Noutăți

Credeai că le-ai văzut pe toate? Ei bine, ce știi despre PARCUL PENISURILOR, probabil cel mai ciudat parc tematic din lume? VIDEO

Parcul Haesindang, care se află în Coreea de Sud, este probabil cel mai ciudat parc tematic din lume și un loc unde nu este indicat să îți duci copiii minori să se joace. Deși se arată ca un loc liniștit, plin de verdeață, el este încărcat cu sculpturi falice, oriunde ți-ai arunca ochii.

Deși pare cu totul straniu să construiești un asemenea loc de petrecere a timpului liber, în natură, se pare că ideea realizării lui are legătură cu o legendă locală care povestește că în vremurile trecute, într-un moment în care nu mai putea fi prins pește în apele mării, un localnic a avut ideea de a intra dezbrăcat în mare, pentru a îmbuna spiritul apei, iar imediat după aceea a reușit să prindă și mult pește. De la acel eveniment aparent banal, s-a dezvoltat legenda că expunerea penisului poate îmbuna spiritul apei, așa că localnicii au realizat tot felul de sculpturi falice pentru a-și garanta succesul la pescuit… Oare astăzi cum le merge? După cum arată parcul, se pare că mai bine ca oricând! 😉


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii