Noutăți

Cel mai mare vas de croazieră din lume a costat peste un miliard de euro. Cum arată? Galerie foto

Armonia mărilor (Harmony of the Seas), cel mai mare vas de croazieră din lume, a fost lansat deja la apă, în portul Saint-Nazaire din vestul Franței.

Constructorii testează în aceste zile nava de 1 miliard de euro construită pentru Royal Caribbean Internațional, cea mai mare companie din lume care are ca obiect de activitate organizarea de croaziere. Vasul, mult mai mare decât Titanicul, a fost construit în doi ani. El are o înălțime de 70 de metri și o lungime de 362 de metri, fiind mai lung cu 50 de metri decât Turnul Eiffel. Cele 230 de mii de tone spun totul despre gabarit.

harmony 5

Trei piloți s-au antrenat pe un simulator, timp de un an de zile, pentru a putea conduce nava. Iar pentru a o aduce la apă, autoritățile portuare au avut nevoie de șase nave-tractor și aproximativ trei ore.

harmony 2

harmony 3

O adevărată stațiune plutitoare, Harmony of the Seas poate găzdui 5.500 de pasageri care au la dispoziţie nenumărate posibilităţi de distracţie pe cele 18 punţi ale navei –  de la săli de joc şi patinoare până la un parc acvatic de dimensiuni impresionante. Pentru cei cu preocupări culturale, nava pune la dispoziție trei săli de spectacole, biblioteci şi cluburi de discuţii.

harmony 4

Așa după cum se poate vedea și în fotografii, trei tobogane cu apă coboară pe o înălţime de 10 etaje, fiind un prilej de aventură pentru oricine.

Harmony of the Seas2

Fiind un vas de lux, toate cabinele au dotări de lux, suprafața lor fiind de la 15 până la 150 de metri pătraţi în cazul apartamentelor.

harmony 7

harmony 8

Harmony of the Seas3

harmony 1

sursa: theguardian.com

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii