Noutăți

Cum s-a format Podul lui Dumnezeu, de lângă Baia de Aramă? Explicații științifice privind locul unde, spun legendele, s-a dat o mare bătălie între Bine și Rău

Lângă Baia de Aramă, în comuna Ponoarele, se află un pod cum altul nu mai e în lume. Podul lui Dumnezeu! Poduri naturale mai există. Numai că „al nostru” este și deschis circulației. Peste el trece un drum județean. La rândul său, timpul care a trecut peste pod ni l-a lăsat aproape intact, ca să ne putem minuna!

La cei 30 de metri lungime, 13 metri lățime și cei peste 20 de metri înălțime, se află pe locul secund pe continent, între podurile naturale. La câți ani duce-n cârcă, podul a văzut și destule accidente. Inclusiv prăbușiri ale unor autovehicule. Umblă vorba că nimeni n-a pierit într-un accident petrecut acolo, chiar dacă mașinile au fost grav avariate.

pd-2

Cum a luat naștere „construcția”? La fel cum ia naștere orice peșteră. Pentru că tunelul de sub pod nu-i decât o formațiune carstică.  Acțiunea formidabilă a picăturii chinezești și forța apei în acțiune! O forță răbdătoare dar invincibilă. Apa a erodat calcarul zeci sau poate sute de mii de ani până ce și-a făcut loc pe sub stânca masivă.

Oamenii locului au născocit și o serie de legende, pe seama acestui loc. Una dintre ele se referă la întemnițarea unui duh rău, pare-se cel mai rău dintre cele rele, într-o peșteră, lucru pe care l-a făcut Dumnezeu, la plângerile repetate ale oamenilor, prin astuparea intrării. Numai că Sarsailă și-a croit o altă ieșire, prin direcția opusă. Legenda nu spune, mai departe, cum de sunt libere, astăzi, ambele ieșiri ale peșterii. Sau a spus cândva, dar a uitat lumea.

Tot cu temă asemănătoare, a confruntării dintre Bine și Rău, mai există și o legendă ale cărei rădăcini se află în timpurile precreștine; poate chiar în vremea pelasgilor. De astă dată, duelul se dă între Iovan Iorgovan, pe care N. Densușianu îl identifică cu legendarul Hercule (Hercules Iovio) și un fioros balaur cu cinci capete. Sau cu o oribilă hidră. Podul s-ar fi născut dintr-o lovitură cumplită pe care a dat-o unui stei viteazul Iorgovan, căruia poporul îi spunea, cu secole-n urmă, „Braț de Buzdugan”.

pd-3

Următoarea lovitură a lăsat balaurul cu un cap mai sărac, rană cumplită ce nu l-a împiedicat să cugete cum să-și salveze pielea (și restul de capete). Speriată de moarte, hidra a luat-o la goană, cu Iovan pe urmele sale. Legenda se continuă în mai multe variante, dintre care una zice că, fugind nebunește, balaurul a brăzdat pământul și-a lăsat în urma sa valea Cernei. Dar niciuna dintre versiuni nu mai are legătură cu podul din comuna Ponoarele. Așa că… trecem mai departe!

Mai există și o legendă privindu-l pe Sf. Nicodim, care n-a fost bine primit de oamenii locului, atunci când a vrut să ridice un lăcaș de cult. În această variantă, puntea de calcar a fost făurită de Cel de Sus, pentru a-i ușura drumul sfântului. În preajma podului lui Dumnezeu se află și două lacuri, mai puțin obișnuite. Este vorba despre Zătonul Mare și Zătonul Mic, care comunică pe căi subterane cu sistemul carstic care face acest loc să fie atât de special!

pd-4

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: www.roturism-info.ro, www.ponoare.ro, adevarul.ro

Surse imagini:

Foto 1

Foto 2 – Facebook

Foto 3

Foto 4


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii