Noutăți

CORNELIU FLOREA: Elie Wiesel, Mircea Vulcănescu și Baciul Vasile din Bârsana

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

 […] Călătorul care ajunge în Maramureșul dacilor liberi, pe istorica Vale a Izei, a lui Bogdan Vodă, va trece și prin marea comună Bârsana, unde în curtea școli gimnaziale se află bustul lui Mircea Vulcănescu.

Pe soclu este o placă de marmoră pe care scrie: „Ție Baciule Vasile din Bârsana Maramureșului îți dau astăzi, aici, mai presus chiar și de această curte, socoteala!” Sub acest citat, cu majuscule scrie MIRCEA VULCĂNESCU 1904 – 1952.

Trebuie precizat că aici era Tribunalul Poporului  iar  astăzi era în Ianuarie 1948, când Mircea Vulcănescu își susține excepționala lui pledoarie de apărare, timp de peste trei ore, în care socoteala faptelor sale nu o dă înaltei curți  –   ce nu făcea dreptate, doar dând sentințele  primite, după cum constatase la primul proces din 1946, când a fost arestat în lotul doi a celor ce au făcut parte din guvernul  lui Ion Antonescu – ci a voit pentru viitorime și adevărul istoric dând  seamă de toate faptele vieții sale unei autorități morale, Baciului Vasile din Bârsana Maramureșului […].

În căutarea unui nume de familie

Primul, cu care am vorbit în Bârsana  a fost  Preotul Gheorghe Urda de la care am vrut să aflăm care a fost legătura, relația dintre Mircea Vulcănescu și Baciul Vasile, unde și când s-au cunoscut. Voiam să aflăm numele de familie al Baciului, având în vedere că în Bârsana  sunt foarte mulți Vasile, dar cunoscuți după nume, după loc sau o poreclă.

Părintele, ne-a înțeles imediat și, liniștit, plin de bunăvoință a început: „Întemeietorul sociologiei romanești, marele profesor Dimitrie Gusti, în secolul trecut, în cadrul cercetărilor sale monografice în satele românești a venit și în comuna Bârsana, împreuna cu studenții și asistenți săi în 1931, timp de câteva săptămâni.

Mircea Vulcănescu l-a însoțit, fiind asistentul onorific al profesorului și, câtă vreme a stat în Bârsana, a fost găzduit la Baciul Vasile, fiindcă profesorul vroia ca studenții și asistenți săi să fie găzduiți în casele localnicilor ca să  observe și să cunoască cât mai bine firea și tradițiile gazdelor, pe care, apoi le discutau împreună și le notau în monografiile lor.

În acest mod, între Mircea Vulcănescu și Baciul Vasile s-a produs o apropiere deosebită, de o aleasă omenie, o întrepătrundere religioasă și sufletească. Mircea Vulcănescu, de o rară inteligență, a descoperit și a fost captivat de gândirea limpede, înțeleaptă a baciului Vasile, comună multor bătrâni de la noi, ce au acea filosofie țărănească, transmisă și  îmbogățită  oral de la o generație la alta.

Eu, și nu numai eu, o compar cu antica filosofie pentru că în amândouă găsim multe adevăruri comune și baze morale asemănătoare, dar altfel transmise; ale lor în cărți, ale noastre în vechile noastre zicători și proverbe. În esență au aceleași sens, semnificație. Eu mai cred că toate astea  descoperite atunci, aici  l-au unit definitiv sufletește și rațional de baciul nostru”.

 

„Niște domni evrei din București ne trimit poruncă să dăm jos bustul lui Mircea Vulcănescu”

Cu ocazia studiilor monografice – povestește în continuare părintele Gheorghe Urda – , făceau și fotografii, iar Mircea Vulcănescu avea o fotografie a Baciului Vasile pe biroul lui de lucru. Poate vă uimește ce spun, dar spun adevărul aflat  de la fetele lui Mircea Vulcănescu, ce au fost, aici la noi, la dezvelirea bustului tatălui lor.

Vă dați seama ce onoare pentru comuna noastră ca pe biroul de lucru al marelui cărturar și filosof al națiunii să fie fotografia unui Vasile de-al nostru. El, ce a avut mentori pe Dimitrie Gusti și Nae Ionescu, cel ce a citit si studiat enorm, cel cu un sistem  filosofic egal cu ale  lui  Constantin Noica si Lucian Blaga,  privea îndelung la Baciul Vasile din Bârsana Maramureșului  când medita sau avea o situație greu de rezolvat.  Și acum, după 85 de ani, Dumnezeule Mare pe ce lume trăim, niște domni evrei din București ne trimit poruncă să nu-i mai spunem școlii cum vrem noi și să-i dăm  bustul jos. Câtă ură antiromânească.

Nu ne-o fost destul, ca doar la câțiva ani au venit ungurii peste noi, Doamne cât am pătimit, apoi o venit rușii cu comunismul, ce-or făcut cu țara asta  lăsăm în urma noastră dar chinul nostru sub ei îl ducem  pe lumea cealaltă la Judecata de Apoi. Iar acum, când am crezut ca va fi senin peste țară și noi slobozi, nu ne dau liniște și pace Institutul lui Wiesel. Tare ne mâhnesc și mânie în suflet acești  oameni ce odată au suferit cumplit după care, acum, când au scăpat,  încep să urască și să facă numai  rău în jurul lor.

La vremea aceea, maramureșenilor, cu toată năpasta lor le-o fost milă de ei și după împrejurări, cât s-a putut, i-au ajutat  când i-au dus ungurii lui Horthy în Germania, iar institutul  lor de astăzi, după trei generații, ascunde adevărul istoric și ne judecă nedrept tot pe noi. Și nenorocitul ăsta de Elie Wiesel, care-i de la noi din Sighet și i-a rămas familia prin lagărele germane, după ce a fost eliberat din lagăr a spus și scris la Paris: că jandarmii români i-au trimis în lagărele germane, ceea ce l-a mâniat pe dramaturgul Eugen Ionesco, care-l cunoștea pe Wiesel și l-a tras zdravăn  de mânecă pentru grosolanul fals istoric.

Degeaba, ne acuză pe noi de toată tragedia lor, cere despăgubiri iar urmașii lui vin cu porunca să-l scoatem din comuna noastră, că-i a noastră de când lumea, pe Mircea Vulcănescu, că o fost antisemit și în guvernul lui Ion Antonescu. Pe toate le-a plătit cu viața în închisorile comuniste. Ajunge!

Pentru un moment ne-am îndepărtat cu discuțiile, comentând Ordonanța de Urgență Guvernamentală 31/2002 semnată de marele parvenit, Adrian Năstase și Legea 217/2015 promulgată, cu ochii închiși, de Klaus Werner Johannis, nerespectând Constituția României pe care a jurat că o va respecta și ne-am întors la Baciul Vasile din Bârsana Maramureșului, aflând toată istoria lui.

Vremurile care au urmat odată cu începerea războiului și mai ales ce a urmat după război, în lagărul comunist ce a distrus și intelectualitatea împreună cu meritele și operele ei, au fost de restriște și restricții, nu se vorbea de ei, de Mircea Vulcănescu. Într-un târziu, în 1983 a venit în Bârsana Vasile Vetișanu, directorul Institutului Etnografic, Gheorghe Focșa  directorul Muzeului Satului și poetul Ion Alexandru pentru a vedea evoluția etnografică maramureșeană și din discuțiile cu dânșii am aflat de Mircea Vulcănescu și afecțiunea, cordialitatea lui față de Baciul Vasile.

A fost o istorie ce a stat îngropată de vremurile cele rele timp de cincizeci de ani și prin acești intelectuali ieșea la lumină și pe mine m-au rugat să aflu cine a fost Baciu Vasile și cum îl chema. Am fost  onorat, istoria m-a însuflețit și m-am apucat să-l caut pe Baciul Vasile, a fost greu și mi-a cerut multă stăruință; căutam un ac într-o claie de fân, comuna e plină de bârsani cu numele de Vasile iar cel pe care-l căutam eu făcea parte dintr-o generație stinsă. Din arhive am găsit peste o sută de săteni botezați Vasile din acea generație. Am mers din familie in familie să aflu amănunte de la copiii lor, de la neamuri. Și l-am aflat, îl chema Bologa Vasile, fiul său a fost Mihai Bologa, diplomat la Budapesta, decedat între timp.

O uitare pe care nu o merită

Ce nu știa părintele Gheorghe Urda  era  faptul ca după ultimul cuvânt, pledoaria prin care dădea socoteală Baciului Vasile și nu falsului tribunal al poporului, când a ajuns în închisoare, Mircea Vulcănescu a fost anchetat dur, după metodele NKVD de legătură lui cu Baciul Vasile.

Liniștit, Mircea Vulcănescu le-a spus istoria adevărată dar nu-și mai aducea aminte de numele de familie a lui Baciului Vasile, ceea ce securiștilor li s-a părut că ascunde un dușman al clasei muncitoare. Mai târziu, când au început mișcările de partizani anticomuniști și-n Munții Maramureșului în cadrul cercetărilor Securitatea l-au suspectat și pe Baciu Vasile din Bârsana.

Între timp, atât Mircea Vulcănescu cât și Baciul Vasile muriseră, dar Securitatea căuta orbește dușmanii clasei muncitoare și dacă nu-i găsea îi plăsmuia. Au descins o grămadă, vijelioși și înarmați în Bârsana, zguduind toată comuna  câteva zile, aducând la post pe toți ce purtau prenumele de Vasile și-i interogau în legătură cu Mircea Vulcănescu. Cei interogați, când  ieșeau din post erau  vineți și umflați de bătaie.

Nu toți, câțiva au fost ridicați și duși la Sighet și la Baia Mare. După un timp, pe rând s-au întors acasă betegi de câtă bătaie au primit în detenția  Securității. Unul dintre ei nu s-a mai întors niciodată acasă, nu se știe de ce. Securitatea nu dădea socoteală de viețile oamenilor ce încăpeau  pe mâinile lor, în pușcăriile lor. Bârsanii, strâmtorați de nevoi și Securitate, nu l-au mai pomenit pe acest Vasile al lor, l-au uitat. Uitare pe care nu o merită […].

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii