Noutăți

Crioconservarea: Va învinge omul moartea, în viitor? O companie rusească îngheață corpurile celor decedați, pentru sute de ani, în speranța că aceștia vor putea fi readuși la viață cândva

Într-un depozit mic, alb, la două ore nord de mers cu mașina de Moscova, sunt 56 de morți care “speră” să trăiască din nou. Corpurile lor au fost drenate de sânge și scufundate în azot lichid. Ceea ce așteaptă cei decedați este o viață nouă sau o continuare a celei pe care au avut-o înainte de a fi crioconservați. Multe dintre corpuri aparțin persoanelor care au ajuns la sfârșitul vieții lor în mod natural. Ei au luat decizia de a fi crioconservați înainte să moară sau, în unele cazuri, familia lor a semnat actele post mortem și au achitat tariful de 36.000 de dolari pentru această procedură, notează cei de la National Geographic.

Crioconservarea oamenilor sau animalelor este ireversibilă cu tehnologia actuală. Argumentul cu care își justifică crionicienii această procedură este acela că oamenii care sunt considerați morți din punct de vedere medical nu sunt neapărat morți în conformitate cu definiția morții informațional-teoretice. Se presupune că oamenii crioconservați ar putea fi recuperați într-o bună zi, prin utilizarea unor tehnologii foarte avansate. Cei care apelează la compania KrioRus, una dintre puținele din lume care oferă astfel de servicii, au optiunea de a le fi înghețat întregul corp sau doar capul, variantă ale cărei costuri se ridica la doar 18.000 de dolari. Dintre corpurile înghețate de KrioRus aproape un sfert aparțin unor cetățeni străini, inclusiv italieni, ucrainieni, americani și israeliani.

Primele încercări de a crea un astfel de loc în Rusia unde oamenii să fie înghețați pentru o șansă în viitor au fost întreprinse în anii 1990 de către fizicianul Mihail Solovoev. Mulți alți oameni de știință privesc criogenia cu scepticism, pentru că nimeni nu poate să indice când sau dacă progresul tehnologic va fi capabil să învingă moartea. În prezent, problema posibilității “învierii” criopacienților este una deschisă în comunitatea științifică. Totuși, KrioRus nu garantează că în viitor clienții săi se și vor trezi. Pe de altă parte, există argumente experimentale în favoarea ipotezei unei “învieri” reușite. Din perspective teoretice și de cercetare există o serie de argumente atât în favoarea susținătorilor crionicii, cât și în favoarea oponenților săi.

Nota redacției: Privind din perspectivă spirituală acest procedeu, el pare mai degrabă unul care aduce prejudicii majore sufletul celui decedat. Pentru că, dacă viața continuă după moarte, atunci apar două posibilități: fie sufletul își urmează drumul în lumile de dincolo iar în cazul unei resuscitări a corpului, peste 100 de ani spre exemplu, ALTCINEVA va lua în posesie corpul respectiv, fie sufletul celui mort va fi blocat între lumi, neputând să se despartă de trup, cu toată suferința aferentă. Se știe din tradițiile spirituale ale lumii că incinerarea este folosită tocmai pentru a rupe orice legături ale sufletului cu corpul pe care l-a avut, pentru ca sufletul să își continue aventura spirituală în lumile de dincolo, fără opreliști. Dacă aceste tradiții au dreptate, atunci cei care se criogenează își blochează singuri drumul spiritual… De meditat!

43BC90FE00000578-4839688-image-m-22_1504174447381 3BDFDFFE00000578-4092268-image-a-89_1483976715235 3BDFE00B00000578-4092268-Not_in_my_back_yard_When_KrioRus_opened_here_in_2012_some_locals-a-25_1484037509469

dsc_4595_1 screen_shot_2014-11-20_at_11.20.18

sursa: https://www.nationalgeographic.com/photography/proof/2018/february/nucci-transhumanists-technology/?utm_source=Facebook&utm_medium=Social&utm_content=link_fb20180223photo-transhumanist&utm_campaign&sf182855643=1

sursa: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-4839688/KrioRus-charges-250-000-space-funeral.html

sursa: https://gizadeathstar.com/2017/05/dreams-russian-cosmists-may-just-come-true/

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Crioconservarea: Va învinge omul moartea, în viitor? O companie rusească îngheață corpurile celor decedați, pentru sute de ani, în speranța că aceștia vor putea fi readuși la viață cândva

  1. Vara trecuta mi-am pus un sandvici in geanta si am mers la serviciu.L-am uitat in geanta si din cauza caldurii s-a cam flescait si l-am pus in congelator sa se mai intareasca un pic.Dar am uitat de el si cind l-am scos era ca o caramida,l-am lasat pe masa, sa-si mai revina si mi-am vazut de treaba.Cind m-am intors sandviciul nu mai era,sigur ca am facut taraboi!Unul dintre colegi m-a dus la geam si mi-a aratat o vaca, priponita la pascut intr-o gradina!,,uite-ti sandviciul acolo!”…si s-a lansat intr-o teorie a criogeniei si a posibilitatii, revenirii carnii tratate termic, la viata.Stiinta,frate!Daaa…eu tot mai cred ca ghiolbanii mi-au papat sandviciul si au incercat si mai incearca, inca, sa ma prosteasca….

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii