Noutăți

Cotețul DEX-ului – o internațională comunistă. Merită citit!

Dacă, din curiozitate lingvistică, intrăm în cotețul DEX-ului, găsim și aici o debandadă etimologică demnă de râsul găinilor.

            Poiata și cotețul sunt slave. Bine, să zicem că slavii au venit cu cotețele și poiețile pe șeile cailor și au învățat „populația romanizată” din Dacia cum să le construiască. Dar au uitat un mic amănunt: stinghiile pe care se cațără găinile la dormit și care deosebesc un coteț de porci de unul de păsări. Cum autorii instrumentului „științific” al Academiei nu le-au găsit în niciun dicționar din vecini, le-au dat cu „et. nec.”

            Pe de altă parte slavii vin cu ditamai poieți și cotețe, dar fără pasări. Doar cu un singur cocoș. Care este slav doar în DEX. Căci în ciuda răsfoitorilor de dicționare, etimologii serioși îl dau de origine onomatopeică. Mihai Vinereanu arată că el provine din fondul pre-latin iar „radicalul există în multe alte limbi Indo Europene și este considerat ca fiind de origine onomatopeică”[i]. În vechea irlandeză se zice kokr, în franceza veche coc, în sansctită kukkuta.

            Apoi, dacă studiem atent naționalitatea păsărilor din cotețul DEX-ului, vedem că din punct de vedere etimologic ele formează un fel de internațională comunistă, cu căsătorii mixte și pui înfiați de la alte popoare.

            Astfel găina latină, după o jumătate de mileniu de văduvie forțată impusă de DEX, se procopsește cu cocoșul slav. Se vede însă că găina a avut genele culturii „superioare” a legionarilor, căci puiul acestei perechi internaționaliste este latin.

            Dar și aici parcă ceva nu e în regulă. Adică „mult superiorii” romani i-au convins pe daci să împrumute găina de la gallina lor. Dar nu le-a ajuns putere intelectuală să-i convingă să ia și cuvântul pentru soțul găinei, adică gallus. Și dacă tot am prefăcut gallina în găină, încaltea am fi avut alături de ea și un gallus prefăcut în găus. Am fi vorbit și noi mai logic, mai în stilul teoriei romanizării.

            Dar poate legionarii, din anumite motive, nu pronunțau cuvântul gallus față de daci? „Nu cred, ar zice cineva. Adică ne-au dat boul și berbecul, dar au refuzat să ne dea cocoșul?”

editura getodacii a4 mai mare

            Eu cred că a fost o chestiune de război psihologic. Boul și berbecul au o conotație mai specială. Ei comportă o doză de naivitate și supușenie. Pe când cocoșul, doar când te uiți cum își apără găinile și cântă exact când bat clopotele cerului, îți dai seama că este o pasăre specială. El întruchipează curajul, spiritul protector și… deșteptarea. Iar legionarii, ca toți ocupanții de pe toate meridianele și din toate timpurile, nu vroiau ca dacii să se deștepte. De aceea nu ne-au dat cocoșul. I-au pus bietei gallina micul pullus[ii] sub aripă și au trimis-o la daci ca să-și îndeplinească misiunea romanizatoare. În schimb slavii, neavând ifose de „cultură superioară”, au venit călare pe cai și cu cocoșii cântându-le pe umăr și ne-au oferit cu dărnicie cuvântul cocoș (din kokoši care însemna „găină”). Întrebarea întrebărilor este: cum de-au reușit să ne dea numele găinii pentru cocoș, în loc să ne dea chiar numele cocoșului kuru? În schimb, vom vedea mai jos, dacii au luat numele cocoșului slav kuru pentru curcă! O asemenea zăpăceală etimologică o poți găsi doar în DEX.

            Pe de altă parte, se pune întrebarea: timp de 500 de ani, până la venirea slavilor, găina noastră cum a născut puii? Să înțelegem că îi zămislea în mod miraculos de la vreun zeu al găinilor? Și abia peste o jumătate de veac, când au venit slavii, a început și ea să fie în rând cu lumea, născând, conform DEX-ului, pui latini din cocoșul slav? Situația este grotescă. Dar măcar puiul  găinei are naționalitatea mamei. Nu vă doresc însă să vă aflați în situația bobocului. Ce a făcut DEX-ul cu neamul gâgâitor este de-a dreptul revoltător. Gâsca și gânsacul nu-i vor ierta niciodată că le contestă originea onomatopeică și vechimea preistorică, dându-i luați ba din vechea slavă, ba din bulgară, ambele etimologii find trase puternic de păr în vederea susținerii unei limbi române alcătuite din împrumuturi. Mihai Vinereanu arată clar originea traco-dacă a gâștii și gânsacului, acestea provenind din radicalul Pre Indo European *ghans „gâscă”. Noi suntem deja deprinși cu absurditățile celui mai „științific” instrument al Academiei, dar culmea culmilor abia urmează. Alături de părinții săi bulgarizați stă necăjit bobocul. Orice prunc în situația lui și-ar plânge de milă: în loc să fie, ca și părinții săi, bulgar, DEX-ul îl dă împrumutat din neogrecul bubuki. Exact ca în vorba aceea din Moldova: „Mama rus, tata rus, iar Ivan moldovan”. Observați cât de subtil li se neagă strămoșilor noștri preistorici capacitatea de a asculta natura și de a forma din vibrațiile ei primele cuvinte ale limbii umane. Pe de altă parte, sunt prezentați nătângi și când este vorba de împrumuturi. Adică te duci la bulgari să împrumuți cuvinte pentru niște biete gâgâitoare, dar nu iei și bobocul lor. Ci traversezi toată Bulgaria ca să iei de la greci bubuki, transformându-l în boboc. Ca și părinții săi, el este o formație onomatopeică, dar DEX-ul nu-și face nicio problemă științifică din a-i pune pe daci să împrumute de la vecini substantive pe care strămoșii noștri preistorici le-au inventat inspirându-se din viersul animalelor.

            Sentimentul stârnit de această „etimologie” este unul de milă pentru situația în care a ajuns lingvistica românească, încât ne vine să le zicem „bubukilor” care trăiesc din reeditarea la nesfârșit a DEX-ului: „Iată punem mână de la mână, adunăm bani pentru îndemnizațiile de academicieni și dexologi și vi le plătim pentru tot restul vieții, numai stați acasă și lăsați posturile voastre adevăraților cercetători”.

            Pentru că a reedita la nesfârșit un „instrument științific” care dă formația onomatopeică boboc împrumutată de la neogrecul bubukii, pui din latină, cocoș din slavă sau gâscă și gânsac din bulgară, nu mai ține de știință, ci de suprarealismul socialist. Ori de nuvelele fantastice ale lui Hofmann. Sau de atmosfera irațională din romanele lui Kafka.

            Ai impresia că etimologiile limbii noastre, cu cât sunt mai oficiale, cu atât sunt mai absurde. Iar cu cât înaintezi în câmpul semantic al păsărilor domestice, adică intri mai adânc în cotețul DEX-ului, cu atât lipsa de logică se simte la ea acasă. Pe cuibul latin de pe un coș slav (de la košǐ) umplut cu paie latine stă o cloșcă bulgară (de la kločka) și clocește bulgărește ouă latine. Și asta în ciuda faptului că și o țărancă îți poate spune că a cloci vine de la onomatopeea cloc, iar cloșca vine, la rândul ei, din verbul a cloci. Simpli și corect. O demonstrează științific domnul Vinereanu[iii].

            Nu departe stă curca bulgară, care vine din vechiul slav kuru, care înseamnă „cocoș”. Luați aminte: transformarea miraculoasă a cocoșului slav în curca românească are loc pe filieră bulgară. Este ca și când te-ai scărpina la urechea dreaptă cu mâna stângă și încă pe după ceafă. Aș propune să se înființeze un premiu pentru Absurditate Științifică, iar primul laureat să fie DEX-ul nostru făcător de minuni lingvistice, care, cu bagheta magică a romanizării, transformă cocoșii slavi în curci românești.

            Nici rața nu e mulțumită de originea sa albaneză. Nici bibilica, cât îi ea de bibilică, nu se împacă cu etimologia sa dubioasă: „cf. bg., scr. biba”, adică alege una din două, la fel de false, ca majoritatea covârșitoare a etimologiilor DEX-ului confecționate după metoda răsfoirii dicționarelor.

            Porumbelul și hulubul sunt și ei „împrumutați”. Primul vine de la latinul polumbus, iar hulubul de la ucrainescul holub. Dar nu trebuie să ai urechea muzicală a lui Mozart, ca să-ți dai seama că în porumb și hulub vibrează același miez. Mihai Vinereanu identifică rădăcina lui porumb în proto-indo-europeanul *pelon-bho, care a dat cuvinte în multe limbi, în fiecare având specificul său de pronunție: în portugheză pombo, în spaniolă paloma, în italiană palomba dar și colombo, în albaneză pëlumb, în vechea prusacă poalis, în vechea slavă golabŭ, în latină polumbus dar și columba.

             Dar toloaca, unde pasc gâștele și scurmă găinile și o îngrașă cu găinațul lor, oare de unde am luat-o? Cum de unde? îi aud pe cititori replicând. Toloaca e a noastră, că slavă Domnului, pe ea n-o poți strămuta ușor dintr-un dicționar în altul. Nu fiți așa de siguri. Uitați-vă în DEX. Toloaca am luat-o de la ucraineni. Și lunca din slavă. Iar imaș din maghiară. Doamne, ce-a fost de capul dacilor noștri de n-au fost în stare să-și păstreze măcar imașul?!

            Ca să ne năucească cu totul, instrumentul academic ne asigură că românii n-au fost în stare să meșterească o troacă. Marele etimolog Cihac o da luată din cehul troky. De ce? Pentru că numai pe acesta l-a găsit răsfoind dicționarele. Și l-a împrumutat (el, nu dacii!), ca să fie mai variată vinegreta lingvistică din DEX. În realitate însă românii îl aveau de când lumea și pământul. Mihai Vinereanu arată că troaca este din fondul pre-latin, provenind din rădăcina PIE *druco<deru – doru „copac”, „lemn”. „Ipoteza este confirmată și de faptul că troaca este făcută dintr-un singur trunchi de copac scobit”[iv]. Iar DEX-ul, cu proverbiala-i „precizie științifică” dă treuca, care este aceeași cu troaca, ca fiind de origine necunoscută. De ce? Pentru că n-au găsit la cehi și o treuky. Iar cum DEX-ul a fugit întotdeauna de originile adevărate ale cuvintelor românești, autorii lui au recurs la difeirte acrobații numai să nu mărească cumva numărul de cuvinte de origine traco-dacă. Mai ales că, umplând DEX-lui cu „etimologii necunoscute”, acesta își îndeplinea cu succes unul din scopurile pentru care fusese conceput: să-i arate pe strămoșii noștri ca fiind de o nătângie ieșită din comun. Adică scobesc acolo o gaură într-un trunchi și nu-s în stare să-i dea un nume. Ci aleargă la niște migratori, nici până azi identificați, ca să împrumute cuvântul treucă. Apoi culmea prostiei: se apucă să străbată toată pusta ungară ca să împrumute o simplă troacă de la cehi, în loc să ia un cuvânt de la unguri. Cu ce era mai bună troaca cehilor decât a ungurilor?

             Apoi pentru alt vas de lemn, făcut din două scânduri lungi și alte două mici bătute la capete, au așteptat să vină turcii ca să le dea cuvântul uluc.

            Și acum vine cireașa de pe tort. Închipuiți-vă că până și găinațul, „excrementele de pasăre” nu este o creație a dacilor. Ci provine din gallinaceum, care nu are nici în clin nici în mânecă cu „excrementele”, ci este un adjectiv care înseamnă „de găină”. Dar ca să-l tragă de păr în direcția găinațului, i-au pus înainte, între paranteze pătrate, cuvântul [stercus], care în latină înseamnă „balegă, gunoi”, dar și înjurătură „scârnăvie! gunoi!” Cred însă că și o țărancă cu bun simț îți poate spune, râzând, că găinaț provine de la găină, și nu de la ce-a zis DEX-ul. Pe de altă parte, în latină pentru găinaț există cuvântul manure „gunoi”. Și dacă dacii n-ar fi avut cuvânt pentru excrementele de păsări, ar fi împrumutat direct acest cuvânt, fără să recurgă la acrobația absurdă pe care ne-o servește, cu o lipsă totală de logică, prea „științificul” instrument al Academiei. În italiană la balegă și la găinaț se zice letame. Deci nici în latină, nici în italiană găinațul și balega nu au nimic de a face cu gallinaceum. Întrebarea este: de unde or fi învățat dacii să zică la excrementele păsărilor gallinaceum, dacă legionarii nu rosteau acest cuvânt în sens de găinaț, pentru că ei ziceau manure, stercus ori letame? Iar găinaț din gallinaceum nu este credibil nici din punct de vedere fonetic. Luați aminte: în limba română nu există niciunul din aceste cuvinte. Adevărul e că găinaț este derivat din găină plus sufixul -aț. La fel nici găina noastră nu vine de la gallina romană. Mihai Vinereanu arată că rădăcina din care provine găina  *gal- „s-a păstrat din  proto-indo-europeană și în traco-dacă, așa cum indică forme precum gaie și galiță[v]. Homer, strămoșul nostru pe linia tracilor și a pelasgilor, ne-a lăsat mărturie că venerabila noastră găină exista în limba Iliadei și a Odiseei. În al său Mic Dicționar Homeric – Dacoromân, cercetătoarea Maria Crișan identifică în Odissea cuvântul χήν, χήνоς (chen, chenos), care înseamnă „gâscă”. ,,Acest cuvând ne trimite imediat la nemțescul Henne, însemnând «găină», precum și la românescu găină; posibil că în străvechea antichitate să fi fost un singur cuvânt, desemnând și gâscă și găină (amintim că limba homerică avea un singur cuvânt pentru măr și păr, μήλоνή – ba chiar și pentru alte fructe” [vi].

            Noi găsim că este semnificativ în acest sens un ritual de înmormântare al românilor legat de găină. Înainte de a da mortul în groapă, peste ea se dăruiește o găină vie. Dacă luăm în considerare că zeița pământului la traco-daci se mai numea și Gaia, acest ritual ar putea fi înțeles în sensul că, înainte de a slobozi mortul în pântecele zeiței pământului, ea este îmbunată cu această pasăre. În același timp pasărea simbolizează oul cosmic. În orice caz, există un raport semantic între zeița Gaia și ritualul dăruirii găinii peste mormânt, înainte de pecetluirea lui. Deci găina vine în limba românilor prin acea continuitate etnolingvistică din paleolitic până în prezent despre care vorbea Mario Alinei și care, la noi, se datorează traco-dacilor.

            Precum vedem, etimologiile date de „instrumentul” Academiei n-au nimic comun cu realitatea istorică. Vorba aceea: fiecare cu cotețul lui. Numai în cotețul DEX-ului românii puteau să ia cuvinte de la toți vecinii pentru niște simple păsări pe care le creșteau de milenii și pentru vasele în care le dădeau apă și hrană. În realitate, ele toate vin din rădăcini proto-indo-europene.

            Și iarăși DEX-ul și-a făcut-o cu mâna lui. Umplându-și cotețul cu etimologii absurde, a demonstrat că și acestea sunt la fel de „științifice”, ca și brânza lui Șăineanu împrumutată de la orașul elvețian Brienz. Așa precum hackerii introduc viruși în programele din calculator, pentru ca acesta să se blocheze într-un final, la fel autorii DEX-ului, introducând în el etimologii false, au discreditat total teoria romanizării și au trezit un interes deosebit pentru originea adevărată – traco-dacă – a limbii române.

Iulia Brânză Mihăileanu

[i] Mihai Vinereanu, Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, 2009, Alcor Edimpex, p. 251.

[ii] Mihai Vinereanu arată că este de origine traco-dacă din rădăcina PIE *po[u]los „pui”, op. cit., p. 681.

[iii] „Formație onomatopică de la cloc”, Mihai Vinereanu, op. cit., p. 243.

[iv] Mihai Vinereanu, op. cit., p. 848.

[v] Ibidem, p. 380.

[vi] Maria Crișan, O încercare de reconstituire a limbii vorbite de geto-daci, București, PACO, 2013, p. 238.

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Cotețul DEX-ului – o internațională comunistă. Merită citit!

  1. ‘E’ prosti domnule, ‘e’ prosti astia cu DEX-ul lor.
    Dar nu ‘e’ singuri, ii ‘are’ pe fratii lor cu incalzirea globala.

  2. cristian c. n. // 21 iunie 2016 at 19:05 // Răspunde

    Fauritorii DEX-ului au ratat, si puteau face o paralela intre cocosul de Horezu care nu-i huhurez si unul din cocosii turcesti care se numeste horoz.Ai draku’ turcii astia,tocmai acolo s-au gasit sa-si duca cocosu’,de parca n-aveau toata Muntenia la indemana!…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii