Noutăți

Creiere manipulate

Formula As.ro: Marile servicii de informaţii ale lumii pun stăpânire pe creierul uman. Cu tehnici sofisticate, ei creează indivizi comandaţi: roboţii vii 

La 28 noiembrie 1953, doctorul Frank Ol­son se arunca pe fereastra unui hotel din New York. Zece etaje mai jos, el pu­nea ca­păt de­finitiv depresiilor şi halucinaţiilor care-l chi­nuiau de mai multe zile. Frank Olson ocupa un post ştiinţific pe lângă un organism ultra-secret al ar­matei ame­ri­cane: Chemical Corps Special Ope­rations Division. Or, cu nouă zile înainte, acest orga­nism ac­ceptase o co­laborare cu CIA… care va grăbi moar­­tea nefe­ricitului Olson.

Într-o şedinţă orga­ni­zată de Sidheny Gottlieb, şeful serviciilor tehnice de la CIA, acesta hotărăşte să facă o mică experienţă: să testeze efectele drogului LSD pe un subiect care să nu fi fost avertizat. Subiectul respectiv a fost Olson, pe care Gottlieb îl alesese pentru că-i plăcea să le facă farse colegilor. După ce a băut paharul în care Gottlieb vărsase drogul respectiv, Olson a dat, foarte repede, semne de ne­plăcute efecte secundare, mani­fes­tând un comportament “psi­ho­tic”. Sinuciderea n-a fost decât o încheiere aşteptată.

Ţinând cont de sfârşitul tragic al lui Frank Olson, Gottlieb şi patronul său, Allen Dulles, director la CIA până în 1961, au făcut astfel încât farsa cu LSD să rămână învăluită în cel mai deplin se­cret. Căci miza era de proporţii: pro­tec­ţia unui proiect ultra-secret al CIA, cu numele MK-ULTRA.

Spălarea creierului

După moartea agentului Frank Olson, în 1953, familia acestuia a încercat să dea în judecată CIA, sus­ţinând că tulburările mentale de care suferea în momentul mor­ţii se datorau unor doze de LSD, luate fără stirea lui.

MK-ULTRA se născuse dintr-un program secret anterior, cunoscut sub numele de “Blue bird”, al cărui scop oficial era de a contracara progresele so­vietice în materie de spă­lare a creierului. Obiectivele reale ale CIA erau însă cu totul altele. În­tr-o primă etapă, se vorbea de studierea metodelor “ce permit să fie in­flu­enţat comportamentul unui indi­vid”. Ex­perimentele puneau accen­tul pe “narco-hipnoză”, o tehnică ce com­bi­nă psihotropia cu progra­ma­rea hip­no­tică.

Proiectul a fost botezat “an­ghi­nare”, căci Dulles era mort după această plantă comestibilă. “Anghi­na­re” era pro­gramul “ofensiv” de do­minare mentală, ce reunea ex­­per­ţi ai serviciilor de in­for­maţii: Ar­mată, Marină şi FBI. Di­men­siunea dată proiec­tu­lui a fost schi­ţată într-un memo­ran­dum din ia­nuarie 1952, în care se punea în­trebarea: “Este posibil ca un individ să fie astfel influenţat, în­cât să ac­ţioneze după cum vrem noi, îm­po­triva propriei do­rinţe, şi chiar con­tra legilor fun­damentale ale natu­rii?”. Mai lim­pede: poate fi fabricat un asasin programabil?

Pentru a răspunde întrebării, CIA a constituit o echipă de elită, ca­pabilă să se ducă, fără preaviz, ori­unde în lume. Misiunea sa: să încerce noile teh­nici de intero­ga­toriu ce garantează că subiectul in­terogat nu va mai păstra în memorie vreo urmă a celor discutate. Au fost utilizate stupefiante în serie, de la marijuana la LSD, trecând prin heroină şi so­dium de pentathol – faimosul “ser al adevărului”.

Chiar dacă primele rezultate erau menite să de­cepţioneze, CIA va persevera în această direcţie a programelor de manipulare mentală. Astfel, se va naşte proiectul arhiconfidenţial MK-ULTRA, în data de 13 aprilie 1953. De o amploare neobişnuită, pro­iectul nu era cunoscut la acea dată decât de eşa­loa­nele superioare ale direcţiei CIA şi privea în­cercările de utilizare a drogurilor ilegale în scopuri ope­ra­ţio­na­le.

Alte proiecte ce constituie MK-ULTRA sunt orientate spre electronică, unul dintre ele tre­bu­ind să exploreze posibilitatea de “activare a or­ga­nis­mu­lui uman prin telecomandă”. Este vorba să fie creat spionul ideal, cel care nici măcar nu ştie că spi­o­nează?

Experienţe ilegale

CIA a ieşit de mai multe ori din legalitate prin punerea în fapt a proiectului. De la crearea sa, în 1947, şi până în 1981, CIA a operat doar în afara te­ritoriului american. Or, de la începerea proiectului, echi­pa de la MK-ULTRA a contravenit acestei dispoziţii a Congresului şi a întreprins experimente pe cetăţeni ame­ricani, rezidenţi pe solul na­ţional.

Nu există, bineînţeles, o i­dee exactă asupra seriei de ex­perimente ilegale: Richard Helms, unul dintre arhitecţii proiectului, de­ve­nit director la CIA în 1966, a ordonat dis­trugerea arhivelor MK-ULTRA cu puţin timp înain­tea plecării sale de la Agenţie, în 1973. În ciuda aces­­tor precauţii, mai multe docu­mente, prost arhi­va­te, au ieşit la suprafaţă la sfârşitul anilor ’70: ele dau o idee asupra orientării proiectului MK-ULTRA.

Cobaii negri

S-a aflat, astfel, despre odioasa manipulare con­dusă de dr. Harris Isabel, director la Public Service Hospital din Lexington, în Kentucky – o instituţie specializată în toxicomanie. Solicitat de CIA pentru a elabora o gamă de droguri “sintetice”, dr. Isabel a început experimentarea lor pe pacienţi negri din cadrul instituţiei, administrând zilnic acestor “cobai” doze de LSD, de mescalină, de marijuana, de scopo­lamină şi de alte substanţe.

În schimbul participării lor la aceste “cercetări”, co­baii aveau dreptul la in­jecţii cu morfină de ex­ce­lentă calitate, până la de trei ori pe zi, după gradul în care colabo­ra­seră. Che­mat să dea so­coteală în 1975, în faţa Senatului, Dr. Isabel n-a văzut nici o con­tradicţie în faptul că a fur­nizat droguri de înlocuire to­xi­comanilor, în loc să-şi facă datoria să-i vin­de­ce. În faţa indignării pro­vocate de aceste dez­văluiri, CIA a afir­mat că ar fi pus capăt pro­gramelor sale de ma­nipulare men­tală. Un oarecare Victor Mar­chetti, însă, agent CIA timp de 14 ani, se ho­tărî să alerteze opinia publică: după el, afir­maţiile Agenţiei erau doar minciuni.

Implanturi cerebrale

Supusă focurilor presei, CIA a început să mi­ni­malizeze succesele programului MK-ULTRA, pre­tinzând că proiectul n-ar fi dus la o descoperire con­­cretă. Această declaraţie a fost infirmată şi de un alt agent CIA, Miles Copeland, care i-a măr­turisit unei ziariste: “Subcomisia Congresului care a anchetat acest gen de activitate n-a avut decât o vagă idee despre ceea ce se petrecea”. În schimb, o altă sursă au­torizată din cadrul Informaţiilor pre­cizează că, în­cepând din 1963, Agenţia şi-a in­tensificat eforturile în privinţa psihoelectronicii, con­siderând că nu mai avea nimic de scos din nar­co-hipnoză.

Aşadar, José Delgado, neuro-fi­zio­logist la Yale Uni­­versity School, se interesa în special de stimu­la­rea electronică a creierului. El şi-a dat seama că pu­tea exercita o pu­tere conside­ra­bilă asu­pra subiec­tu­lui, implantându-i în cu­tia cra­nia­nă o mică sondă. Cu un ins­­­tru­ment numit de el “stimoceiver”, co­mandat de unde radio în modulaţie de frec­venţă, el putea orchestra electronic o întreagă serie de reacţii umane ca: mânia, dorinţa sau oboseala. “Oamenii pot fi comandaţi apă­­sând pe un bu­ton, aşa cum sunt dirijaţi şi roboţii”, spunea Del­gado, care în­trevedea un vii­tor în care societatea ar putea fi “psi­ho-civi­lizată”. (Liviu Șuteu)

Citește mai mult: Formula AS

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii