Noutăți

Cum a apărut omul? O nouă ipoteză lansată de fizicieni

De unde venim? Cu siguranță este una dintre întrebările existențiale ale omenirii la care mulți au încercat să găsească o explicație. Spre exemplu, unii astrofizicieni ne-ar spune că elementele chimice din compoziția noastră provin din nucleul stelar. Unii biologi e posibil să susțină teoria evoluției încercând să demonstreze faptul că ADN-ul nostru provine de la primate, în timp ce învățăturile biblice ne vorbesc despre un singur Creator. Însă la toate aceste viziuni despre originea omului, fizicianul Lisa Randall, de la Universitatea Harvard, vine cu o explicație puțin diferită față de cele prezentate. Aceasta susține, în cartea numită „Dark Matter and the Dinosaurs”, că extincția dinozaurilor și implicit apariția oamenilor are legătură cu materia întunecată existentă în Univers.

În urmă cu 66 de milioane de ani, o cometă ar fi distrus 75% dintre speciile mari care populau atunci planeta noastră. Supraviețuitori au fost primatele de talie mică, care ar fi evoluat în timp tocmai datorită acestei materii întunecate. Materia neagră nu a fost niciodată descoperită în mod direct, însă dovezi care indică faptul că aceasta ar constitui 80% din compoziția Universului există. Se crede că această materie se formează în jurul galaxiilor. Totuși, Randall crede că se adună și printre stele și planete, influențând atracția gravitațională a acestora.

Dintr-un anumit punct de vedere suntem cu toții urmași ai Chicxulub-ului, locul în care meteoritul ar fi lovit Pământul care a dus la dispariția dinozaurilor. Este parte a istoriei noastre, una pe care ar trebui să o înțelegem. Dacă este adevărată, teoria prezentă în cartea aceasta ar înemna că materia întunecată ar fi responsabila atât de schimbarea irevocabilă a lumii noastre cât și de existenta noastră”, declară Lisa Randall.

Craterul Chicxulub este un crater de impact preistoric, azi îngropat parțial de apele Golfului Mexic și parțial sub Peninsula Yucatan din Mexic. Craterul este mai mare de 180 km în diametru; această caracteristică face ca el să fie una dintre cele mai mari structuri de impact confirmate de pe Pământ. Meteoritul care a format craterul a avut cel puțin 10 km în diametru.

Materia întunecată nu emite și nici nu absoarbe lumina sau radiațiile electromagnetice sau de altă natură, și deci nu poate fi observată direct cu telescoapele.

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu

sursa: sciencealert.com

sursa: ro.wikipedia.org


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

9 Comments on Cum a apărut omul? O nouă ipoteză lansată de fizicieni

  1. Victoria Stefan // 3 ianuarie 2016 at 17:39 // Răspunde

    Bun….si dinozaurii..CINE I-A CREAT?Si materia…galaxiile….CINE LE-A CREAT???Teorie nula….Materia este un lucru simplu….nu-i asa mai ales cand FACEM AFIRMATII…!!DAR EA NU POATE FI CREATA DE LEGI ..FIZICE etc…

    • Dinozaurii nu au fost creati. Ei sunt rezultatul a sute de milioane de ani de evolutie.

      Galaxiile sunt si ele rezultatul fuziunilor nucleare etc

      Trebuie sa pui mana pe carte ca sa intelegi.

  2. si marmota invelea ciocolata in staniol pe cand gonea meteoritul ca nebun spre pamant…

  3. cetățeanul tulburat // 3 ianuarie 2016 at 21:21 // Răspunde

    Teorii sunt multe …însă nu vom afla adevărul până nu vom lua contact cu creatorii noștri direcți, extratereștrii…Să ne povestească și nouă de ce a lăsat albii, negrii, roșii, galbenii… pe continente diferite!

  4. cea mai tare teorie este cum că atomul este gol 99,99% ceea ce presupune că materia nu există decît în mintea celui ce o conștientizează….restul de istorii sunt interpretări date de diferite conștiințe….așa cum zicem că bem apă dar de fapt ingurgităm o compoziție de oxigen și hidrogen în realitate care au la bază electroni protoni neutroni…apa devenind o iluzie a minții…tot așa întreaga manifestare se perindă prin memoriile noastre creînd istorii care mai de care mai năstrușnice….toate religiile ne spun viața este un vis o deșertăciune…Isus a zis că pămîntul a fost det tatălui minciunii…și al iluziilor aș adăuga eu…diavolul este o creație a minții umane și poate fi un coșmar care se trăiește din plin în spitale psihiatrice…de aceea ce pot să zic este că teoria matrix este una din cele mai realiste avînd la bază teoriile religioase susținute de mii de ani

  5. Dumnezeu nu exista cum nu exista nici un alt zeu. Crestinismul si zeul in care credeti este munca depusa de Imperiul Roman pentru ocuparea si controlul mintii.

  6. Ce tot incearca toti pe toate partile sa afle adevarul despre tot ce ne inconjoara ?cand noi nu facem altceva decat sa ne distrugem unii pe altii si suntem vesnic nemultumiti.Tehnologie,experimente.Degeaba cautati in trecut ce-a fost si tot n’o sa aflati ,ca se scot teorii zi de zi despre orice cand prezentul e o tragedie iar viitorul transforma generatiile urmatoare in niste roboti.

  7. rujan lucian // 8 ianuarie 2016 at 4:27 // Răspunde

    vremea politicilor şi religiilor (minciunilor instituţionalizate) a trecut ! a venit vremea spiritualităţi adevărate si a ştiinţei creatore, pentru a putea să avem un viitor prosper şi luminos cu adevărat.

  8. Manipulare din partea pescarilor analfabeți :))

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii