Noutăți

Cum poți schimba lumea în trei pași?

De multe ori ne întrebăm ce-am putea face pentru a schimba lucrurile, pentru a schimba lumea, acest loc în care fiecare dintre noi este doar o singură persoană în fața atâtor probleme încât uneori ne pare că nu avem nici o speranță în a controla, influența sau schimba ceva.

Ce-am putea face? Are rost să ne folosim energia încercând ceva în acest sens?

În ciuda “războiului împotriva terorismului” care durează la nivel mondial, la o scară nedorită, de 14 ani, de la incidentele din SUA din septembrie 2011 (9/11), noi nu am reușit decât să vedem creșterea problemei terorisumului într-un mod accelerat, ca un cancer având metastaza în așa-numitul “stat islamic” din Irak și Siria. S-au investit peste 5.000 miliarde de dolari în “războiul împotriva terorismului”, potrivit datelor Departamentului de Stat al SUA. Cu toate acestea, în ultimii ani atacurile teroriste și victimele din aceste atacuri au crescut permanent.

Medal_of_Honor_-_360_PC_PS3_-_13
Zeci de ani de negocieri internaționale privind clima acestui pământ au culminat într-o “legare” a acordurilor din acest domeniu care să garanteze în continuare emisiile de carbon, creând condiții, în mare măsură, neospitaliere pentru o mare parte a populației la nivel mondial și, posibil, declanșând reacții de amplificare a fenomenelor care ar accelera schimbările climatice în viitor.

article-0-1E7E179900000578-771_964x636
Guvernele și instituțiile internaționale continuă să exploreze soluții capitaliste neo-liberale, de a genera o creșterea economică globală, însă de fiecare dată eșuează. Banca Mondiala și FMI admit că lumea încă nu este recuperată după colapsul bancar din anul 2008 și pomparea de bani împrumutați în economia globală a umflat datoria mondială atît de mult, încât suntem în pragul unei crize economice fără precedent.

PeopleOverBanks051415
Aceste crize accentuate nu se întâmplă separat și accidental. Acestea sunt simptome interdependente ale paradigmei noastre globale ca civilizație, fondate pe o creștere alimentată prin alianțe geopolitice și autocratice, bazate pe teroare.

“Suntem, prin urmare, în mijlocul unei tranziții a civilizației foarte importantă, iar rezultatele nu sunt bătute în cuie, cum s-ar spune. În acest context, știrile proaste pe care le aflăm în fiecare zi, nu sunt doar vești proaste ci semnalează declinul inevitabil al unui anumit mod de a fi în lume. Dar acest lucru, de asemenea, deschide, aici și acum, oportunități de creare a ceea ce vine după noi.” spune jurnalistul de investigații Dr. Nafeez Ahmed.

fighting-to-save-the-planet-e2-80-a6one-board-room-at-a-time
Deci, ce putem face? Ce poate face o singură persoană?

După zeci de sondaje realizate atât de către specialiști cât și de voluntarii din proiectele de antroplogie urbană sau sociologie, și menționate de Rob Hopkins de la Transition Network și jurnalistul de investigații Dr. Nafeez Ahmed, s-a ajuns la o listă de „pași” indicați și de majoritatea celor intervievați sau de majoritatea cercetătorilor din domeniu:

Pasul 1: Totul începe cu tine însuți (însăți);
Pasul 2: Ce ai început cu tine, se continuă cu cei din jurul tău;
Pasul 3: Creează ceva nou, în favoare ta și a societății în care trăiești.

“Prin adoptarea acestor măsuri, prin încercarea de a schimba ceva, prin dorința de a vedea ceva schimbat în lumea în care trăim, se va începe plantarea semințelor de post-materialism, de paradigmă post-capitalistă inevitabilă în acest secol” concluzionează Dr. Nafeez Ahmed.

Putem schimba lumea, dar cheia pentru acest lucru stă în noi.

Go_Green_World.51185926_std
Reportaj/traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

Surse: 3tags.org, the guardian, Transition Network


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii