Noutăți

China va trimite o sondă care va aseleniza, pentru prima dată în istorie, pe fața întunecată a Lunii

Agențiile Spațiale au trimis nenumărate sonde sau sateliți care să exploreze Luna. Dar în toți acești ani de „supraveghere” a satelitului natural, nimeni nu a trimis o sondă care să aselenizeze pe partea întunecată a acestuia. Autoritățile de la Beijing vor să schimbe acest lucru și susțin că sunt pregătite să lanseze în 2018 o misiune de explorare a părții nevizibile de pe Terra a Lunii.

Chang’e 4 – o sondă fără pilot numită după o zeiță din mitologia chineză va avea ca obiectiv explorarea și prelevarea de monstre din sol și identificarea de noi tipuri de roci.

Președintele Xi Jinping a declarat că explorarea spațiului este o prioritate de top a Chinei, dorind prin acest lucru să crească capacitățile economice și  tehnologice ale țării sale. China insistă totuși și asupra faptului că programul său spațial este unul pacifist, asta după ce în nenumărate rânduri, autoritățile de la Washington, au declarat că sunt convinse că scopul chinezilor este de a utiliza resursele spațiale în încercarea de a câștiga un avantaj în fața celorlalte state ale lumii.

Dacă misiunea sondei Chang’e-4 va avea succes, China își va câștiga un rol important la masa țărilor care dezvoltă astfel de programe de explorarea a spațiului cosmic.

sursa: iflscience.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on China va trimite o sondă care va aseleniza, pentru prima dată în istorie, pe fața întunecată a Lunii

  1. carianopol // 15 mai 2016 at 7:25 // Răspunde

    E interesant ca in mentalul colectiv s-a impus expresia “partea intunecata a Lunii”, desi normal e sa se spuna doar “partea nevazuta”, caci se lumineaza bine mersi. S-ar putea sa fie de fapt vreo confuzie, ideea cu partea intunecata fiind preluata din altceva.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii