Noutăți

Conferință în București: „Fenomenul OZN între Adevăr și Mistificare”. Conferință susținută de prof. dr. Dan Farcaș, președinte al ASFAN – în 19 aprilie

Un cercetător deosebit de serios, cu un spirit critic dezvoltat și cu o perspectivă de ansamblu asupra fenomenologiei OZN, profesorul Dan Farcaș este o comoară de informații inedite (Despre biografia profesorului Dan Farcaș poți afla mai multe în finalul acestui articol). Iar atunci când abordezi un subiect atât de delicat și controversat precum acesta, nu îți poți păstra credibilitatea decât dacă ești foarte riguros și exigent cu selecția informațiilor, ceea ce este cazul domniei sale.

Astăzi când FBI-ul ȘI CIA-ul și-au făcut publice dosarele OZN (o parte dintre acestea, desigur), când Vaticanul are un departament special a cărui activitate este destinată unei posibile întâlniri cu civilizațiile extraterestre și când declarațiile unor persoane cu funcții înalte în diverse state vorbesc deschis despre faptul că nu suntem singuri în Univers, putem presupune că se pregătește ceva, că populația este pregătită pentru (de ce nu?) o surpriză de proporții…

Tocmai de aceea, o conferință cu un astfel de subiect, susținută de un om avizat, este mai mult decât bine venită. Este o oportunitate de a afla cele mai inedite lucruri despre acest fenomen, o oportunitate de a descoperi, cu argumente cât se poate de solide, ce este adevărat și ce nu în legătură cu Obiectele Zburătoare Neindentificate și cu posibila vizitare a Terrei de către civilizații extraterestre.

Afis mic OZN

Așadar, vă invităm la o conferință deosebit de interesantă, în data de 19 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Dalles din București (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr 18 – lângă Intercontinental). Biletele pot fi cumpărate de la anticariatul aflat la intrarea în Sala Dalles (între orele 09:00 – 20:00). Rezervați-vă loc din timp! Intrarea la eveniment se va face începând cu ora 18:00. Vă așteptăm cu drag!

DandfarcasDespre Dan Farcaș – A absolvit facultatea de matematică și fizică la Timișoara. Are un doctorat în matematici la Universitatea București. Din 1962 a lucrat ca informatician la calculatorul electronic MECIPT-1, de la Institutul Politehnic din Timișoara, unde a realizat primele simulări de rețele neuronale din România. A condus și a realizat, din 1968, la CEPECA, mari proiecte de informatizare, a predat cursuri de informatică. După 1990 a fost director la Institutul Român de Management, director și director adjunct al Centrului de Calcul și Statistică Sanitară, consilier temporar al Organizației Mondiale a Sănătății și expert al Comisiei Europene pentru informatizarea ocrotirii sănătății in România. A fost ales în 1993 membru titular al Academiei de Științe Medicale și a fost în perioada 1991-2010 vicepreședinte al Societății Române de Informatică Medicală. Din 2013, este membru al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române.

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

4 Comments on Conferință în București: „Fenomenul OZN între Adevăr și Mistificare”. Conferință susținută de prof. dr. Dan Farcaș, președinte al ASFAN – în 19 aprilie

  1. cetățeanul tulburat // 27 martie 2017 at 17:38 // Răspunde

    Foarte bine! La cât mai multe conferințe! Trebuiesc conferințe în toată țara, eventual adus von Daniken să le aprindă lumina celor ce se înghesuie în biserici! Să le explice cum stă treaba cu biblia care a fost scrisă folosind cuvinte de spălare a creierului.
    Globalistii sunt pe cale de dispariție, în curând se va aprinde lumina pentru toată planeta!

    • Globalistii sunt, intr-adevar pe cale de disparitie. Vor fi inlaturati de taticii lor, mega-globalistii… „Llumina” se va aprinde pentru toata planeta pe motivul banal ca illuminati sunt pe cale sa preia in curand puterea absoluta. Eu prefer babele si popii care se inghesuie in biserici. In ciuda defectelor evidente, acestea sunt persoane imune la globalizare… Are si primitivismul avantajele lui incontestabile in ecuatia asta… Daca eram un popor evoluat in sens actual- azi eram disparuti din istorie ca toate popoarele evoluate. Nici atlantii n-au supravietuit. Noi suntem aici, pe aceste meleaguri de dinainte de Atlantida. Prefer sa fiu un dac primitiv care-si vede de ale lui, neperturbat, zeci de mii de ani, se lasa crestinat de Sf. Andrei si traieste pana azi stand ca un nod in gatul marilor imperii decat sa fiu un atlant evoluat, cosmopolit, corect politic, politeist sau ateu dar mort, ingropat si fosilizat de zeci de mii de ani, peste care s-au depus miliarde de tone de pamant, apa si uitare, pomenit arareori pe la simpozioane sterile… Primitivii au instinct de supravietuire – corectii politic nu.
      Cat il priveste pe Von Daniken, ce lumina sa aprinda cand lui ii tot fileaza o lampa? Care lampa?! Aia „electrica” egipteana, desigur. Aia care i-a chinuit permanent viata dar n-a gasit nici o bucata din ea in realitate… Putem specula toti pe teme variate, oricat de ozn-istice. Stiinta se face totusi cu probe. Si vorbesc de probe reale nu fake-uri. Probele arata altceva. Ca intr-un trecut indepartat a existat un nivel tehnologic la unele civilizatii in diverse perioade. Nimic extraordinar, ba chiar normal as spune. Dar, indiferent de tehnologie (mai mult sau mai putin evoluata) acele civilizatii n-au trecut proba timpului. Nivelul lor spiritual nu le-a asigurat stabilitate decat perioade scurte. In lumea crestina in ultimii 2000 de ani am avut cel mai mare salt tehnologic, stiintific si cultural (judecat dupa complexitatea si numarul de descoperiri), aproape cat toate civilizatiile anterioare la un loc. Cele cateva artefacte sau tehnici care nu ne apartin atarna prea putin in balanta. Lumea crestina, cu toate defectele ei, a functionat si functioneaza. E un motor care pornit functioneaza de la sine. Unii se chinuie s-o distruga. Cum? Prin decrestinare! Nu arme nucleare, nu tehnici „extraterestre”. Lumea noastra crestina este atacata nu tehnologic ci „teologic”, pe mai multe cai: ateizare, amestec cultural-religios, falsuri istoric-religioase, erezii, corectitudine politica etc. De ce? Dusmanii au vazut elementul de forta care tine aceasta civilizatie – spiritualitatea avansata. Poti sa ai tehnologia atlantilor si nu esti scutit de pieire. Sovietizarea, marxismul, bolsevismul au luptat pentru ateizarea crestinilor in incercarea de a-i supune si distruge. In puscariile comuniste, lipsiti de orice arma sau tehnologie materiala, detinutii torturati ca in primele secole si ucisi, in inferioritate numerica absoluta, prin puterea unei arme numita credinta crestina au ingenuncheat cel mai pervers sistem conceput impotriva lor – experimentul Pitesti, metoda marxista absoluta de spalare a creierului. Detinutii credinciosi care au scapat cu viata din torturi erau absolut normali psihic si grad relativ bun de sanatate iar tortionarii lor atei au murit majoritatea in diverse grade de nebunie incurabila… Adica exact pe dos decat si-au imaginat idiotii care au lovit in crestinism. Spalarea creierului nu o produce Biblia ci chiar sistemul marxist, prin oamenii lui. Daniken e omul util sistemului fie ca stie sau nu, fie ca vrea sau nu… Alaturi de multi altii…

  2. cetățeanul tulburat // 30 martie 2017 at 21:44 // Răspunde

    Illuminati au avut puterea absolută… având în vedere că brontozaurii au peste 80 de ani, alții peste 90, vom scăpa de ei în curând, populația planetei se trezește încet încet doar că trebuiesc mai multe informații adevărate care să ajungă la urechile ei fără perdea. Din păcate informațiile sunt ținute la seif cu pază 24/7.
    Cu privire la von Daniken țin să te anunț că omul a străbătut planeta și a făcut cercetări în teren pe banii lui timp de 55 de ani, ceea ce nu e un lucru ce-și permite oricine,apoi cartea pe care a lansat-o în anii 60 chariots of the gods, destul de tulburătoare pentru vremea respectivă, a platit cu libertatea biserica la băgat la zdup că a avut tupeul să scrie așa ceva…Noroc că nu a fost un no name, că altfel îl lichidau…Au căutat să-l intimideze o perioadă apoi cartea a rămas pe piață iar omul își duce munca mai departe, tot respectul pentru el!
    Vezi că marxismul nu e bolșevism…ideologia marxistă nu a fost pusă în aplicare și în sensul dorit de Marx, lucrarea lui nu a fost terminată practic…și a încercat să găsească o alternativă la capitalism, o societate egalitară în care tuturor locuitorilor planetei să le fie bine să trăiască în pace și fericire…ceea ce nu s-a întâmplat.

  3. Sincere felicitări, domnule Daniel Roxin, pentru seria de conferințe inițiată de dv., care este o idee foarte bună.

    Am audiat primele două conferințe, a d-lui prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan și a d-lui prof. dr. Dan Farcaș, care au fost foarte interesante.

    Din păcate temele acestor două conferințe sunt foarte vaste și ambii conferențiari au fost nevoiți să excludă sau să atingă doar tangențial unele informații aferente acelor teme.

    Din această cauză, pentru a elimina acest neajuns al conferințelor cu teme vaste, vă propun următoarea idee: aceste conferințe să fie compuse din mai multe episoade, astfel tema conferinței va fi cât mai bine prezentată, iar informațiile importante vor fi aduse în totalitate la cunoștința auditoriului.

    Eu cred că persoanele interesate cu adevărat de o conferință cu temă vastă vor fi prezente la toate episoadele ei, mai ales că prețul unui bilet este foarte convenabil.

    Vă doresc multă sănătate și putere de muncă pentru a realiza toate proiectele pe care doriți să le realizați.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*