Noutăți

Controversele dintre ruși și chinezi cu privire la centrul geografic al Asiei. Unde s-ar afla acesta?

Dacă v-ați întrebat vreodată unde se află centrul geografic al continentului asiatic, ei bine, acest lucru nu este foarte bine determinat. Potrivit unor măsurători, acesta s-ar afla într-un loc numit Kyzyl din Rusia, însă nu toți sunt de acord, în special chinezii care pretind că centrul geografic real este situat lângă Ürümqi, în provincia Xinjiang.

Orașul Kyzyl se află la confluența râurilor Great Yenisei (Bii Khem) și Little Yenisei (Kaa Khem), în Republica Tuva, Rusia, la aproximativ 3700 de kilometri la est de Moscova. În ciuda faimei sale, Kyzyl este greu accesibil. Nu există zboruri directe din Moscova și nici un tren care să ajungă în centrul Asiei, iar cel mai apropiat oraș major se află la 400 de kilometri distanță.

kyzyl-center-of-asia-1[6] kyzyl-center-of-asia-3[2]

Totuși, cei care ajung aici, pot vedea MonumentulAsiei, o construcție amplasată la sud de oraș, pe malul râului Yenisey. Monumentul original a fost construit în 1964, iar în anul 2014, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la anexarea orașului Tuva la Rusiei, a fost ridicat un nou monument. Monumentul este reprezentat de un ansamblu de trei lei care dețin un glob pământesc pe spate.

Cum spuneam ceva mai sus, chinezii au alte calcule care arată faptul că centrul geografic al Asiei este situat la 700 km sud de Kyzyl, într-un oraș numit Yongfeng, China, la aproximativ 30 km de orașul Ürümqi. Un monument mare a fost ridicat în acest loc în anul 1992. Turnul are o înălțime de 18 metri și este susținut de patru posturi orientate de-a lungul celor patru direcții cardinale. Pe partea de sus a turnului există un glob stilizat, iar un pendul atârnă din centrul său.

geographic-center-of-asia-china-2[6] geographic-center-of-asia-china-4[6] geographic-center-of-asia-china-1[2]

sursa: Moscow Times / Central Asia Adventures

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii