Noutăți

Companiile multinaționale din România vor trebui să achite impozite către stat pentru TOATE profiturile obținute pe teritoriul național!

Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost postat un proiect legislativ prin care, după adoptare, vor fi introduse în legislația românească o serie de prevederi ce obligă companiile multinaționale să-și declare câștigurile dobândite pe teritoriul României, fără a se mai putea sustrage de la achitarea taxelor aferente, cuvenite statului român.

În sarcina companiilor multinaționale, directiva europeană ce va fi transpusă în legislația autohtonă (mai exact Directiva UE 2016/881 care modifică Directiva 2011/16/UE) introduce îndatorirea întocmirii unui raport anual în care să fie specificate veniturile, profiturile mai înainte de plata taxelor, numărul angajaților etc.

Best Internet Concept of global business from concepts series

Comunicatul Ministerului Finanțelor Publice sună astfel:

„Ministerul Finanțelor Publice pune în dezbatere publică modalitatea de transpunere în legislația națională a schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care grupurile de întreprinderi multinaționale urmează a le depune în statul membru al societății mamă, așa cum este prevăzut de Directiva (UE) 2016/881 de modificare a Directivei 2011/16/UE.

Directiva reglementează obligația grupurilor de a furniza anual rapoarte care includ informații fiscale referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările corporale.

Identificarea fiecărei entități din grupul de întreprinderi multinaționale se realizează cu precizarea rezidenței fiscale și natura principalelor activități economice. Proiectul de act normativ detaliază condițiile care trebuie îndeplinite de o entitate rezidentă fiscal în România pentru a deveni raportoare, termenul pentru depunerea raportului și termenul de realizare a schimbului de informații între statele membre.

România poate utiliza informațiile din raport pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale și pentru analiza prețurilor de transfer, evaluarea riscurilor legate de prețurile de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor.

Propunerile, sugestiile sau opiniile dvs. cu privire la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris și la adresa de e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro .”

b

Surse: www.zf.ro, www.mfinante.ro

Text: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Companiile multinaționale din România vor trebui să achite impozite către stat pentru TOATE profiturile obținute pe teritoriul național!

  1. Diac Stefan // 24 mai 2017 at 22:26 // Răspunde

    in sfarsit o veste buna!

  2. Sa nu zicem hop pana aceste legi nu sunt adoptate , ca iar mai scot corporatiile din marile orase romanesti, angajatii romani cu bani sa demonstreze impotriva ordonantei 13.
    Si asa ‘#rezist’a corporatistul roman impotriva Romaniei.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii