Noutăți

Drum din timpul Imperiului Roman, redescoperit în faţa Panteonului (Video)

Panteonul din Roma continuă să dezvăluie comori rămase ascunse: săpăturile arheologice determinate de o surpare a unei bucăţi din pavajul din Piazza della Rotonda au scos la iveală vechiul drum din epoca imperială, scrie Ansa.

Cele şapte plăci de travertin, care se află la o adâncime de aproximativ 2,30 – 2,70 de metri sub nivelul străzii, cu dimensiuni de la 80 până la 90 de centimetri şi o grosime de 30 de centimetri, au fost descoperite prima dată în anii ’90 ai secolului trecut cu ocazia construirii unei galerii de utilităţi subterane, săpăturile fiind documentate.

După peste 20 de ani de la prima lor descoperire, explică Daniela Porro, administratorul special al Romei, plăcile anticului trotuar din piaţa din faţa Panteonului apar intacte, protejate de un strat de porţelan fin.

O demonstraţie fără echivoc a importanţei protejării arheologice, nu doar o oportunitate de a cunoaşte, ci fundamentală pentru conservarea mărturiilor istoriei noastre, un patrimoniu inestimabil în special într-un oraş ca Roma“.

Citeste mai mult: Adevărul


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii