Cum a fost șlefuit acest artefact misterios din granit acum 7.000 de ani, fără unelte metalice?
O statuetă extrem de ciudată, care datează de acum 7.000 de ani, îi nedumerește pe cercetătorii din întreaga lume. Expusă la Muzeul Național de Arheologie din Atena până pe data de 26 martie, piesa sculptată din granit are o înălțime de doar 36 cm și este cea mai mare figurină descoperită din perioada neoliticului.
Tocmai perioada în care a fost făcută reprezintă un mister și asta deoarece în acea perioadă nu existau instrumente de metal capabile de a tăia și șlefui o asemenea „piesă de artă”. Cel puțin nu sunt cunoștințe că ar fi existat așa ceva, ceea ce face ca modul în care a fost cioplită și șlefuită pasărea să rămână un mister.
Figurina are un nas ascuțit, un gât lung, un corp semnificativ rotund și picioare cilindrice. Aceasta se numără printre cele mai rare și unice piese expuse vreodată în cadrul muzeului de Arheologie din Atena, Grecia.
Arheologii speculează doar faptul că aceasta provine de pe actualul teritoriul al Macedoniei.
Neoliticul este penultima epocă a preistoriei și cea mai scurtă. Aceasta este caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită, a apariția agriculturii primitive și a olăritului. La fel ca în paleolitic, oamenii au continuat să folosească unelte cioplite din silex. În Europa locuințele sunt construite, în general, din lut amestecat cu materii organice pe structuri solide din lemn.
sursa:.ancient-origins.net
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
He,he…in cazul otelurilor se recurge la procedeul,,calirii diferentiate” prin aplicarea unei argile speciale in straturi de diferite grosimi apoi calire.O sa ai toata diagrama de la martensita la perlita.Poate au descoperit procedeul ,,decalirii diferentiate” al pietrei.Apa-depunere-foc-spalare cu apa a unei forme naturale!
Eu nu sunt chiar așa de sigur că ce să zic.
Suntem atât de legați să căutăm combinațiile naturii după modelele procustiene ale nevoințelor noastre tehnologice, încât lesne ne e să decidem fie că suntem consecința masturbațiilor extraterestre, fie că, fiind cândva lighioane prin ograda, sau animăluțele de companie ale, vreunei civilizații dispărută fără urmă, despre care sângele nostru își amintește tehnologii, fie că natura e prin sine mai științifică decât haotică și, lipiți de dânsa, în sălbăticie, „cu mustața și aripa am făcut minunății”. Dar căile zăpăceniei noastre sunt mult mai diverse.
Fără să fi văzut cu ochii mei, că nici pe asta nu sunt chiar așa de sigur, nu pot mărturisi, dar oricum nu ar fi mărturia mea adevăr istoric, neînscriindu-se în canoanele notorietății. Adevărul istoric stă în dovezi directe și unic asociate, iar căutarea lui pornește de la indicii ce apar atunci când dispare ceața judecăților empirice. Nedispunând de niciunele și, oricum fiind doar un comentariu la un articol din colecția „știința pentru tonți”, cum oricum nu i-a dat încă nimănui prin cap că ce și cum cu asta, pot da și eu cu presupusul.
Nu-mi pare deloc că omul ar fi ființă socială ci, dimpotrivă, o bestie solitară. Asta ne-a făcut să creștem, dar doar până la un punct, acela al devenirii nostre descălecători din pom, când am găsit că trebuie s-o dăm mai pe prietenie cu natura și mai ales cu semenii, că jos e raiul pe pământ, dar și iadul tot aici.
Cum-necum, am descoperit, ori am inventat, un întreg arsenal de algoritmi care ne asigură supraviețuirea în concurs cu alte guri flămânde, dar mai ales în concurs cu noi înșine. Astfel am ajuns consacrați CONVENȚIEI, pe dinăuntru lei, pe dinafară miei. Altfel decât așa, natura nu ne poate accepta, că e și ea supusă unor legi de a căror respectare dă socoteală constituțional și autorecursiv, așa încât și noi ne înscriem convențiile nu de-a valma, ci în matrici după cum ne duce mintea și pe natură răbdarea să le descoperim. Astfel, avem structuri deștepte, pe care le numim culturi și substructuri de obiceiuri, datini și tradiții. Avem și structuri mai bogate în axiome decât culturile, dar mă refer la mai ușor, adică la obiceiuri, mai precis la unul anume, nu că m-ar obseda, dar despre ăsta este vorba – sexul. E o chestiune a dracului de spinoasă.
Ca să evoluăm, uneori trebuie să trecem la obiceiuri noi prin vărsare de sânge, calea pașnică neputând plastifia legătura foarte elastică cu trecutul, așa încât trecerea la noul necesar se poate doar trăind adversitate față de vechiul decadent. În timp ne vom interzice a ne aminti și nu vom mai ști cum am făcut, iar indicii nu vom căuta nici în cauzele care ne-au mânat la a face așa. Se poate ca peste trecut să nu se lase neapărat întunericul, dar, dacă există vreun fel de gardieni ai istoriei scrise, în orice formă scrisă sau înscrisă, asta nu intră în pachetul meu de convingeri.
Privind înapoi, cu cât privim mai departe cu atât ne îndepărtăm și mintea de adevăr, o justă procesare fiind o chestiune carnală ce presupune și o decompensare cu atât mai periculoasă cu cât pășește mai spre grotă. Privind nu chiar așa departe, ar fi mai bine să nu ne lipim prea tare de obiceiuri moarte nu de mult, că ne trezim că pute dacă le dezgropăm cât încă nu s-au răcit bine. Mă refer la piatra de poticnire care vine pe 24 și care ne trimite o față a patriotismului spre ridicol, știut fiind că strămoșii noștri aveau obiceiuri mai mult „murdar” dionisiace decât „curat” apolinice, dar despre asta se vorbește în alt articol, unde tac, că nu vreau să scot niște noroi din gură.
Bun, am bătut cam mult apa în piuă, dar n-am știut să indic mai scurt alveola în care șade măseaua asta. Deci, coeziunea socială se regăsește în lucrul manual al agricultorului care a lăsat-o mai moale cu vânatul. În lucrul manual, înseamnă ÎN LUCRUL MANUAL, la propriu. Piatra, cumva apropiată în formă de forma produsului finit, cu cât mai dură, cu atât mai bine, era șlefuită de unii, ori de toți, iar apoi lustruită de unii și probabil nu de toți, FIX CU MÂNA, adică cu mâinile. De ce?! …de aia! Cioplitul prin ciocnire cu ceva la fel de dur, precum și șlefuitul și lustruitul cu altceva decât cu mână, ies din discuție și probabil că se și pedepseau ca obiceiuri păgâne. Animala din mine atâta mi-a șoptit, mai mult nici n-am curaj s-ascult că mi-e teamă de ispite (glumesc) și oricum e prea târziu și mi-e somn și mă duc la nani că mâni mă duc de dimineață la scârbici.
Noapte bună dimineața!