitate se impune o redimensionare a graniţelor şi o detensionare a situaţiei din Orientul Mijlociu. Prin primirea imigranţilor de aici, Germania a câştigat dreptul moral de a îşi impune punctul de vedere: posibil un Kurdistan independent ca să tempereze ambiţiile regionale ale Turciei, o Sirie mai mică, un Irak desfiinţat pe tabere religioase, un Liban emasculat şi chiar un Israel ascultător faţă de Berlin şi redus la graniţele din 1967, cu o Palestină independentă în coastă.

Germania vrea să intre în politica mare, mondială, să iasă din tiparele strict europene, prin pacificarea Orientului Mijlociu, cu scoaterea SUA compromisă în zonă şi impunerea voinţei în faţa Rusiei şi Israelului. Germania nu face gratuit gesturi umanitare musulmanilor din Orientul Mijlociu, ci pentru a îşi impune o agendă geopolitică proprie, pe picior mare. Moral a câştigat simpatia popoarelor din Orientul Mijlociu şi chiar din nordul Africii în dauna celor două puteri clasice SUA şi Rusia. Să vedem ce urmează?

Ionuţ Ţene

Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/09/de-ce-angela-merkel-vrea-sa-transforme-germania-in-tabara-pentru-refugiati-si-luptatorii-statului-islamic.html


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

16 Comments on De ce Angela Merkel vrea să transforme Germania în tabără pentru refugiaţi şi luptători ai Statului Islamic?

  1. Dr. Jubas Adrian - Felix // 27 septembrie 2015 at 12:41 // Răspunde

    De data asta imi place analiza Dv , D-le Ionut TENE !

  2. Germania se pregateste de primirea refugiatilor de acum 4 luni, pe majoritatea ii vor gazdui in fostele unitati militare englezesti.

  3. Pertinent si destul de plauzibil comentariul dvs….dar dupa ce noile influiente isi vor fi trasat granitele actualii refugiati vor mai dori sa se intoarca acasa si daca da unde intre ce granite iar daca nu ce vor deveni ei in Europa….dar Germania ? Cumva urmeaza statul planetar cu capitala la Berlin ?

  4. Dacă Angela Merkăl s-a țicnit, cred că ar trebui schimbată înainte de a nenoroci toată Europa.

  5. Daca Germania face asta doar pentru a castiga influenta, eu spun ca si-a semnat sentinta la moarte!Faza proasta este ca din jocul perfid pe care il face, Europa este in pericol, ii este amenintata insasi existenta!….Dar nemtii, din varii motive, au pornit doua razboaie mondiale, de ce nu l-ar porni si pe al treilea?Si iata cum le poate fi data apa la moara celor care cred in teorii ale conspiratiilor!….

  6. Ce ascendent moral sa castige Germania?Orientul Mijlociu este terenul de joaca al jidanilor din Israel si USA…Germania agenda geopolitica mondiala???wtf? ce dreq ai fumat?Germania nu detine armament nuclear si are o armata mai mult simbolica,nu crezi ca e nevoie de ceva mai mult pentru ca Berlin sa fie capitala lumii? Vaca asta de angela e doar o sluga a sionismului jidovesc la fel ca obama.

  7. Si rusul actioneaza mai diplomatic, mai pe ascuns: https://www.youtube.com/watch?t=8&v=5JU_pCy2N10

  8. GO2-Romania.com // 29 septembrie 2015 at 0:40 // Răspunde

    Nu stiu ce vor sa faca germanii, dar Europa nu este a lor ca sa se joace ei cum vor cu ea (punct).

  9. Locuiesc în Germania și cunosc musulmani care lucrează în IT, comerț obișnuit (nu strict șaormerii sau localuri cu specific tradițional) și fabrici de tot felul. Generalizarea din articol mi se pare fie o părere personală nefondată, fie o manipulare.

    Germania chiar are nevoie de forță de muncă dacă vrea să se mențină pe val. [*vezi clipul de la finalul comentariului] Deși Merkel a devenit nepopulară momentan, alegând “elita” imigranților a făcut Germaniei o mare favoare. Iar scăderea numărului de muncitori nu-i doar problema Germaniei, ci a multor țări, însă nemții sunt unde sunt pentru că-s mai pragmatici și fac ce trebuie pentru viitorul lor.

    Cert e că astăzi n-au cum să-și suplimenteze populația cu oameni apți de muncă, așa că singura lor soluție e să accepte străini, iar în număr mare e greu să aduci/atragi oameni. E peste puterile/cunoștințele mele să analizez pe deplin informat întreaga situație și implicațiile valului de imigranți din Germania dar privind strict la nevoia de forță de muncă din următorii 10-15 ani, Merkel a pregătit foarte bine terenul folosindu-se de o criză existentă. Chiar dacă n-a acționat “de capul ei”, și-a asumat consecințele de imagine pe termen scurt dar are mari șanse de reușită pe termen lung. În timp ce țările din jur vor scădea economic, Germania nu doar se va menține, ci se va și ridica.

    Agende ascunse? Or fi, nu zic nu. Dar așa cum dragostea trece prin stomac, și la ciocan, șurubelniță și calculator trebuie să fie cineva care să le mânuiască. Orice-ar fi, de muncitori ai întotdeauna nevoie.

    Clipul de mai jos are și subtitrare în limba română.
    * http://www.youtube.com/watch?v=ux1GxExRUUY

    • Merkel a facut cea mai mare greseala din viata ei si din istoria recenta a Europei, chemandu-i pe acesti asa-zis refugiati in Europa.
      La ce-ti mai foloseste forta de munca daca acesti indivizi au venit cu ganduri de acaparare si impunere a islamului si a propriilor reguli, credinte si idei? Chiar crezi ca se vor integra vreodata in tarile civilizate? Chiar crezi ca au venit sa munceasca?
      Tu nu vezi raul pe termen lung. Chiar nu realizezi ca asta inseamna uciderea credintei, culturii si civilizatiei Europene?

  10. Eu as lua refugiati sa traeasca la mine in casa mea .Dar sa nu fie romani . am trait in Romania si nu vreau romani in casa mea . Eu iau refugiati sa traeasca la mine in casa

    • 🙂 Esti mare… ai trait in Romania, acum in occident… dar nu ai trait printre refugiati… ai fost in casele lor? Ai stat cu ei la masa? NU… deci nu ai cum sa faci o comparatie reala. Daca tot ai asa un suflet mare… caritabil… nu pot decit sa-ti urez succes :)Eu sunt printre ei acum… in Norvegia… ce sa spus mai sus este real, iar procentul celor care sunt integrati 100% este anulat fara probleme de ceilalti… mult mai numerosi. Chiar daca acum Norvegia este nr.1 in EU, in ce priveste venitul pe cap de “furajata”… noul curent social miroase foarte urit iar procentul parului blond din tarile nordice a inceput sa fie pe cale de disparitie :)Ce se intampla in Suedia acum… este doar o chestiune de timp si pentru Norvegia. Franta, Germania, Olanda, Suedia sunt doar cateva din cele care au spus la fel ca tine… decit romani sau emigranti din EU mai bine refugiati din tarile fierbinti… mare greseala! Suntem ca apa si uleiul! Nu vorbesc din auzite… o vad cu ochii mei… dar poate din cauza ochelarilor am o problema… ori sunt fara “suflet”, ori prost! 🙂

  11. Gili are dreptate, la fel si toti cei care spun ca Germania va avea avantaje economice. Majoritatea musulmanilor nu se va integra si vor fi o povara pe sistemul de ajutor social. Dar ramane de vazut, nu-i asa?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii