Noutăți

Cecil Chubb: Omul care în urmă cu 100 de ani a cumpărat Stonehenge

Astăzi, Stonehenge este cel mai important monument al Angliei, dar în urmă cu 100 de ani autoritățile nu prea păreau încăntate de acesta și l-au vândut. Omul care l-a cumpărat și a ajutat la conservarea acestui loc plin de mister a fost Cecil Chubb. Deși poate părea ciudat, în 1915, Cecil Chubb a plătit 6 600 de lire pentru acest monument pe care l-a făcut cadou soției sale. Soția lui Chubb, Mary, a fost destul de puțin încântată pentru gestul soțului său, probabil pentru că prețul plătit pentru Stonehenge, la valoarea de astăzi, ar fi de circa 680.000 de lire sterline. “Se spune că Mary a vrut ca Cecil să cumpere un set de perdele la licitație. Însa a revenit acasă cu ceva complet diferit”, susține curatorul Stonehenge, Heather Sebire, citat de BBC.

La 26 octombrie 1918, cu 16 zile înainte ca armistițiul să pună capăt primului război mondial, Chubb a transferat Stonehenge în proprietate publică, printr-o donație. În anul următor, premierul David Lloyd George a recunoscut generozitatea lui Chubb, oferindu-i acestuia titlul de Sir Cecil Chubb, primul baronet de Stonehenge.

Născut în 1876, în satul Shrewton, la câțiva kilometri de Stonehenge, Chubb a fost mereu fascinat de acest loc iar când a avut ocazia să-l achiziționeze nu a stat prea mult pe gânduri. Însă, odată cu trecerea timpului, văzând că nu poate să rezolve misterul din jurul pietrelor, și la insistențele soției, a decis să ofere din nou monumentul statului englez, care, de această dată părea mai dornic de a reintra în posesia sa și de a-l exploata arheologic și turistic. Stonehenge a intrat în Patrimoniul Mondial Unesco în anul 1986, iar astăzi atrage un milion de vizitatori pe an.

Cecil-Chubb

sursa: http://www.bbc.com/news/magazine-34282849

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii