Noutăți

Cu multă vreme înainte de a deveni președintele SUA, tânărul J.F. Kennedy era fascinat de… personalitatea lui Adolf Hitler. Cine ar fi crezut?!

Un jurnal întocmit de către John F. Kennedy – înainte de a deveni președinte al SUA – conține opinii neașteptate, șocante chiar, din care reiese fascinația ilustrului autor pentru personalitatea lui Adolf Hitler. Jurnalul va fi scos, în curând, la licitație.

Potrivit BBC, la 28 de ani, Kennedy credea că: „Hitler va ieși din ura care-l înconjoară acum, ca una dintre cele mai importante personalități ce au viețuit vreodată”. Mai departe, viitorul președinte completa, tot cu privire la Adolf Hitler, că „el a avut, în sine, acel element din care sunt alcătuite legendele”. Kennedy a scris aceste lucruri în vara lui 1945 după ce a ajuns, în calitate de jurnalist, la refugiul montan al fostului dictator, situat în Bavaria.

b

Istoricii cred, conform BBC, că documentul reprezintă singurul jurnal pe care l-a ținut vreodată cel care avea să devină cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Sursa menționată precizează că, în data de 26 aprilie, jurnalul lui Kennedy va fi scos la licitație. Se estimează că prețul obținut va fi de circa 200.000 de dolari. Trebuie spus că, dincolo de aceste afirmații, nici în jurnal și nici în alte scrieri de-ale sale, John Fitzgerald Kennedy nu și-a arătat, vreodată, simpatia pentru național-socialism.

Kennedy mai scria, în jurnalul său de 61 de pagini, redactat la circa patru luni de la dispariția conducătorului celui de-al treilea Reich, că Hitler „a avut o ambiție nemărginită pentru țara sa, punând în pericol pacea mondială, însă viața sa și modul în care a pierit constituie un mister (…)”.

La vremea scrierii acestor opinii în jurnalul personal, tânărul Kennedy străbătea Europa ca reporter, după ce tocmai își încheiase stagiul militar, efectuat la bordul unui vas din flota Pacificului. Peste ani și ani, Kennedy avea să le vorbească cetățenilor Germaniei, în Berlinul de vest, ca președinte al Statelor Unite ale Americii.

Oare ce l-a determinat pe viitorul lider al lumii democrate să gândească astfel și să scrie acele rânduri?

a

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: BBC


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Cu multă vreme înainte de a deveni președintele SUA, tânărul J.F. Kennedy era fascinat de… personalitatea lui Adolf Hitler. Cine ar fi crezut?!

  1. Orice om normal la cap, care nu este programat mental de propaganda oficiala si care se informeaza atent despre viata lui Adolf Hitler nu are cum sa nu fie fascinat de acesta. Aceleasi satane care mint mizerabil si indobitocesc oamenii vizavi de Hitler, l-au ucis si pe Kennedy.

  2. KAMENNAIATUNGUSKA // 28 mai 2017 at 23:34 // Răspunde

    NU CREDE CE TI S-A DAT SA CITESTI IN CARTI SI ISTORIE DESPRE HITLER – INTR-O ZI S-AR PUTEA SA AI O MARE SURPRIZA!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii