Cunoaste lumea

Noutăți

Copiii nu ar trebui să consume mai mult de 25 de grame de zaharuri pe zi. Cât înseamnă acest lucru și câți părinți țin cont de recomandare

  •  
  •  
  •  

În conformitate cu studiile efectuate de American Heart Association și citate de CNN, copiii nu ar trebui să consume mai mult de șase lingurițe de zaharuri, adică 25 de grame pe zi. Cei mai mici, cu vârste de până în 2 ani de zile, nu ar trebui să consume alimente cu zaharuri adăugate deloc.

„O dietă bogată în zaharuri este responsabilă în mare măsură de creșterea în greutate, obezitate, rezistenta la insulina, colesterol anormal și boli de ficat la copii. Iar totul cumulează cu riscul ca cel mic să dezvolte boli cardiovasculare”, a declarat dr Miriam Vos, profesor de pediatrie la Universitatea Emory și autorul principal al studiului.

Potrivit raportului publicat în revista Circulation, în prezent, conform datelor statistice, copiii consumă și de trei ori mai multe zaharuri zilnice decât valorile recomandate. Cercetătorii au analizat mai mult de 100 de lucrări și studii anterioare privind efectele zahărului asupra sănătății copiilor publicate până în noiembrie 2015. 

sursa: edition.cnn.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii