Noutăți

Chinezii construiesc prima replică la scară naturală a celebrului vas Titanic

Construcția primei replici la scară naturală a celebrului vas Titanic a început în China. Potrivit celor de la Seeker.com, noul Titanic va avea 269 de metri lungime și o lățime de alți 28 de metri. Va dispune inclusiv de o sală de bal, un teatru, piscină și cabine de primă clasă. La acestea se adaugă mai multe facilități moderne precum WI-FI sau televiziune prin satelit. Vasul va fi construit de către compania Wuchang Shipbuilding Industry Group, iar investiția se ridică la circa 150 de milioane de dolari. Titanicul chinezesc va fi folosit pe post de hotel și parc tematic, dezvoltatorii mizând pe faptul că locul va fi vizitat anual de câteva milioane bune de turiști entuziasmați de a experimenta măcar pentru o zi viața pe celebrul vas.

RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia, cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:30 în dimineața următoare. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane din cele 2228 câte erau pe vas, în unul din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.

afagag

sursa: seeker.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii