Cunoaste lumea

Noutăți

Cum va arăta noul Facebook, cu o schimbare de design şi aplicaţie de dating

  •  
  •  
  •  

Facebook a dat startul conferinţei sale anuale, organizată în San Jose, California, în cadrul căreia gigantul tehnologic a anunţat schimbările prin care urmează să treacă familia sa de aplicaţii.

Se pare că Mark Zuckerberg vrea să lase în urmă vechiul Facebook, implicat în scandaluri de securitate privind informaţiile utilizatorilor săi, iar primul pas pentru a face acest lucru este un nou design.

Numit ”FB5”, cel de-al cincilea update major cu privire la interfaţa reţelei de socializare vine cu mai mult alb, în primul rând, eliminând bara albastră pentru care Facebook era cunoscut până acum.

Schimbarea ar trebui să ofere site-ului o viteză de răspuns şi siguranţă sporită (atât pe desktop, cât şi pe mobil), precum şi o atractivitate mai mare, din punct de vedere vizual.

Una din funcţiile principale pe care noul update pare să se concentreze este cea a grupurilor. Noutăţile din cadrul grupurilor în care eşti înscris vor fi afişate într-un tab special, pentru a putea fi urmărite mai uşor.

Facebook va lansa de asemenea în anumite ţări şi o aplicaţie de dating, cu o caracteristică specială, denumită Secret Crush. Te poţi înscrie în cadrul aplicaţiei şi vei putea numi până la 9 prieteni ca fiind un ”secret crush”.

Dacă unul dintre aceştia se înscrie la rândul său în aplicaţie şi te numeşte drept ”secret crush”, veţi fi amândoi notificaţi. Dacă sentimentele nu sunt mutuale, nimeni nu va cunoaşte numele persoanelor pe care le-ai introdus.

Citeste mai mult: Adevărul


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii