Cunoaste lumea

Noutăți

Cercetătorii britanici au identificat o posibilă asociere între talia mare şi scăderea în volum a creierului

  •  
  •  
  •  

O talie mai generoasă ar putea trăda un creier mai mic, sugerează un studiu realizat de o echipă de cercetători din Marea Britanie, citat de Press Association. Descoperirea indică o posibilă asociere între greutatea corporală în exces şi problemele de sănătate mintală. Oamenii de ştiinţă au analizat 9.652 de persoane cu vârsta medie de 55 de ani. 19% dintre acestea erau obeze, conform indicelui de masă corporală (IMC).

Potrivit evaluării realizate cu ajutorul tehnicii de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM), utilizată pentru determinarea volumului creierului, un procent dintre persoanele cu valori ridicate ale IMC, cele care aveau talia mai mare, prezentau un volum redus de substanţă cenuşie în creier în comparaţie cu subiecţii mai supli.

Cel mai mic volum de substanţă cenuşie în creier, observat la 1.291 de participanţi, a fost de 786 centimetri cubi. Aproximativ 3.000 de persoane care aveau o greutate corporală sănătoasă prezentau un volum de substanţă cenuşie în creier de 798 de centimetri cubi. Substanţa cenuşie din creier este compusă în special din corpi celulari ai celulelor nervoase, în timp ce ”materia albă” este alcătuită din fibre nervoase de legătură.

Studiul, publicat în jurnalul Neurology, nu a identificat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte volumul de substanţă albă din creier între subiecţii cu talie mai mare mare şi cei supli.

”Cercetările existente au asociat micşorarea creierului cu declinul memoriei şi cu un risc mai mare de demenţă, însă studiile pe tema influenţei – protectoare sau, din contră, nocive – a grăsimii corporale în exces asupra dimensiunii creierului au fost neconcludente”, a declarat unul dintre autorii lucrării, dr. Mark Hamer de la Universitatea Loughborough. ”Cercetarea noastră a analizat un grup mare de oameni şi a constatat că obezitatea, în special în zona taliei, ar putea fi asociată cu scăderea în volum a creierului”, a adăugat specialistul.

Din analiză nu a reieşit clar dacă obezitatea conduce la anomalii ale structurii creierului sau invers, a precizat el. De asemenea, au fost identificate asocieri între obezitate şi micşorarea unor anumite regiuni ale creierului. „Este posibil ca, într-o zi, prin măsurarea regulată a IMC şi a raportului talie-şold să poată fi evaluată sănătatea creierului”, a adăugat dr. Hamer.

O limitare a studiului a fost aceea că numai 5% dintre cei invitaţi să participe au luat parte la acesta, au subliniat cercetătorii. Cei care au participat au fost în general mai sănătoşi în comparaţie cu cei care nu au făcut-o. Prin urmare, rezultatele pot să nu ofere o imagine reală la nivelul întregii populaţii. (Știre AGERPRES)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii