Noutăți

DAN PURIC – Despre eroii anonimi și dezertorii din condiția de român

 „Există o lume pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț! România românilor! România viziunii românești! Ea singură contează!” (Mircea Vulcănescu)

La prima impresie, Bătălia de la Jiu este o carte de nișă, fără nicio șansă de supraviețuire într-o lume a infinitelor dezbateri, menite parcă să oculteze definitiv adevărul istoriei, o lume a rătăcirii conștinței românești a bieților tineri în jungla manualelor alternative.

Și poate de aceea, cititorul de azi, reeducat și formatat, cu percepția scurtă a lumii de acvariu ce-l înconjoară, va avea reflexul „legitim” s-o închidă imediat, considerând-o neinteresantă, vetustă și venită dintr-o lume moartă, care nu-l interesează.

Reacție firească a unui om provenit dintr-un popor care, timp de decenii, n-a mai fost crescut și educat în spiritului Adevărului și al Demnității, cu sufletul îndreptat spre Dumnezeu, ci doar în spectrul halucinant al supraviețuirii, al goanei haotice, cumplite și înstrăinante, al interesului strict personal, având ca cer doar neantul ideologic.

Un soi de imensă depărtare sufletească între cei de atunci și cei de acum, pe care timpul scurt istoric nu are cum s-o legitimeze, a atrofiat organica vibrație a românului de azi către povestea trecutului său.

Și totuși, în ciuda a tot și a toate, omul acela rar, ce încă mai există și în zilele noastre, va avea puterea să citească în micuța carte intitulată „Bătălia de la Jiu”, printre datele strict de arhivă militară, cifre reci și anonime, jertfa unui întreg neam, aflat la o cutremurătoare răscruce a existenței sale.

Va vedea cum, deodată, ca la un semn, „numerele” acelea anonime, fără de viață, se trezesc ca dintr-un somn adânc și devin oameni. Oameni de o tulburătoare credință și putere sufletească!

În fond, cartea aceasta mică, plină de informații de arhivă militară și date istorice, ascunde pe dedesubt o cutremurătoare ereditate morală, dată din neam în neam, care țâșnește din când în când ca un gheizer, prin molozul istoriei, aducând la suprafață curățenia sufletească a fibrei românești.

Veți vedea în ea, citind-o cu atenție, mai multe bătălii, nu una singură. Cea vizibilă, cu inamicul puternic și sfidător, dar și cu cea degradantă, de tip degenerativ, cu inamicul invizibil din interior.

Bătălia tăcută, sinistră, cu acele suflete mici, fricoase, oportuniste și meschine, care atunci, ca și acum, dezertau din sfânta condiție de român, la ceas de cumplită încercare pentru țară.

Acea speță inferioară, dar agresivă și eficientă, care atunci, ca și acum, credita din răsputeri și cu toată convingerea, neputința acestui neam de a face istorie.

Lor, acestor perverse și letale subminări li s-a opus, ca o altă ordine morală, ca o altă viziune asupra ființei românești, încrederea nestrămutată în vitejia acestui neam, a omului proniator de atunci, pe care vremurile l-au scos în cale, generalul Ioan Dragalina.

Nu numai planul de ofensivă, gândit cu geniu strategic, în plină campanie de retragere haotică a armatei, sub comanda unor incompetenți ai vremii, dar acea înaltă temperatură sufletească ce a legat, fulgerător, ca un liant sufletesc, om de om, conștiință de conștiință, într-un adevărat zid românesc, ridicat uluitor și imprevizibil în fața inamicului excedat, parcă, dintr-o data, de necunoscuta forță a unui neam, pe care de veacuri îl desconsidera.

Veți vedea, citind, cum numai în cele douăzeci de ore de când a preluat comanda Armatei I și până în clipa în care a fost rănit, generalul Dragalina a întors, cu de la sine putere, o pagină de istorie cât un veac de demnitate românească a acestui popor.

„Voi fi fără milă, ascultați ofițeri de orice grad și soldați, voi fi fără milă, față de aceia care se uită înapoi, în loc să se uite înainte, față de aceia care părăsesc rândurile și fug din fața inamicului!”

Așezați la hotarul României distruse de atunci, această sfântă intransigență și veți vedea de unde s-a născut acel divin imperativ românesc, ca un strigăt al unui întreg popor către eternitate, „PE AICI NU SE TRECE!”.

Această tărie fulger a unei binecuvântate intoleranțe în fața oricărui fel de dezertare este, în fond, radicalitatea forței morale ce iese din teacă la vremuri de cumplită restriște! Ce oameni a avut acest neam, ce români a avut această Românie, atât de blamată și de distrusă astăzi?

Citiți această carte și încercați, în inimă și suflet, să repopulați țara noastră de azi, aflată în plin dezastru moral, cu acei țărani ostași, cu hainele zdrențuite ce completau tristele uniforme, dar cu icoana României Mari în inimă, având în frunte o stâncă de om, a cărui sfântă intoleranță hristică îngenunchia destinul necruțător. Repopulați-o pentru o clipă cu toți aceștia și veți reface adevărul de a fi român într-o Românie eternă!

Printre datele istorice, printre informațiile de arhivă, vă veți întâlni cu fapte, cu atitudini cutremurătoare, de legendă. Acel somn profund, fără de vise, ca un tragic preludiu, înaintea Somnului de Veci, înaintea întâlnirii cu moartea, a unui întreg detașament ce făcuse în marș forțat, cu numai două ore de odihnă, peste 100 de km într-o zi.

Căzut frânt de oboseală, plecat din tranșee mergând prin ploaie și noroi, acel detașament de țărani ostași își mai odihnea, pentru o clipă, fruntea pe pământul sfânt al țării, înainte ca acesta, după cumplita încleștare cu inamicul, să-i primească sub brazda lui, ca pe niște tragice semințe ale nemuririi noastre.

Statistici, cifre, documente, relatări… Dar, dincolo de ele, plânsul cumplit al unei țări ca al unui copil rămas orfan, pe care nimeni nu-l mai înțelege astăzi. Un fluviu de tăcute și înlăcrimate pomelnice, ce ocolesc discret istoria, spre a-și găsi odihna în veșnicia acestui neam.

Ce-ar fi țara aceasta Românească de acum, dacă am refuza să-i declinăm destinul, doar între limitele sinistre ale degenerărilor, oportunismelor, lașităților și trădărilor de azi, și am alege să punem, la granița ei sufletească, alte borne, acele pietre de hotar pe care nimeni n-ar îndrăzni să le mai calce vreodată?

Așezați ordinul de cutremurătoare intransigență a generalului Dragalina în fața cumplitei bătălii de la Jiu, într-un colț de hotar sufletesc al acestui neam, iar dincolo, la cealaltă margine tremurândă de țară, ordinul generalului Radu R. Rosetti de la Mărășești, pe atunci locotenent colonel, comandant al Regimentului 47/72 Infanterie, care în plin atac, căzând grav rănit și trecând peste insuportabilele-i suferințe, a ordonat, parcă, nu numai soldaților săi, ci întregii istorii: „Să se știe că eu sunt rănit aici! Niciun om să nu treacă îndărăt peste trupul meu!”

Puneți la granițele țării aceste două pietre de hotar și veți vedea cum din pământ, alte sute, mii, zeci de mii, fără de număr, tăcute și neștiute cărămizi ale jertfei românești, ce se vor îmbrățișa în liniște, ca palmele într-o sfântă rugăciune pentru apărarea acestei țări!

Gânduri, fioruri sufletești ce te pot străbate, cititorule, răsfoind această micuță carte în graba vinovată a zilei de azi! Oamenii strigă după înălțimi sufletești, dar oare câți dintre ei ar vrea să locuiască măcar pentru o clipă acolo? Căci, iată, cartea aceasta mai poartă în taina ei ceva luminos și înălțător, ca un murmur tulburător către crestele senine ale ființei noastre.

O lecție dată istoriei indiferente sau mistificatoare, de sfânta Ereditate a unei nobile și invincibile Demnități, moștenită din tată în fiu. Diamantul constantei noastre dăinuiri!

Veți citi, printre relatările făcute, printre abundentele informații istorice și militare, goana unui suflet de om, printre nedreptăți, capcane perverse, falsificări postume ale lucrului autentic, ipocrizii ascunse sub obrazul gros al așa-zisei obiectivități, diluarea gestului eroic în focul de artificii al dezbaterilor diversioniste, veți citi ceva ce seamănă cu fiorul unei tragedii antice sau cu febrilitatea infinită a unui apostol în a apăra Chipul Mântuitorului de mizeriile postume Crucificării, menite să-nece Adevărul!

Este tragicul marș în răspăr cu lumea, al fiului către chipul luminos al tatălui său! Este sufletul însuși al autorului acestei cărți, comandorul de marină Virgil Alexandru Dragalina, care-și duce propria bătălie de la Jiu, ridicând, din „calea răutăților”, lumina adevărului istoric, acolo unde știe că se odihnește „CINSTEA NUMELUI DE ROMÂN”, chipul neîntinat al tatălui său, generalul Ioan Dragalina!

Text preluat din Certitudinea.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii